joi, 11 iulie 2013

Evlavia fata de icoane



                                           Cata evlavie trebuie sa avem fata de icoane!

    Un monah a pregatit o icoana a Sfantului Nicolae ca sa o dea de binecuvantare cuiva. A invelit-o intre-o hartie curata si a pus-o in dulap pana ce o va da. Dar fara sa ia aminte a pus-o invers. Peste putin, in camera lui a inceput sa se auda un zgomot. Se uita monahul incoane si-ncolo, ca sa vada de unde venea acest zgomot. De unde sa-si dea seama ca zgomotul venea din dulap? Zgomotul a continuat destula vreme, “tac-tac-tac”, nu-l lasa sa se linisteasca. In cele din urma, ducandu-se aproape de dulap, a inteles ca zgomotul iesea din icoana. “Ce sa aiba icoana?“, si-a spus. “Ia sa vad!”. De indata ce a desfacut-o a vazut ca era pusa invers. A pus-o cum trebuie si indata zgomotul a incetat.

     Cel evlavios are evlavie in mod special la icoane. Si cand spunem ca “are evlavie la icoane”, ne referim la faptul ca are evlavie la persoana zugravita pe ele. Cand cineva are o fotografie a tatalui sau, a mamei sale, a bunicului, a bunicii sau a fratelui lui nu o poate rupe sau calca; cu cat mai mult o icoana. Martorii lui Iehova nu au icoane. Cinstea pe care o daruim icoanelor o considera idolatrie. Am spus odata unui martor a lui Iehova: “Dumneavoastra nu aveti fotografii in casele voastre?“. “Avem“, mi-a raspuns. “Ei bine, mama nu saruta fotografia fiului lei, atunci cand ele este departe?“. “O saruta”, imi spune.  “Saruta hartia sau copilul?“.Pe copilul ei“, imi raspunde.
 “Ei, precum aceea atunci cand saruta fotografia fiului ei isi saruta fiul si nu hartia, asa si noi sarutam pe Hristos, si nu sarutam hartia sau scandura”.

- Parinte, daca o scandura a avut candva pe ea chipul lui Hristos, al Maicii Domnului sau al vreunui sfant si culorile s-au sters sin pricina vremii, nu trebuie sa o mai sarutam din aceasta cauza?

- Ba da, trebuie. Atunci cand omul saruta cu evlavie si dragoste fierbinte sfintele icoane, ia culorile de pe ele si se zugravesc sfinti inauntrul sau. Sfintii se bucura atunci cand se ridica de pe hartii sau scanduri si se intiparesc in inimile oamenilor. Cand crestinul saruta cu evlavie sfintele icoane si cere ajutor de la Hristos, de la Maica Domnului, de la Sfinti, sarutandu-le cu toata inima lui, soarbe in inima sa nu numai harul lui Hristos, al Maicii Domnului sau al Sfintilor, ci si pe Hristos intreg sau pe Maica Domnului sau pe Sfinti si ii aseaza in catapeteasma bisericii sale. “Omul este Biserica a Sfantului Duh”. Vezi, fiecare slujba incepe cu sarutatul icoanelor si tot cu sarutatul lor se termina. Daca oamenii ar intelege lucrul acesta, cata bucurie nu ar simti si cata putere nu ar lua.

- Parinte, in Paraclisul Maicii Domnului, la un oarecare stih, pentru ce se spune: “Mute sa fie buzele paganilor care nu se inchina cinstitei Icoanei tale”?

- Atunci cand cineva nu are evlavie si saruta icoanele, buzele lui nu sunt mute? Iar cand cel evlavios le saruta, buzele lui nu sunt vorbitoare? Sunt unii care, atunci cand se inchina la icoane, nici nu ating buzele de icoana. Altii le ating numai putin de icoana atunci cand le saruta. Iata, asa. Ati auzit ceva?

- Nu.

- Ei, atunci buzele sunt “mute”. In timp ce atunci cand cel evlavios saruta icoana si sarutul se aude, buzele lui sunt “vorbitoare”. Atunci cand se spune ca sunt “mute”, nu inseamna ca le blesteama, ci, simplu, acele buze sunt mute, iar celelalte sunt vorbitoare. Cand privim sfintele icoane, inima noastra trebuie sa isi reverse dragostea sa fata de Dumnezeu si fata de Sfinti, sa cadem, sa ne inchinam si sa le sarutam cu multa evlavie. Sa fi vazut pe un batranel evlavios la Manastirea Filoteu, batranul Sava, cu cata evlavie, cu cata dragoste saruta icoana Maicii Domnului – Dulcea Sarutare! La aceasta icoana a Maicii Domnului s-a facut o umflatura, deoarece parintii o sarutau in acelasi loc.

Icoana care se picteaza cu evlavie absoarbe de la pictorul evlavios harul lui Dumnezeu si transmite oamenilor mangaiere vesnica. Pictorul se picteaza, se transpune in icoana pe care o face. De aceea starea lui sufleteasca are o mare insemnatate. Parintele Tihon imi spunea: “Eu, fiule, atunci cand pictez epitafe, cant: Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luand…“. Canta si plangea mereu si lacrimile lui cadeau pe icoana. O astfel de icoana face o predica vesnica in lume. Icoanele predica si predica veacuri de-a randul. Un om indurerat arunca o privire catre icoana lui Hristos sau a Maicii Domnului si primeste mangaiere.

Toata temelia este evlavia. Vezi, unul numai se sprijina de peretele unde a fost pusa o icoana si primeste har, iar altul poate sa aiba cea mai buna icoana, dar nu se foloseste, deoarece nu are evlavie. Sau cineva poate fi ajutat de o cruce simpla, iar altul sa nu se foloseasca nici chiar de Cinstitul Lemn atunci cand nu are evlavie.

sursa
Cuv. Paisie Aghioritul din “Trezire duhovniceasca“

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

BIBLIA ORTODOXĂ