duminică, 21 aprilie 2013

Ce icoane se pun in camere si la intrare?



In casa se poate pune orice icoana, numai ortodoxa sa fie.

Icoanele ortodoxe fata de cele catolice le recunoasteti foarte usor. Personajele in icoanele catolice sunt grase iar imaginea zici ca se apropie de realitate. Sfintii in icoanele ortodoxe nu sunt niciodata grasi, din contra mai trasi la fata mai slabi, ca sa se arate asceza, nevointa acelui om. Maica Domnului are pe umeri si pe frunte o steluta in icoanele ortodoxe, pe cand in cele catolice nu au.

Pana si crucile catolice difera de cele ortodoxe prin faptul ca la catolici Mantuitorul are pe cruce picior peste picior si un singur piron infipt in ambele picioare. La noi fiecare picior are pironul lui.

In general, se pune la intrarea in casa icoana cu sfantul ocrotitor al acelei familii. La Cununie preotul da un ocrotitor familiei nou infiintate, iar daca nu le-a dat preotul un ocrotitor isi pot alege ei un ocrotitor. De obicei se pune Sfantul al carui nume il poata barbatul.

Din orice casa nu trebuie sa lipseasca: Icoana Mantuitorului, Icoana Maicii Domnului si Icoana Sfantului persoanei/persoanelor care locuieste/locuiesc in aceasta  casa...si ce alti sfinti inndragiti dumneavoastra...

vineri, 19 aprilie 2013

Sfantul Ioan Damaschin, aparator al cultului sfintelor icoane




Sfantul Ioan Damaschin, aparator al cultului sfintelor icoane

Una dintre ultimele mari controverse legate de sfarsitul epocii sinoadelor ecumenice si al perioadei patristice este aceea legata de problema sfintelor icoane. Secolele al VIII-lea si al IX-lea au pus la grea incercare Biserica crestina prin erezia iconoclasta. Iconoclasmul a fost o miscare complexa, cu repercusiuni politico-administrative dureroase pentru imperiul bizantin, fapt ce a atras atentia multor bizantinologi si teologi, care au explicat intr-un fel sau altul evenimentele legate de persecutia sfintelor icoane.

Iconoclasmul apare sub imparatul Leon III Isaurul (717-741), care in anul 726 promulga un edict impotriva icoanelor . Se pare ca acest edict a fost precedat "de o veritabila campanie de propaganda, condusa chiar de imparat si destinata a convinge poporul ca cultul icoanelor este o manifestare de idolatrie care provoaca mania lui Dumnezeu si explica toate nenorocirile imperiului".

Pentru a intelege caracterul evenimentelor care au tulburat imperiul de Rasarit in timpul secolelor VIII si IX, ar trebui sa mergem mai departe decat inceputul secolului al VIII-lea. Daca trebuie luata in considerare originea siriaca a imparatilor iconoclasti , provincie in care tendintele iconoclaste erau vechi, influentate atat de iudei cat si de musulmani, cat si "lupta intre puterea civila si comunitatile religioase", iconoclasmul apare din punct de vedere politic, ca o "reactie impotriva clasei monahale cu tot ceea ce avea ea, cu tot ceea ce ea lucrase, cu toate pretentiile si incalcarile ei".

Dar iconoclasmul a fost un "fenomen complex", cu un pronuntat caracter religios. El ne apare ca un ecou al luptelor hristologice din secolele IV-VII, caci se punea in discutie legitimitatea pictarii Mantuitorului, ceea ce in ochii iconoclastilor parea "nestorianism". Mai mult, al doilea imparat iconoclast, Constantin V Copronimul (741-775) "condamna chiar cultul Sfintei Fecioare si al Sfintilor". Sa nu uitam ca "monofizitii erau ostili cultului icoanelor".

Daca, potrivit unor istorici, nu trebuie sa vedem in imparatii iconoclasti niste oameni necredinciosi sau rationalisti, cum se pretinde de obicei, ci niste oameni "cu o credinta profunda, sincer convinsi, care doreau o reforma religioasa si purificarea erorilor" ce inundasera credinta ortodoxa, caz in care iconoclasmul "aparea ca o reactie violenta impotriva superstitiei, practicilor idolatrice si a excesului de putere al monahilor", trebuie sa avem in vedere insa faptul ca "folosirea icoanelor se stabileste si se raspandeste in Biserica, nu impusa de vreun decret, nici introdusa surprinzator, ci ca o inflorire naturala a sufletului crestin, uman in imperiul harului". Deci iconoclastii nu puteau reprosa iconofililor ca ar fi introdus cultul sfintelor icoane ca o inovatie, pentru ca acesta "facea parte integranta din viata ortodocsilor" , caci pentru crestinul din Bizant icoanele erau "marturia asigurarii binecuvantarii si a mantuirii, o garantie a ajutorului de sus, fara icoana el nu putea trai". In momentul izbucnirii iconoclasmului, Biserica se pomenise de veacuri folosind icoanele si cinstindu-le, fara sa se intreba de ce anume facea aceasta.

Astfel, putem intelege usor cat de puternica a fost reactia credinciosilor cand, in aceasta atmosfera, apare edictul iconoclast din 726 al imparatului Leon III Isaurul. Pentru a da un suport actiunii sale, Leon al III-lea convoaca un sinod la 730, unde peste 300 de episcopi se pronunta impotriva icoanelor. Cum insa patriarhul Constantinopolului Ghermian (715-730) refuza sa semneze aceasta hotarare este depus si in locul lui este ales Anastasie, care semneaza hotararile acestui sinod iconoclast, "astfel edictul impotriva icoanelor nu era dat numai in numele imparatului, ci si al Bisericii".

Constantin V Copronimul (741-775), urmand calea tatalui sau, convoaca la 754 al doilea sinod iconoclast, care da opt anatematisme, atat impotriva cultului sfintelor icoane, cat si a zugravirii si folosirii lor. Paralel cu cresterea actiunii iconoclaste se intensifica actiunea de rezistenta iconofila. Nici una dintre Bisericile melchite, sau ortodoxe din Rasarit, n-au urmat exemplul Bisericii bizantine din timpul patriarhului Anastasie, si cum situatia lor in pamant musulman le sustragea actiunii imparatului, ele au proclamat legitima vechea practica iconofila. Biserica apuseana se pronunta impotriva iconoclasmului printr-un sinod de la Roma din 731, atitudine in urma careia Italia centrala se rupe definitiv de Bizant.

Ortodoxia se restabileste si in Biserica Constantinopolului sub imparateasa Irina (797-802), care convoaca cel de al VII-lea Sinod ecumenic, la Niceea in 787. Chiar daca in secolul urmator are loc o a doua faza iconoclasta, pana ce o alta imparateasa, Teodora, va restabili Ortodoxia in 843, lupta era castigata de iconofili inca din 787. Prin op-ul sinodal, citit de Teodor, episcop de Taurianum, in cea de a VI-a sesiune, din 13 octombrie 787, a celui de al VII-lea si ultimul sinod ecumenic, nu numai ca Ortodoxia era restabilita, dar invatatura Bisericii se imbogatea cu o expunere explicita a teologiei icoanelor.

Unul dintre cei care au adus cea mai substantiala contributie la triumful Ortodoxiei impotriva ereziei iconoclaste a fost Sfantul Ioan Damaschin, ultimul Sfant Parinte din Rasarit, mort la anul 749. "Teologul icoanelor", cum a fost numit Sf. Ioan Damaschin, a scris trei tratate impotriva ereziei iconoclaste dupa cum urmeaza: primul tratat intre anii 726, promulgarea edictului lui Leon III, si 730 primul sinod iconoclast; tratatul al II-lea, imediat dupa depunerea patriarhului Gherman al Constantinopolului, 730; si al III-lea, imediat dupa al doilea. Sistematizator al teologiei Parintilor de pana la el, Sf. Ioan Damaschin isi baza invatatura sa pe intreaga traditie a Bisericii patristice. "La sfarsitul fiecarui tratat sunt aduse marturii din Parintii si scriitorii bisericesti pentru cultul sfintelor icoane. La tratatul intai sunt citate 28 de marturii; la tratatul al doilea sunt reproduse marturiile din tratatul intai, plus 7 marturii noi; la tratatul al treilea sunt citate 90 de marturii, dintre care 9 sunt reproduse din primul si al doilea tratat". Sf. Ioan Damaschin "scrie tratatele sale despre apararea sfintelor icoane in care ofera aparatorilor credintei o baza teologica ce va fi reluata de teologii ortodocsi de dupa el", baza teologica pe care se va construi formula dogmatica a celui de al VII-lea Sinod ecumenic (787).

Sfantul Ioan Damaschin - Notiunile de icoana si Inchinaciune

Marele dialectician crestin care a fost autorul "Fantanei cunostintei", cunoscand lupta Bisericii cu ereziile anterioare, a inteles ca primul pas ce trebuie facut in aceasta directie este lamurirea si stabilirea termenilor. De aceea arata ce trebuie sa intelegem prin termenul de "icoana" si prin cel de "inchinaciune". Daca astazi prin icoana intelegem indeobste reprezentarea grafica a cuiva, Sf. Ioan Damaschin numea icoana tot ceea ce reproduce si se aseamana cu un anumit prototip, dar de care se deosebeste in ceva. "Icoana este asemanare, care infatiseaza originalul - spune autorul celor trei tratate impotriva iconoclastilor -, cu toate acestea este oarecare deosebire intre icoana si original, deoarece icoana nu se aseamana in totul cu originalul". Pornind de la ceea ce deosebeste originalul de icoana, autorul imparte icoanele in 6 grupe :

1) Icoana naturala: Fiul lui Dumnezeu este icoana vie a Tatalui "deosebindu-se in aceea numai ca este cauzat: Tatal este cauza naturala, Fiul cel cauzat, pentru ca nu este Tatal din Fiul, ci Fiul din Tatal. Caci Fiul are din el - desi nu dupa el - aceeasi existenta, pe care o are Tatal, care l-a nascut".
2) Paradigmele divine care "sunt icoane si exemple ale lucrurilor ce vor fi facute" de Dumnezeu, in sfatul caruia "cele hotarate mai dinainte de el si cele ce aveau sa existe, in chip neschimbat, au luat forma si s-au infatisat in icoana inainte de devenirea lor".
3) "Al treilea fel de icoana este cel facut de Dumnezeu prin imitare, adica omul. Caci cum va fi cel zidit de aceeasi fire cu ziditorul altfel decat prin imitare ?".
4) "Al patrulea fel de icoana este cel intrebuintat de Scriptura, care atribuie forme, figuri si chipuri celor nevazute si necorporale; acestea sunt reprezentate corporal pentru ca sa ne facem o slaba idee despre Dumnezeu si ingeri, deoarece noi nu putem sa conitemplam pe cele necorporale fara de formele care sunt corespunzatoare naturii noastre".
5) Al cincilea fel de icoana se numeste acela care infatiseaza si schiteaza mai dinainte cele viitoare. Spre exemplu: rugul (Ex. III, 2), ploaia de pe lana (Jud., VI, 40), toiagul (Numeri, XVII, 23) si vasul cu mana (Exod, XVI, 33) preinchipuiesc pe Fecioara si Nascatoarea de Dumnezeu. Sarpele (Numeri, XXI, 9) pe cel care a distrus prin cruce muscatura sarpelui, autorul raului (Evrei, II 14), marea, apa si norul duhul botezului (I Cor., X, 1-2).
6) Al saselea fel de icoana este acela spre aducere aminte a faptelor trecute sau a minunii sau a virtutii. In aceasta categorie se incadra icoana propriu-zisa pe care Sf. Ioan Damaschin se angajase sa o apere pe baza Traditiei in fata iconoclastilor.

Dupa ce stabileste felurile si intelesurile icoanei, autorul trece la a arata intelesul "inchinaciunii", termen la randul sau cu mai multe intelesuri :
1) Adorarea pe care o aducem numai lui Dumnezeu "singurul prin fire demn de inchinaciune".
2) Inchinaciunea adusa din pricina lui Dumnezeu prietenilor si slujitorilor Lui. Dupa cum Isus, fiul lui Navi (Isus Navi, V, 14) si Daniel (Daniel, VIII, 17; X, 9), s-au inchinat ingerului.
3) Inchinaciunea adusa locurilor lui Dumnezeu, dupa cum zice David: "Sa ne inchinam in locul, in care au stat picioarele lui" (Ps. 13, 17).
4) Obiectele afierosite lui Dumnezeu, dupa cum intreg Israelul se inchina cortului.
5) Acela potrivit caruia ne inchinam unii altora, ca unii ce avem partea lui Dumnezeu si suntem facuti dupa chipul lui Dumnezeu.
6) Inchinaciunea data celor care conduc si stapanesc (Rom. XIII, 2).
7) Acela potrivit caruia se inchina robii stapanului si cei care au nevoie de ajutorul altora, binefacatorilor lor, dupa cum Avraam s-a inchinat fiilor lui Emor, cand a cumparat pestera dubla pentru mormant.

Din impartirea aceasta observam ca prin inchinaciune teologul icoanelor intelegea un anumit fel de relatii interpersonale pe care le claseaza dupa un anumit criteriu, aratand ca inchinaciunea este "simbolul fricii, al darului, al cinstei, al supunerii si al smereniei". Ceea ce retinem este ca numai lui Dumnezeu ii datoriam inchinaciune pentru fiinta sa, adica adorare, pe cand inchinaciunea sau relatia pe care o stabilim cu celelalte persoane, sau chiar cu anumite lucruri, este numai in functie de pozitia acestora fata de Dumnezeu, deci in fond si aceasta inchinare are directia tot spre Dumnezeu. "Cultul care se aduce unei creaturi este motivat printr-o relatie, un raport al acestei creaturi cu Dumnezeu".

Sfantul Ioan Damaschin - Legitimitatea pictarii si folosirii icoanelor

Cei care s-au ridicat impotriva icoanelor au invocat printre altele si motivul cum ca dumnezeirea, ca de altfel toate lucrurile spirituale, nu pot fi pictate, nu pot fi reprezentate si marginite in forme materiale. La aceasta autorul raspunsese in parte prin gruparea sensurilor notiunii de icoana, in care arata ca icoana oglindeste fidel prototipul, fara a-i repeta fiinta, numai in cazul primei grupe icoana are aceeasi fiinta ca si orginalul, Fiul ipositaziaza fiinta Tatalui.

Dar meritul mare al teologului icoanelor este de a fi bazat invatatura despre posibilitatea pictarii si folosirii icoanelor pe considerente de ordin hristologic. "Zugravesc pe Dumnezeu nevazut, spunea evlaviosul ieromonah de la Sf. Sava, nu ca nevazut, ci, ca pe unul care s-a facut vazut pentru noi prin participare la corp si sange. Nu zugravesc Dumnezeirea nevazuta, ci zugravesc corpul vazut al lui Dumnezeu".

Cat priveste mult-citatul text din Decalog (Exod, XX, 4 , Deuteronom, V, 8), potrivit caruia Dumnezeu ar fi oprit in mod expres orice fel de reprezentare a lucrurilor spirituale, Sf. Ioan Damaschin arata ca o astfel de interpretare a textului vechi-testamentar denota necunoasterea exacta a Sfintei Scripturi. Autorul arata ca Scriptura uneste adorarea cu inchinarea, de unde intelegem ca in textul din decalog este oprita adorarea altor persoane sau lucruri in afara de Dumnezeu, porunca data Iudeilor "din pricina lesnei lor inclinari spre idolatrie". Daca insa am vedea in textul respectiv oprirea oricarui fel de reprezentare a celor duhovnicesti ar insemna sa-L punem pe Dumnezeu in contradictie cu sine insusi, caci tot in Vechiul Testament El insusi poruncise lui Moise sa faca cortul marturiei (Exod XXXI, 1-6) in care erau reprezentati heruvimii.

Oprirea adresata celor de sub lege nu are autoritate si asupra noastra, a celor de sub har, "care am primit de la Dumnezeu puterea de discernamant si stim ceea ce poate fi infatisat si ceea ce nu poate fi infatisat in icoana". De altfel cel care a facut cel dintai icoana a fost insusi Dumnezeu, care a nascut pe Fiul Sau, Unul-Nascut si Cuvantul Lui, icoana Lui cea vie, naturala, si chip cu totul asemenea al vesniciei Lui".

Pictarea si folosirea icoanelor ne apare nu numai indreptatita si bazata pe revelatie, ci si utila prin faptul ca astfel ne sunt mijlocite adevarurile mantuitoare. Asa "putem sa facem icoanele tuturor formelor pe care le-am vazut, le intelegem insa asa cum au fost vazute. Caci desi uneori prin intermediul ratiunii intelegem figurile, totusi ajungem la intelegerea acestora pe temeiul celor ce am vazut".

Sfantul Ioan Damaschin - Legitimitatea cultului icoanelor

Adversarii icoanelor au fost impartiti in doua mari grupe: 1) cei radicali, care condamnau atat folosirea, cat si cultul icoanelor, si 2) cei moderati care condamnau numai cultul icoanelor. Prima grupa reprezenta situatia din Bizant, schitata mai sus, iar cea de a doua reprezinta pe dusmanii icoanelor in Occident.

Chiar si iconoclastii cei mai radicali acceptau ca Sfintei Cruci si Sfintei Evanghelii sa li se aduca inchinare, dupa cum reiese din cele 8 anatematisme date de sinodul iconoclast din 754. Pornind de la acest fapt, Sf. Ioan Damaschin ajunge foarte usor la a demonstra legitimitatea cultului Sf. icoane, aratand ca "daca ne inchinam chipului crucii, ori din ce fel l-am face, pentru ce sa nu ne inchinam icoanei celui rastignit". Pe baza specificarii termenelor aratate mai sus, autorul ne spune ca "cinstea adusa icoanei se indreapta catre cel infatisat in icoana", in acest caz icoana va fi cinstita si venerata, "nu ca Dumnezeu, ci ca icoana. Dumnezeului intrupat".

Dar aceasta n-ar insemna ca ne inchinam materiei din care este facuta icoana, ci "acelora care sunt infatisati de ea", tot asa "dupa cum nu ne inchinam materiei din care este facuta Evanghelia, nici materiei crucii, ci chipului crucii".

Sf. Ioan Damaschin se conduce si de aceasta data de criteriul hristologic al demonstratiei sale, ceea ce avea sa-i dea o mare autoritate. Numai ca el nu cauta sa demonstreze legitimitatea cultului numai al icoanei Mantuitorului, ci si al icoanei Sfintilor, care sunt "fiii lui Dumnezeu" (Rom. VIII, 14 ; I Ioan, III, 1), fii ai imparatiei, mostenitori ai lui Dumnezeu si impreuna-mostenitori ai lui Hristos (Rom. VIII, 17; Gal. IV, 7). Cum sfintii "sunt cu adevarat Dumnezei, dar nu prin fire, ci prin participare la firea lui Dumnezeu, tot astfel sunt demni de inchinaciune, nu din pricina firii lor, ci din cauza ca au in ei pe cel prin fire demn de inchinaciune, in acelasi chip, in care fierul inrosit nu este prin fire cu neputinta de atins si arzator, ci pentru ca participa celui arzator prin fire. Ne inchinam deci Sfintilor, ca unora ce sunt slaviti de Dumnezeu, ca unora ce sunt facuti de Dumnezeu tematori potrivnicilor si binefacatori celor care se apropie de ei cu credinta; nu ne inchinam lor ca unora, care ar fi prin fire dumnezei si binefacatori, ci ca unor servi si slujitori ai lui Dumnezeu".

Prin invatatura acestui frumos pasaj, Sf. Ioan Damaschin restabileste nu numai legitimitatea cultului Sfintilor in raport cu cultul Mantuitorului, ci si cultul icoanei sfintilor in raport cu cultul icoanei Mantuitorului. Definitia Sinodului VII ecumenic va preciza termenii, aratand ca inchinarea datorata lui Dumnezeu se numeste adorare, iar cea datorata icoanelor venerare.

Autorul tratatelor contra iconoclastilor ne indeamna "sa ne inchinam si sa ne adresam numai Ziditorului si Creatorului, ca unui Dumnezeu, vrednic, prin fire, de a fi inchinat. Sa ne inchinam si Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, nu ca lui Dumnezeu, ci ca Maicii Dumnezeului intrupat. Sa ne inchinam si sfintilor, ca prietenilor alesi ai lui Dumnezeu si ca unora ce au dobindit deplina incredere pe langa El".

De remarcat ca autorul nostru nu face deosebire intre cultul datorat Prea Sfintei Fecioare si cel datorat sfintilor in general. In acest context este justificata aceasta nedeosebire pentru ca se are in vedere pe de o parte cultul pe care-l datoram lui Dumnezeu, singurul vrednic de inchinare prin firea Sa, iar pe de alta parte, cultul datorat creaturilor, intre care intra si Preacurata Fecioara Maria, ce sunt vrednice de inchinaciune numai prin relatia lor cu Dumnezeu.

Sfantul Ioan Damaschin - Rolul icoanelor in cult

Daca cultul si folosirea sfintelor icoane au un suport teologic, acesta se amplifica atunci cand avem in vedere rolul sfintelor icoane in cultul Bisericii de totdeauna, fiind totodata si motivul forte care impune icoana in evlavia crestina. Acest rol are un dublu aspect : a) instructiv-educativ si b) harismatic.

a) Instructiv-eduaativ. - Suportul teologic al icoanei se definea de-abia acum cand cultul ei fusese atacat de iconoclasti, dar uzul icoanelor era vechi in Biserica, impus mai ales pentru folosul sau didactic. Invocand texte mai vechi, mai ales din Parintii capadocieni, care au evidentiat acest aspect al importantei icoanelor in cult, Sf. Ioan Damaschin precizeaza ca "icoanele sunt carti pentru cei nestiutori de carte si cronici care vorbesc neincetat, ai cinstirii sfintilor, instruind fara cuvinte pe cei care le vad si sfintind vederea. Nu am prea multe carti - continua eruditul autor al "Sfintelor Paralele, - si nici nu am timp liber spre a citi , intru insa in biserica, spitalul obstesc al sufletelor, inabusit de ganduri ca de niste spini, podoaba picturii ma atrage sa nu uit, imi desfateaza vederea ca o livada si, pe nesimtite, marirea lui Dumnezeu patrunde in suflet. Am privit rabdarea mucenicului, rasplata cununilor si ma aprind ca prin foc cu dorinta de a-l imita. Cazand la pamant ma inchin lui Dumnezeu prin mijlocirea mucenicului si ma mantui". Este schitat aici intr-un mod magistral efectul psihologic-educativ al icoanelor. Icoanele isi indeplinesc rolul instructiv prin faptul ca ne pun mereu in fata faptele trecute, minunile sau virtutile "spre slava, cinstea si cunoasterea celor care au invins si s-au distins in virtute", dar aceasta instruire se face cu un scop educativ : "Ca sa evitam cele rele si sa ravnim virtutile".

Rolul icoanelor n-are numai o directie umana, ci in acelasi timp el are si o directie spre Dumnezeu, caci "sunt facute spre slava Lui si a Sfintilor Lui, spre ravnirea virtutii si evitarea viciului si spre mantuirea sufletelor".

b) Harismatic. - Prin teologia sa asupra icoanelor Sf. Ioan Damaschin "a largit dezbaterea, legand foarte abil problema cultului si a folosirii icoanelor, in legatura cu rolul jucat de riturile si obiectele sensibile in opera mantuirii si a sfintirii noastre, de problema posibilitatii sfintirii si ridicarii materiei la o stare supranaturala". Este adevarat ca "a atribuit icoanelor o calitate, o putere quasi-sacramentala, este una dintre problemele teologiei bizantine", dar, dat fiind caracterul apologetic al tratatelor Sfantului Ioan Damaschin, in ele este abia atinsa aceasta problema si asa destul de sensibila.

Asa cum se da har dumnezeiesc "celor materiale din pricina numelor celor pictati pe icoane", tot asa "daca cel zugravit este plin de har, participa si icoanele la har in masura credintei".
Prin aceasta se contureaza deplin pozitia si rolul icoanelor in cultul crestin din totdeauna, in cadrul caruia apar ca o necesitate de forma prin rolul lor instructiv-educativ si harismatic, devenind "un mijloc de comuniune intre cel care se roaga si Dumnezeu, Fecioara sau sfinti" .

Din perspectiva secolelor care au trecut si care au confirmat ortodoxia invataturii autorului celor trei tratate impotriva iconoclasilor, este foarte usor sa apreciem aportul imens adus de autorul lor la definitivarea teologiei icoanelor. Sf. Ioan Damaschin a tinut sa specifice ca invatatura sa este "traditia Bisericii", afirmatie justificata mai ales de bogatele citate din Sfintii Parinti cu care se incheie fiecare tratat.

Prin invatatura sa, Sf. Ioan n-a impus icoana in cultul Bisericii, unde ea exista de la inceput, ci a dat numai acestei practici un suport doctrinar solid, dupa criteriile Revelatiei din Sf. Scriptura si Sf. Traditie. Icoana reprezinta una dintre functiile materiei de a mijloci intelegerea celor nevazute, de a tine locul cuvantului, fie pentru cei care stiu sa citeasca, de a tine locul cuvantului, fie pentru cei care n-ar sti sa citeasca, de a face vii in mijlocul nostru exemplele de virtute ale sfintilor, spre a ne indemna la a-i imita, spre a mijloci harul mantuitor dar, mai ales, spre a contribui la descoperirea slavei lui Dumnezeu.

Prin aceasta invatatura, teologul icoanelor lasa Bisericii truda vietii si rodul evlaviei lui, incheind prin moartea sa perioada patristica, aceea care a dat crestinatatii pe marii si neintrecutii ei aparatori. Prin hotararea dogmatica a Sinodului VII ecumenic, Biserica a preluat si oficializat invatatura Sf. Ioan Damaschin cu privire la importanta Sfintelor icoane in cultul crestin. Aceasta invatatura se bucura si astazi de aceeasi valabilitate in Biserica Ortodoxa.

In lumina spiritului ecumenist, din perspectiva caruia sunt astazi reconsiderate vechile raporturi dintre diferitele confesiuni crestine, dintre care unele n-au mai pastrat integritatea cultului crestin din epoca Bisericii ecumenice, se poate aprecia ca precizarile facute de Sf. Ioan Damaschin, cu privire la cultul Sfintelor icoane, nu numai ca justifica practica ortodoxa a cinstirii icoanelor, ci o si impun acolo unde a fost inlaturata.

Pr. Prof. Viorel Ionita

http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/cuviosul-ioan-damaschin/sfantul-ioan-damaschin-aparator-cultului-sfintelor-icoane-69559.html

duminică, 14 aprilie 2013

Rutina latreutica




Cu greu s-ar putea gasi vreun crestin care sa-si inchipuie spatiul de rugaciune fara prezenta uneia sau a mai multor icoane. Ele s-au integrat firesc cultului, astfel ca, s-ar putea spune ca, dintre toate atributele icoanei, cel mai cunoscut este cel cultic sau latreutic. Insa el nu poate fi separat de celelalte, desi multi dintre "purtatorii de icoane" nu-si pun problema implinirii vreunui rol didactic sau estetic, importanta fiind prezenta chipului respectiv, ca garant al mijlocirii catre Dumnezeu.

Numai ca icoana este didactica tocmai prin faptul ca poate comunica si altceva decat mesajul estetic, propriu oricarei opere de arta autentice, si, prin structura sa specifica, ea se defineste ca fiind un mijloc de comunicare cu Dumnezeu si cu sfintii, cu atat mai necesara acum, cand lipsa comunicarii reale a transformat oamenii in instrumente economice, politice sau culturale, ce manipuleaza notiuni extrem de atragatoare dar golite de continut.

Astazi, cand "chipul uman este atat de brutalizat, cand discriminarea rasiala persista, cand atatia oameni sufera de lipsa comunicarii adevarate, chipurile acestea stralucind de o lumina venita din alta parte ne uimesc si ni se adreseaza. Ele vorbescdespre Dumnezeu, dar si despre oameni."

Faptul ca icoana poate indeplini acea legatura dintre cer si pamant, inlesnind rugaciunea, ar putea sa mire pe cei care considera ca aceasta este alcatuita exclusiv din cuvinte. Ei ignora faptul ca rugaciunea nu este o insiruire de vorbe, in anume momente bine determinate ale zilei, ci este o stare, o traire permanent necesara. Dupa cum se spune adesea, "cine se roaga numai cand se roaga, acela nu se roaga".

Rugaciunea este o forma de comuniune continua cu Dumnezeu, prin care se ajunge firesc la starea Sfantului Apostol Pavel, "nu eu, ci Hristos traieste in mine". Bineinteles ca, in aceste conditii, ea poate fiinta in orice loc si in orice moment al zilei, insa nu exceptiile fac regula.

In mod ideal, rugaciunea apartine firesc spatiului iconic, in care triunghiul Dumnezeu-icoana-credincios alcatuieste un mic univers, unic in felul sau, a carui coordonata majora este comuniunea plina de iubire. Este o lauda adusa lui Dumnezeu de fiecare, dar, pentru toti, este o multumire a fiecaruia pentru binefacerile tuturor, precum si o cerere in numele intregii umanitati.

Ea poate sa nu fie rostita in cuvinte, nu pentru ca acestea nu si-ar putea indeplini menirea; cuvantul a fost si va ramane mijlocul ideal de comunicare cu Dumnezeu si cu semenii, bineinteles, daca nu este rostit numai cu buzele, in timp ce inima ramane indiferenta. Dar icoana poate suplini cuvantul - uneori neputincios in a exprima deplin starile sufletesti -, intrucat ea se adreseaza si vazului, si auzului.

Ca icoana trebuie sa fie prezenta in orice spatiu in care se preumbla sau se salasluiesc crestinii este un adevar pe care astazi nimeni nu-l mai contesta, dar multi risca sa-l trateze asemenea atator probleme intrate de mult in rutina vietii. Astfel, prezenta icoanei ajunge sa nu mai aiba nimic extraordinar; ea trebuie sa fie la locul ei, pe perete, tot asa cum un functionar trebuie sa fie prezent la birou intre anumite ore.

O data ce s-a batut un cui si s-a agatat o icoana in el, se poate considera, de catre unii, ca s-a incheiat actiunea religioasa. Sfantului respectiv i s-a adus cinstirea cuvenita, iar icoana isi intra automat in drepturi. Numai ca menirea ei de a induce ostare de rugaciune nu se implineste de la sine, fara participarea celui care se afla in preajma ei.

Se stie prea bine ca "cinstea adusa icoanei se indreapta catre prototip", dupa cum spune Sfantul Vasile cel Mare, asadar icoana este numai un intermediar, dar nu unul de care credinciosul s-ar putea, la o adica, dispensa ca de o anexa nu neaparat necesara. Mergand pe acest fir, obisnuinta de a avea permanent icoane la locul de rugaciune ar putea sa duca la ideea ca ele sunt necesare in mod automat, dupa cum este necesar un mijloc de transport pentru a parcurge distante mari.

Nimeni nu se indoieste de faptul ca nu ne rugam icoanei ca obiect in sine, nici nu o tratam ca pe o fiinta vie, ce ne-ar putea asculta. Insa se cunoaste cum, de-a lungul timpului, a existat o forma de idolatrizare a sa, prezentata mai devreme.

De fapt, conceptia apuseana nu a inteles niciodata "aceasta subtila, dar clara distinctie dintre adorare si venerare. Peste patru secole, cand Toma d'Aquino va admite o adoratie relativa a icoanelor, va determina acuzarea de idolatrie adusa de ortodocsi Bisericii Latine, iar mai tarziu de catre reformatorii din secolul al XVI-lea." Distincta, in esenta ei, de original, icoana este un obiect de veneratie relativa sau de cinstire, in timp ce adorarea este rezervata numai lui Dumnezeu si nu poate fi, in nici un caz, adresata icoanelor.

A cinsti icoanele nu inseamna ca acestea reprezinta si "obiectul ultim al actului venerarii, pentru ca icoana este doar o legatura relativa cu obiectul reprezentat. Actul religios se adreseaza Prototipului si, atunci, devine adorare. Altfel spus, acelasi act este si venerare, in masura in care priveste icoana sau sfintii, si adorare, in masura in care se adreseaza lui Dumnezeu. Aceasta subtila, dar foarte clara distinctie dintre adorare si venerare, implicand o esentiala distanta intre Model si icoana Sa, pune la adapost de tendintele fetisiste si animiste care si-ar fi putut gasi justificarea in cultul icoanelor din Rasarit."

Dupa cum a fost bine stabilit, "inchinarea nu se aduce substantei icoanei, caci aceasta este un lucru absurd si propriu celor ce adora creatura in locul Creatorului, ci ea se aduce lui Hristos Cel inchinat in icoana lui Hristos, materia icoanei ramanand cu totul in afara comuniunii de inchinare..."

Pentru a fi cat mai convingator, Sfantul Teodor Studitul aduce in discutie exemplul oglinzii, in care se zugraveste cumva chipul celui ce se uita in ea, "dar asemanarea ramane in afara materiei, si daca cineva ar vrea sa-si imbratiseze propria-i imagine (icoana) din oglinda nu ar imbratisa materia, pentru ca nu s-ar lipi de materie pentru ea insasi, ci pentru asemanarea lui reprezentata iconic in ea."

Tot in acest sens sunt folosite, de catre unii, si fotografiile celor dragi, copii cat se poate de fidele ale chipurilor absente - un mijloc de reproducere care, daca ar fi existat in vremea sfantului, probabil ca ar fi fost mentionat alaturi de exemplul chipului din oglinda.

Din momentul in care chipul sfant, imprimat in orice fel de materie, s-a sters, atunci a incetat si menirea "obiectului" respectiv de a mai fi icoana, adica loc de inchinare. intr-o asemenea imprejurare, daca nu mai este posibila vreo restaurare a chipului de odinioara, atunci lemnul sau materia respectiva se arunca in foc, incetandu-si menirea de obiect cultic. Numai ca pot aparea situatii in care, in obisnuinta inchinarii, nici nu se mai remarca faptul ca obiectul de cult respectiv nu mai pastreaza chipul pictat odinioara. El ramane mai departe acolo, la locul initial si abia cand se ajunge in astfel de situatii apare cat se poate de clar faptul ca "procesul" de venerare nu este conditionat in vreun fel de prezenta ori absenta chipului zugravit. El merge inainte automat, fara ca sa se mai ia seama la faptul ca ceea ce se saruta este un panou de lemn cu vagi urme de vopsea.

Spiritul gregar ori automatismul cultic isi spun dureros cuvantul. Daca vreun protestant ar vedea asemenea scene ce se petrec, din pacate, in cateva din bisericile noastre, ar putea crede ca ne inchinam si sarutam niste bucati de lemn.

In ceea ce priveste arta religioasa sau "imaginile sfinte" ar trebui reconsiderat rostul icoanei ca obiect de cult, pentru a intelege imediat de ce nu orice imagine sfanta poate fi automat si icoana. In virtutea necesitatii inchinarii in fata icoanelor, asadar a chipurilor pictate, se poate ajunge lesne la situatia in care obisnuinta de a ne inchina face abstractie de modul in care se prezinta respectivul chip.

Ceea ce intereseaza este ca acolo, pe iconostas sau pe peretele respectiv, sa existe un chip, o figura sau o imagine, care sa aminteasca - prin infatisare si prin numele scris alaturi ori prin insemnele specifice - de sfantul pe care dorim sa-l slavim. Astfel, noi "vorbim unor neortodocsi despre icoanele bizantine, despre frumusetea icoanei, despre teologia icoanei si daca neortodocsii intra in bisericile ortodoxe nu vad icoane..."

Pentru unii nu conteaza cum este reprezentat sfantul, important este ca respectivul chip sa existe, moment din care rugaciunea poate fi indeplinita. In astfel de situatii s-ar putea vorbi despre un soi de rutina latreutica, un fel de obisnuinta, de inchinare automata in fata oricarui chip existent in biserici ori prin casele crestinilor.

Ca respectiva figura este o copie a unui tablou semnat de vreun maestru al picturii occidentale ori este ceea ce se cheama "pictura de gang" nu are importanta atata timp cat ea si-a castigat statutul de "icoana", profitand de lipsa noastra de trezvie iconografica. Acest tip de rutina apare in chipul cel mai evident in cazul cand chipul s-a sters, ramanand doar suportul pictural.

Fenomenul degradarii estetice a icoanei nu face decat sa adanceasca golul dintre domeniul teologic si cel artistic, determinandu-i pe unii sa creada ca Biserica Ortodoxa ia sub aripa ei proteguitoare kitsch-ul, pe motiv ca subiectul religios scuzamijloacele de exprimare, astfel ca se admite introducerea lui in cult.

Din acest motiv, se crede ca, "in folosirea lorcultuala (s.n.), icoanele sunt toate egale. Ca instrument de rugaciune, cea mai neindemanatica mazgaleala e acceptata. in acelasi cadru, nu exista o diferenta intre Madona sixtina si o oarecare "fecioara de la Lourdes", din ghips, colorata in alb si albastru. Contrasensul este sa conchidem din validitatea teoretica a imaginii divine, pe care o asigura teologia, validitatea -sa estetica, care nu e garantata. Si aici regasim distanta bizantina, notata de Soloviov, intre perfectiunea de principiu si imperfectiunea de fapt. Pentru a purta un lucru la inaltimea principiului, e nevoie de imensa munca a artei. A te incredinta teologiei ca sa urci la cer inseamna a-ti pune aripi de Icar si a risca sa cazi mai jos decat pamantul."

Prezenta crestinilor in biserica, in spatiul sustinut vizual de icoana, implica o anumita stare, o transformare, o trecere de la spatiul profan al lumii dinafara la cel sacru al lumii dinauntru. Icoana nu poate fi privita numai cu ochi trupesti, ci si cu cei duhovnicesti. Biserica nu este un muzeu al trecutului cultural, chiar daca apartine Patrimoniului, nici un muzeu de arta, ci un spatiu spiritual care schimba, sau ar trebui sa o faca, atitudinea din fata icoanei.

Nu se priveste o icoana asa cum se admira un tablou. In asemenea situatii, in paralel cu lipsa efortului de a face din Cuvantul lui Dumnezeu o adevarata rugaciune, aceasta "dispare pentru a lasa locul analizelor de situatii. Dar o astfel de lectura risca sa ramana intelectuala si sociologica, incapabila de avea acea eficacitate ce produce convertirea si cresterea staturii duhovnicesti in Hristos."

In comentariile estetice sau de factura strict stiintifica, sfintii devin Maria, Ioan sau Gheorghe, personaje ce sunt prezentate a se misca in spatiul scenic al icoanei asemenea actorilor.

Infratita prin materiale asemanatoare, prin apartenenta in cadrul aceluiasi spatiu artistic si poate si prin acelasi autor, icoana si tabloul sunt despartite dintru inceput de scopul si de motivatia care a generat actul creator. Icoana este pictata spre slava Domnului si pentru a fi integrata cultului religios, fie el particular sau public, pe cand tabloul religios, chiar daca este pictat tot spre slava Domnului, nu poate apartine cultului.

In acest punct se afla marea deosebire dintre arta religioasa ortodoxa si cea apuseana, caci, in cadrul primeia, mijloacele de exprimare nu sunt aceleasi cu cele folosite in pictura profana. Atitudine estetica motivata de atributul haric si latreutic conferit de spiritualitatea ortodoxa icoanei si prin care ea devenea ceva mai mult decat un obiect estetic sau o "Biblie in culori".

A spune ca icoana are un rol latreutic inseamna a-i recunoaste meritul de a fi calea care poarta catre o alta lume, acea imparatie catre care tanjim cu totii. Ea este toiagul fara de care putini din cei care urca muntele s-ar incumeta sa plece la drum, caci, pe langa sprijinul atat de necesar in urcusul greu, el poate indeparta si fiarele salbatice care dau tarcoale permanent, spre a atrage in prapastia idolatriei; dar tot acest toiag este si insemnul pastorilor de suflete ce trebuie conduse la limanul dorit si de care ei se folosesc, cand pentru indemn sau incurajare, cand pentru pedeapsa.

Icoana este deci toiagul drumetului slab in puteri, dar si carja pastorului, o "unealta" de sprijin si de lucru, in acelasi timp. Atributul ei latreutic este dat tocmai de capacitatea de a fi purtatoare in rugaciune.

Ea este cea care, prezenta intr-un anume spatiu, il transfigureaza, il transforma intr-o icoana a imparatiei cerurilor, adica intr-un spatiu liturgic, o biserica. Fiecare spatiu care adaposteste icoana - biserica sau locuinta, clasa sau birou, spatiu comercial ori chiar coridor de trecere -se umple de lumina ei harica, devenind, intr-un fel, loc de rugaciune.

Daca inainte ele erau prezente numai in biserici ori in casele crestinilor, astazi icoanele au patruns in mai toate spatiile, elementul care le motiveaza si le unifica, fie si episodic, fiind nevoia de rugaciune specifica omului.

Acesta simte nevoia sa fie inconjurat de icoane sau sa aiba macar una in preajma. Lasand la o pare elementele superstitie, rutina ori obisnuinta, icoana este cea care ii aminteste permanent ca, dincolo de agitatia cotidiana, mai exista o alta lume, Icoana este oaza de liniste a Babilonului actual, infimul moment de pace, comuniunea cu Dumnezeu si cu sine, clipa de isihie castigata intre doua actiuni zbuciumate, specifice stresului cotidian.

Prin acest atribut al icoanei, de a fi fereastra catre imparatia pacii, se poate spune ca insasi prezenta ei imprima o stare de liniste si pace specifica rugaciunii. Intr-un asemenea cadru, rugaciunea nu mai este doar o insiruire de cuvinte, ci o stare sufleteasca aparte.

Prezenta icoanei aduce cu sine nu rostirea rugaciunilor, ci trairea lor, dincolo de cuvintele atat de necesare oricarei comunicari. Ea insasi este creatoarea unui spatiu de rugaciune, in care trairea vie a acelei liturghii dupa liturghie inlatura orice pericol al rutinei latreutice.

Mihaela Palade
sursa
 http://www.crestinortodox.ro/liturgica/viata-liturgica/rutina-latreutica-70683.html

Biserici cu icoane Facatoare de Minuni din Romania


• Icoana Maicii Domnului (una din cele 12 pictate de Sf. Ap. Luca si adusa la noi de Sf. Ap. Andrei sau copie minunata) - Manastirea Namaiesti, jud. Arges, langa Campulung

• Icoana Maicii Domnului (copie minunata din sec. IV dupa un original de Sf. Ap. Luca, de la Muntele Athos) - Manastirea "Dintr-un Lemn", Sat Dezrobiti, Com. Francesti, jud. Valcea
• Icoana Maicii Domnului - Biserica "Nasterea Maicii Domnului - Scaune", catapeteasma (Str. Scaune Nr. 2, in spatele Spit. Coltea, Bucuresti)
• Icoana Maicii Domnului - Biserica "Doamnei", naos (Calea Victoriei Nr. 28, Bucuresti)
• Icoana Maicii Domnului - Biserica "Olari" (Str. Olari 2, intersectia Mosilor cu Olari, Bucuresti)
• Icoana Maicii Domnului - Biserica "Gradina Icoanei" (Str. Icoanei, Bucuresti)
• Icoana Maicii Domnului (copie minunata dupa "Prodromita" de la Muntele Athos) - Schitul Darvari (Str. Schitul Darvari Nr. 3, Bucuresti)
• Icoana Maicii Domnului si Icoana Sf. Nicolae - Biserica "Sf. Nicolae - Blanari" (Universitate, Str. Blanari 16, Bucuresti)
• Icoana Maicii Domnului - Schitul "Maicilor" (langa Man. Antim, Str. Antim 43, Bucuresti)
• Icoanele Maicii Domnului (cele 2) - Biserica "Sf. Vasile" (Cal. Victoriei 198, Bucuresti)
• Icoana Maicii Domnului - Biserica Batistei (Universitate, Str. Batistei 19-21, Bucuresti)
• Icoana Maicii Domnului si Icoana Sf. Dr. Cosma si Damian - Biserica "Sf. Trei Ierarhi - Coltei" (Universitate, Bd. Bratianu 1, Bucuresti)
• Icoana Maicii Domnului - Biserica "Sf. Elefterie - Nou" (Metrou Eroilor, Opera, Str. Sf. Elefterie 1-3, Bucuresti)
• Icoana Maicii Domnului ("Odighitria - Indrumatoarea") - Biserica "Sf. Nicolae - Mihai Voda" (Metrou Izvor, Str. Sapientei 4, Bucuresti)
• Icoana Maicii Domnului - Biserica Zlatari (vizavi de Magazinul Victoria, CEC-ul Mare, Cal. Victoriei 12, Bucuresti)
• Icoana Maicii Domnului - Biserica "Sf. Imparati - Plevna" (zona Pta. Kogalniceanu, Facult. Drept, Str. Sf. Constantin 33, Bucuresti)
• Icoana Maicii Domnului - Catedrala Patriarhiei, Bucuresti (copie minunata dupa Icoana pictata de Sf. Ap. Luca de la Man. Kykkos din Cipru; la iconostasul stg din fata altarului)
• Icoanele Maicii Domnului ("Hranitoarea" si cea de la catapeteasma) si cea a Sf. Parascheva (care a plans) - Biserica "Adormirea Maicii Domnului - Precupetii Noi" (Str. Gral. Brosteanu 12, vizavi de ASE - intrarea din Cal. Dorobanti, Bucuresti)
• Icoana Maicii Domnului si cea a Sf. Alexie - Biserica "Sf. Alexie" (Cal. Serban Voda 123, Bucuresti)
• Icoana Maicii Domnului ("Pantanassa - Vindecatoarea") - Biserica "Sf. Nicolae - Rusa, a Studentilor" (Universitate, Str. Ion Ghica 9, Bucuresti)
• Icoana Maicii Domnului - Biserica "Dichiu" (Str. Icoanei 72; copie dupa "Madona Neagra" protectoarea Poloniei)
• Icoana Maicii Domnului - Biserica "Sf. Spiridon" a Mitropoliei de Bucuresti (de la Pta. Unirii, pe Bd. "D. Cantemir", Cal. Serban Voda 29)
• Icoana Maicii Domnului ("Cu 3 maini") - Manastirea Plumbuita, Bucuresti (Str. Plumbuita 58)
• Icoana Maicii Domnului - Biserica "Inaltarea Domnului - Teiul Doamnei", Bucuresti (Str. Doamna Ghika 1)
• Icoana Maicii Domnului - Biserica "Sf.Gheorghe - Martisor", Bucuresti (Str. Martisor 63, vizavi de fosta Man. Vacaresti, in apropiere de benzinaria Big Berceni)
• Icoana Maicii Domnului - Biserica "Sf. Parinti Ioachim si Ana - a Targului de Afara", Bucuresti (langa Foisorul de Foc)
• Icoana Maicii Domnului („Kazanskaya") - Biserica „Adormirea Maicii Domnului / Sf. Haralambie - Flamanda", Bucuresti, Str. Olimpului 17 (de la intersectia Bd. Dimitrie Cantemir cu Bd. Marasesti, inspre Parcul Carol)
• Icoana Maicii Domnului - Biserica „Adormirea Maicii Domnului / Sf. Nicolae / Sf. Cuv. Parascheva si Sf. Grigorie Decapolitul - Hagiu", Bucuresti (Str. Traian, Nr. 142 <langa Hala/Piata Traian, intersectia Caii Calarasilor cu Str. Traian>)
• Icoana Maicii Domnului si icoana Sf. Parascheva - Biserica "Sf. Gheorghe - Nou" (Pta. Sf. Gheorghe, Bd. Bratianu 27, Km 0, Bucuresti)
• Icoana Maicii Domnului - Biserica "Adormirea Maicii Domnului si Sf Nicolae - Radu Ceausu", Bucuresti (Str. Radu Ceausu, Nr. 6)
• Icoana Sf. Filofteia - Manastirea "Sf. Antim Ivireanul", Bucuresti
• Icoana Sf. Mina - Biserica "Sf. Mina"(Cal. Calarasilor, Str. C.F. Robescu 18 A, Bucuresti)
• Icoana Sf. Antonie cel Mare - Biserica "Sf. Anton - Curtea Veche" (Hanul lui Manuc, Bucuresti)
• Icoana Sf. Antonie cel Mare - Biserica "Sf. Gheorghe - Vechi" (in spatele Mag. Cocor, Cal. Mosilor 36, Bucuresti)
• Icoana Sf. Spiridon - Biserica "Sf. Spiridon Vechi-Opereta", Bucuresti
• Icoana Sf. Nicolae - Manastirea Marcuta (din Sos. Pantelimon, vizavi de Spit. „Sf. Pantelimon", Str. Manastirii Marcuta - fosta Gentianei)
• Icoana Sf. Nicolae - Manastirea „Sf. Antim Ivireanul", Bucuresti (str. Antim 29, in muzeul manastirii)
• Icoana Maicii Domnului (care plange) - Biserica "Sf. Petru si Pavel - Basarab", Ploiesti (Str. M. Basarab, Cartier "M. Bravu", capatul autobuz 5, luat de la Hale)
• Icoana Maicii Domnului ("Cu 3 maini") - Biserica "Maica Precista", Ploiesti (Str. Armoniei, langa Teatrul de Copii si Hotelul Prahova)
• Icoanele Maicii Domnului (cele 2: din biserica mare, "Siriaca" si din paraclis) - Manastirea Ghighiu, Sat Ghighiu, Com. Barcanesti, jud. Prahova
• Icoana Maicii Domnului (de la iconostasul din fata altarului, stg.) - Manastirea Pissiota (Crivina), Com. Poienarii Burchii, jud. Prahova (langa Ploiesti)
• Icoana Maicii Domnului (adusa de la Sf. Mormant) - Schitul "Sf. Maria Cricov - Jercalai", langa Urlati, jud. Prahova
• Icoana Maicii Domnului - Comuna Maneciu Paminteni, jud. Prahova
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Suzana, Com. Maneciu, jud. Prahova
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Crasna, Com. Crasna, jud. Prahova (langa Slanic)
• Troita si Paraclisul „Sf. Nectarie"(pe locul unor Teofanii din 1935 - D-zeu. S-a aratat Mariei Petre <1923-1996>, "fecioara de la Parepa") - in incinta Manastirii "Sf. Treime", Sat Parepa-Rusani, Com. Colceag, jud. Prahova
• Manastirea Caraiman - Busteni, jud. Prahova (loc tamaduitor - copacul candelabru, aparitie a Maicii Domnului)
• Crucea "Manafului" (loc de putere precrestin, templu al Soarelui, inscriptii nedescifrate, mentionat de Densusianu in "Dacia preistorica", crestinat prin resculptare partiala la 1857) - sat Greceanca, jud. Prahova, langa Breaza
• Icoana Sf. Nicolae - Manastirea Cernica, Com. Cernica, jud. Ilfov (in Biserica „Sf. Nicolae", de pe insula)
• Icoana Sf. Mercurie - Manastirea Plataresti, Com. Plataresti, jud. Ilfov
• Icoana Maicii Domnului si Icoana Sf. Parascheva - Manastirea Tiganesti, Com. Ciolpani, jud. Ilfov
• Icoana Maicii Domnului (din naos) - Manastirea Caldarusani, Sat Lipa, Com. Gruiu, jud. Ilfov
• Icoanele Maicii Domnului (cele 2: cea din biserica mare si „Aparatoarea Manastirii" din scorbura stejarului secular de pe malul lacului / loc de putere) si Icoana Mantuitorului („Domnul Minunat") - Manastirea Pasarea, Com. Branesti, jud. Ilfov
• Icoana Maicii Domnului - Biserica Cimitirului din Comuna Gruiu, Sat Silistea Snagovului, jud. Ilfov
• Icoana Sf. Gheorghe - Manastirea Viforata, Com. Aninoasa, jud. Dambovita
• Manastirea Pestera Ialomitei - Com. Moroieni, jud. Dambovita (loc tamaduitor)
• Icoanele Maicii Domnului - Manastirea Cetatuia, Com. Cetateni, jud. Arges
• Pestera Mosului, Stanca Dorintelor s.a - Manastirea Cetatuia, Com. Cetateni, jud. Arges (locuri tamaduitoare si de putere din vremuri predacice)
• Pestera Cuv. Ioanichie Schimonahul (sec. XVII) - Sihastria "Valea Chiliilor" Muscel, jud. Arges (loc tamaduitor pe versantul muntelui de la Manastirea Cetatuia)
• Schitul rupestru Corbii de Piatra - Sat Corbi, jud. Arges (langa Domnesti, locuri tamaduitoare si de putere din vremuri predacice)
• Icoanele Maicii Domnului ("Hranitoarea" si o a 2-a, mica, in racla) - Manastirea "Negru Voda", Campulung, jud. Arges
• Troita (aparitie a Maicii Domnului si a chipului lui Iisus) - Manastirea „Sf. Treime/Infricosata Judecata", Sat Prodanesti, Com. Ionesti/Buzoiesti, jud. Arges
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Glavacioc, Com. Stefan cel Mare, jud. Arges
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Cotmeana, Com. Cotmeana, jud. Arges
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Trivale, Pitesti (Str. Armand Calinescu), jud. Arges
• Icoana Maicii Domnului - Biserica "Madona Dudu", Craiova
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Brancoveni, Com. Brancoveni, jud. Olt
• Icoana Sf. Nicolae - Manastirea Caluiu, sat Calui, com. Oboga, jud. Olt
• Icoana Maicii Domnului - Biserica "Adormirea Maicii Domnului", Alexandria, jud. Teleorman
• Icoanele: Maicii Domnului, Mantuitorului, Sfintilor Pantelimon, Ioan Botezatorul, Andrei, Nicolae, Dimitrie, Haralambie s.a. , crucea din altar (izvoratoare de mir) - Manastirea "Sf. Pantelimon", Com. Silistea-Gumesti, jud. Teleorman (langa Rosiorii de Vede)
• Icoana Maicii Domnului ("Mangaietoarea") - Biserica Satului Balaci, jud. Teleorman
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Surpatele, Com. Francesti, Sat Surpatele, jud. Valcea
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Govora, Com. Mihaiesti, jud. Valcea
• Icoana Maicii Domnului - Schit Ostrov, Calimanesti, jud. Valcea
• Icoana Maicii Domnului („Odighitria") (?) si Pestera Sf. Grigorie Decapolitul/Vanturarita (loc de putere) - Manastirea Bistrita, Sat Bistrita, Com. Costesti, jud. Valcea
• Icoana Mantuitorului (pe stanca) - Schit Pahomie, Com. Barbatesti, jud. Valcea
• Pestera (Paraclis) Sf. Antonie de la Iezeru - Schit Iezeru, Sat Cheia, Baile Olanesti (loc tamaduitor)
• Crucea de pe Muntele Cozia - (loc tamaduitor)
• Pesterile Cuv. Daniil si Misail - Manastirea Turnu, Calimanesti, jud. Valcea (locuri tamaduitoare)
• Pestera Cuv. Neofit Sihastrul si cea a Cuv. Meletie Sihastrul (cu un izvor tamaduitor) - Manastirea Stanisoara - Nucet, Sat Pausa (gara Jiblea), langa Manastirea Turnu - Calimanesti, jud. Valcea (locuri tamaduitoare)
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Lainici, comuna Schela, sat Sambotin, jud. Gorj
• Icoana Maicii Domnului - Biserica din Com. Musetesti, jud. Gorj
• Icoana Maicii Domnului si Pestera Sf. Nicodim de la Tismana (loc tamaduitor) - Manastirea Tismana, Com. Tismana, jud. Gorj
• Manastirea Maglavit - Com. Maglavit (langa Calafat), jud. Dolj (loc de putere, teofanie a "Mosului - Cel Vechi de Zile" in fata lui Petrache Lupu, 1938)
• Icoana Sf. Nicolae - Com. Melinesti, jud. Dolj [?]
• Icoana Maicii Domnului si cea a Invierii - Biserica din Letca Noua, jud. Giurgiu (langa Ghimpati)
• Icoana Maicii Domnului - Schitul „Sf. Ioan Rusul", Com. Slobozia, jud. Giurgiu
• Icoana Sf. Nicolae - Manastirea Comana, Com. Comana, jud. Giurgiu
• Biserica satului - Sat Dimitrie Cantemir, jud. Giurgiu (loc tamaduitor)
• Crucea de la Coslogeni (din 1730, pe locul unei "pietre de credinta") - Com. Coslogeni (pe sos. Calarasi - Fetesti)
• Icoanele Sf. Ioan Botezatorul (cele 2) - Bis. "Sf. Imparati", Sat Razvani, jud. Calarasi (langa Lehliu)
• Icoana Maicii Domnului si cea a Mantuitorului - Com. Tausani, jud. Calarasi
• Icoana Sf. Nicolae - Sat Bitina, Com. Movilita, jud. Ialomita (langa Urziceni)
• Icoana Maicii Domnului - Catedrala Episcopiei din Constanta (Str. Arhiepiscopiei 35, langa Cazinou)
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea "Sf. Nicolae" din localitatea 23 August, jud. Constanta [?]
• Crucile (cele 2) si Icoana Maicii Domnului (din pronaos) - Manastirea Dervent, Com. Ostrov, jud. Constanta
• Icoana Sf. Xenia - Manastirea Colilia, Sat Colelia, jud. Constanta
• Pestera Sf. Ap. Andrei - Manastirea "Pestera Sf. Andrei", Com. Ion Corvin, jud. Constanta (loc tamaduitor)
• Pestera Sf. Ioan Casian - Manastirea "Pestera Sf. Ioan Casian", Com. Targusor, Sat Casieni, jud. Constanta (loc tamaduitor, "Dealul Casienilor" din Cheile Dobrogei)
• Bisericutele rupestre "din creta" - Basarabi, Com. Murfatlar, jud. Constanta (locuri de putere si tamaduitoare)
• Complexul rupestru - Com. Dumbraveni, jud. Constanta (locuri de putere si tamaduitoare)
• Icoanele Maicii Domnului ("Eleusa", din biserica mare si "A Soldatului -Nerosaiscaia", din paraclis) si cea a Mantuitorului "care se curata singura" (din biserica mare) - Manastirea Celic Dere, Sat Telita, Com. Frecatei, jud. Tulcea
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Saon, Com. Niculitel, jud. Tulcea (din biserica veche, a paraclisului)
• Martyriconul de la Niculitel - sat Niculitel, jud. Tulcea (loc de putere unde au fost descoperiti in 1971 cei 4 Sfinti Martiri aflati azi la Man. Cocosu, alaturi de alti 2 Sfinti Martiri, mai vechi)
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Saraca, Com. Semlacu Mic, jud. Timis
• Icoana Maicii Domnului (din tronul de lemn aurit) - Manastirea "Sf. Gheorghe" (ortodoxa sarba), Sat Birda, Com. Gataia, jud. Timis (langa Deta)
• Icoana Maicii Domnului si Icoana Sf. Ilie - Schitul Calugara, Com. Ciclova Montana (langa Oravita), jud. Caras-Severin
• Icoana Sf. Treimi - Schit "Piatra Scrisa", Com. Armenis, jud. Caras-Severin
• Icoana Maicii Domnului (Odighitria) - Biserica Satului Maru, jud. Caras-Severin (langa Caransebes)
• Icoana Maicii Domnului („Semenica") - Manastirea "Sf. Ilie" din Semenic, jud. Caras-Severin
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Izbuc, Sat Calugari (Ponoarele), Com. Carpinet, jud. Bihor
• Icoana Maicii Domnului (copie moderna litografiata dupa icoana "Kazanskaya") - Schitul "Sf. Ioan Botezatorul si Sf. Teodora de la Sihla", Com. Huta, jud. Bihor (langa Beius)
• Simian, jud. Bihor - loc de putere (aparitii Marianice si Teofanice, pe linia Sumuleu, Fatima, Mejdugorje)
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Nicula, Com. Fizesu Gherlii, jud. Cluj
• Icoana Maicii Domnului ("Dulcele Sarut" sau „Sora Geamana" [a icoanei de la Man. Nicula]) - Manastirea Stramba, Sat Stupini - Paduris, Com. Hida, jud. Salaj (langa Zalau)
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Bic, jud. Salaj (langa Simleul Silvaniei)
• Nusfalau, jud. Salaj - „Muntele Sf. Treimi" / loc de putere (aparitii Marianice si Teofanice, pe linia Sumuleu, Fatima, Mejdugorje)
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Dragomiresti, Com. Dragomiresti, jud. Maramures
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Rohia (Paraclisul Bisericii Noi), Sat Rohia (Tg. Lapus), jud. Maramures
• Icoana Maicii Domnului (Eleusa) - Manastirea Parva, jud. Bistrita-Nasaud
• Icoana Maicii Domnului - Biserica "Sf. Nicolae", Sat Uioara de Sus, jud. Mures
• Manastirea Sanmartinu de Campie - Com. Raciu, jud. Mures (loc de putere, traditia cere ca biserica sa fie inconjurata de 3 ori)
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Hodos - Bodrog, Com. Felnac, jud. Arad
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Bezdin, Sat Munar, jud. Arad (?)
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Lupsa, Com. Lupsa, jud. Alba (adusa de la Man. Vatoped - Mt. Athos, copie minunata dupa icoana de acolo, "Paramythia - Mangaietoarea")
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Oasa, Com. Susag, jud. Alba (adusa de la Man. Vatoped - Mt. Athos, copie minunata dupa icoana de acolo, "Pantanassa - Vindecatoarea")
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Ramet, jud. Alba (adusa de la Man. Vatoped - Mt. Athos, copie minunata dupa icoana de acolo, "Pantanassa - Vindecatoarea")
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Bixad, Com. Bixad, jud. Satu Mare
• Icoana Maicii Domnului si Pestera Sf. Ioan de la Prislop (loc de putere) - Manastirea Prislop, Sat Silvasu de Sus (Hateg), Com. Prislop, jud. Hunedoara
• Biserica din Comuna Densus, jud. Hunedoara (loc de putere din vremuri predacice; cea mai veche biserica din Romania)
• Icoana Sf. Nicolae - Manastirea Predeal, jud. Brasov
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Sambata de Sus, Com. Voila, Sat Sambata de Sus, jud. Brasov
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Dejani, jud. Brasov (langa Fagaras)
• Pestera "Templului Ursitelor" - Manastirea "Sapata in Piatra", Dealul Plesu, Sat Sinca Veche, jud. Brasov (loc tamaduitor si de putere din vremuri predacice; intre Brasov si Fagaras, langa Persani)
• Icoana Maicii Domnului - Biserica Vovidenia, Sat Luncani, Com. Vanatori, jud. Bacau
• Icoana Maicii Domnului ("Zburatoarea - Care a Zburat") - Manastirea Magura Ocnei, jud. Bacau
• Icoana Maicii Domnului (care plange) - Catedrala Episcopiei Buzau
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea "Banului", Buzau, jud. Buzau
• Icoana Maicii Domnului - Schitul Cetatuia (langa Man. Ciolanu), Com. Tisau, jud. Buzau
• Icoanele Maicii Domnului (cele 2: cea mare - copie minunata dupa cea de la Dalhauti si cea mai mica din altar) - Manastirea Ratesti, Sat Ratesti, Com. Berca, jud. Buzau
• Icoana Maicii Domnului - Biserica din Satul Alunis, jud. Buzau
• Biserica "Sf. Filofteia", Buzau (loc tamaduitor)
• Bisericutele rupestre - Zona Alunis, Fisti, Colti, Tara Luanei, Agaton etc, jud. Buzau (stravechi locuri tamaduitoare si de putere din vremuri predacice)
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Adam, Com. Cuca, jud. Vaslui
• Icoana Maicii Domnului ("Tanguirea Maicii Domnului") - Manastirea "Acoperamantul Maicii Domnului", Sat Garceni, Com. Malinesti - Garceni, jud. Vaslui (langa Vaslui)
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Floresti, Sat Floresti, Com. Poienesti, jud. Vaslui
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Bujoreni, Com. Zorleni, jud. Vaslui
• Icoana Maicii Domnului ("Lidianca" sau "Inchinatoarea") si a Sf. Gheorghe de pe versoul celei dintai - Manastirea Neamt, Com. Vanatori, jud. Neamt
• Icoana Maicii Domnului "Cu 3 Maini-Trihirusa" - Biserica „Sf. Gheorghe" din incinta Manastirii Neamt, Com. Vanatori, jud. Neamt
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Giurgeni, Roman, jud. Neamt
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Pangarati, jud. Neamt
• Icoana Sf. Ana cu Maica Domnului - Manastirea Bistrita, Com. Viisoara, jud. Neamt
• Icoana Maicii Domnului ("Iconita") - Manastirea Bisericani, Com. Viisoara, jud. Neamt
• Pestera Sf. Chiriac de la Bisericani (praznuit pe 31 decembrie) si cea a Sf. Iosif - Manastirea Bisericani, Com. Viisoara, jud. Neamt (locuri tamaduitoare)
• Icoana Maicii Domnului (sec. XVI) - Manastirea Varatec, Com. Agapia, Sat Varatec jud. Neamt
• Icoanele Maicii Domnului (cele 2: din biserica si "Tanguirea" de la fantana) si Icoana Mantuitorului (cea mica) - Manastirea Agapia, Com. Agapia, jud. Neamt
• Icoana Maicii Domnului ("Axionita")- Manastirea Sihastria, Com. Pipirig, jud. Neamt
• Icoana Maicii Domnului - Biserica Satului Trifesti-Roman, jud. Neamt
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Durau, Com. Ceahlau, jud. Neamt
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Petru Voda, Com. Poiana Teiului, jud. Neamt
• Icoana Maicii Domnului ("Cipriota") - Manastirea Secu, Com. Pipirig, jud. Neamt
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Horaita, Com. Cracaoani, jud. Neamt
• Icoana Maicii Domnului - Schitul Horaicioara, Com. Cracaoani, jud. Neamt
• Icoana Maicii Domnului - Schitul Icoana, Com. Vanatori, jud. Neamt
• Icoana Maicii Domnului (copie minunata dupa "Portarita" de la Mt. Athos) - Biserica "Sf. Spiridon" a spitalului judetean din Piatra Neamt, jud. Neamt
• Icoana Sf. Nicolae - Manastirea Almas, Sat Almas, Com. Garcina, jud. Neamt
• Icoana Sf. Zenovie - Manastirea Nechit, Com. Borlesti, jud. Neamt
• Pestera Sf. Teodora de la Sihla - Schitul Sihla, Com. Vanatori, jud. Neamt (loc tamaduitor)
• Icoana Maicii Domnului - Biserica "Sf. Imparati", Gura Humorului, jud. Suceava
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Putna, Com. Putna, jud. Suceava
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Sihastria Putnei, Com. Putna, jud. Suceava
• Icoana Maicii Domnului (din fata catapetesmei, in prezent in paraclis) - Manastirea Moldovita, Com. Vatra Moldovitei, jud. Suceava
• Icoana Maicii Domnului (din fata catapetesmei) - Manastirea Sucevita, jud. Suceava
• Icoana Maicii Domnului si icoana Sf. Ap. Ev. Ioan si alte icoane minunate - Schitul Rarau, Com. Crucea, jud. Suceava
• Icoanele Maicii Domnului (cele 2) - Manastirea Sihastria - Rarau, Com. Crucea, jud. Suceava
• Icoana Maicii Domnului (copie minunata dupa "Portarita" de la Mt. Athos) - Biserica din Com. Radaseni, jud. Suceava (langa Falticeni)
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Dragomirna, comuna Dragomirna, jud. Suceava
• Icoanele Catapetesmei - Manastirea Dragomirna, jud. Suceava
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Rasca, Com. Rasca, jud. Suceava
• Icoana Maicii Domnului - Biserica Spitalului Judetean din Suceava, jud. Suceava
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Slatina, jud. Suceava
• Icoana Mantuitorului (din muzeul manastirii) - Manastirea Moldovita, jud. Suceava
• Troita (pe locul unde S-a aratat Sf. Treime) - Schitul Pojorata (Corlateni), Com. Pojorata, jud. Suceava
• Icoanele din Muzeul din Pronaos - Manastirea Bogdana, Radauti, jud. Suceava
• Icoana Sf. Gheorghe - Manastirea Camarzani, Sat Camarzani, Com. Vadu Moldovei/Ciumulesti, jud. Suceava (langa Falticeni)
• Chilia pestera a Sf. Daniil Sihastrul - Manastirea Putna, Com. Putna, jud. Suceava (loc de putere)
• Manastirea Hagigadar ("a Dorintelor") - Suceava, jud. Suceava (biserica armeneasca, loc tamaduitor)
• Icoana Maicii Domnului - Schitul Cozancea, Com. Sulita, jud. Botosani
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Vorona, comuna Vorona, jud. Botosani
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Sihastria Voronei, comuna Vorona, jud. Botosani
• Icoana Sf. Ioan Botezatorul - Manastirea Gorovei, Sat Gorovei, Com. Varfu Campului (langa Dorohoi), jud. Botosani
• Icoana Maicii Domnului ("Prodromita") - Manastirea Valea Neagra, Com. Herastrau/Nistoresti, jud. Vrancea
• Icoana Sf. Nicolae - Manastirea Lepsa, Com. Tulnici, jud. Vrancea
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Dalhauti, Sat Dalhauti, Com. Carligele, jud. Vrancea (langa Focsani)
• Icoanele Maicii Domnului (cele 2: din biserica mare [copie minunata dupa cea de la Dalhauti] si cea din biserica veche [?]) - Manastirea Poiana Marului, Sat Jitia de Jos, Com. Jitia, jud. Vrancea
• Icoana Maicii Domnului - Biserica Mitropoliei din Iasi (Bd. Stefan cel Mare 16)
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Golia, Iasi (Str. Cuza Voda 51)
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Socola, Iasi
• Icoana Maicii Domnului ("Prodromita") - Manastirea Bucium, Iasi (Str. Paun 14)
• Icoanele (cele 2) Maicii Domnului - Biserica "Sf. Nicolae Domnesc", Iasi
• Icoana Mantuitorului si icoana Maicii Domnului (care plang; minune neconfimata oficial) - Biserica „Sf. Nectarie" din cartierul „Alexandru cel Bun", Iasi
• Icoana Sf. Spiridon - Biserica "Sf. Spiridon" (din cadrul Spit. "Sf. Spiridon"), Iasi (Bd. Independentei 1, Pta. Unirii)
• Icoana Sf. Mina - Biserica "Sf. Andrei si Mina", Iasi(langa Palatul de Cultura)
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Dobrovat, Com. Dobrovat, jud. Iasi
• Icoanele Maicii Domnului (cele 3), Icoana Mantuitorului si Icoana Sf. Ioan Botezatorul - Manastirea Hadambu, Com. Mogosesti, jud. Iasi
• Icoana Maicii Domnului - Biserica din Com. Parcovaci (langa Harlau), jud. Iasi
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Miclauseni, Com. Butea, jud. Iasi
• Icoana Sf. Nicolae - Biserica „Sf. Nicolae", com. Valea Seaca, jud. Iasi [sau jud. Bacau?] (copie dupa o icoana minunata din Rusia)
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Mavromolu, Galati, jud. Galati
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Adam, Sat Adam, Com. Draguseni, jud. Galati
• Icoana Maicii Domnului - Biserica Satului Pascani, Com. Vladesti, jud. Galati
• Icoana Maicii Domnului - Biserica "Sf. Nicolae", Comuna Smulti, jud. Galati
• Icoana Maicii Domnului - Manastirea Vladimiresti, com. Tudor Vladimirescu, jud. Galati

Icoanele facatoare de minuni



Icoanele facatoare de minuni

Minunile infaptuite de icoanele crestine sunt cunoscute si consemnate de literatura patristica, pastrate si transmise oral sau in scris in cultura popoarelor crestinatatii, incepand cu victoria imparatului Bizantului, Constantin cel Mare, asupra armatei imperiale a Romei. Dupa adoptarea crucii ca simbol al crestinismului si recunoasterea puterii divine a acesteia in lupta cu fortele raului, a inceput moda icoanelor cu rol de patronaj civic, sportiv si militar. Apoi icoanele au fost puse in piete, in fata pravaliilor, pe haine, in sigilii si au patruns in dormitoarele caselor. A luat o atat de mare amploare, incat s-a nascut o miscare iconoclasta ce a declansat un razboi civil de aproape o suta de ani. Toate imaginile din sanctuare si camine au fost distruse incepand cu cea a lui Iisus Hristos din Chaldeea in anul 725, icoana protectoare a Constantinopolului, asezata deasupra usii de bronz a palatului imperial. A fost inceputul miscarii iconoclaste care a fortat reformularea rolului icoanei crestine.


Biserica ortodoxa a considerat incepand cu Ioan Damaschinul, cand a luat atitudine in 730, ca imaginea Persoanei divine transmite energie prin materia icoanei in maniera unui sacrament. Parintii Nichifor si Toader Suditul au fost mari aparatori ai icoanei, acordand totul icoanei sub raportul ipostazei.

imparateasa Teodora a Bizantului in 835 a inchis marele ciclu al ereziilor crestinismului prin punerea in drepturi a cultului icoanei, purificand ortodoxia de erezii si intarind-o definitiv. in urma razboiului purtat de iconoclasti aproape toate icoanele au fost distruse, insa prin restaurarea cultului o noua arta bizantina izbucneste, culminand si stralucind pana la caderea Constantinpolului.

Icoana a devenit obiect de cult prezent in fiecare casa, onorat cu candele si lumanari si in fata careia se fac rugaciuni, matanii, semnul crucii, venerat in fiecare biserica, purtat la procesiuni publice, fiind sursa de miracole. Icoana isi gaseste locul in biserica, unde o descoperim in fata candelei palpaind cu reflexe si a puzderiei de lumanari aprinse. in fetele sfintilor din icoane recunoastem la lumina din biserica chipuri, adica figuri ale lumii de sus, vedenii vii ale altor lumi, ca aparitii primordiale. Icoana poate fi contemplata ca atare numai sub aceste reflexe, numai sub aceasta lumina frematatoare, faramitata, bogata in iradieri calde, astfel incat ea ne apare ca vis, incalzind sufletul, raspandind in jur iazma calda. Perdeaua fina, albastruie de tamaie topita in vazduh aduce in contemplarea icoanelor si a picturii murale o indulcire si o atenuare a perspectivei aeriene.

Atmosfera din biserica, adaugand arta vocala si discursul liturgic amplifica efectul catharhic al icoanei asupra privitorului in rugaciune, infaptuindu-se minunea dupa puterea credintei fiecaruia. in timpul liturghiei o anumita miscare launtrica, precum si impartirea spatiului interior al bisericii duce catre a patra dimensiune. Din pricina neputintei vederii duhovnicesti a rugatorilor, Biserica in grija pe care le-o poarta, s-a aflat in situatia de a alcatui un substitut spiritual si a creat iconostasul care arata pentru cei aproape orbi tainele altarului, deschide schiopilor intrarea intr-o lume care le ramane inchisa din cauza propriei obtuzitati, striga surzilor despre imparatia Cerurilor.

Iconostasul este un hotar intre cele doua lumi, materiale si suprasensibile si deschide cu icoanele de pe rama lui ferestre prin care poarta constiinta privitorului in lumea spirituala, sa-i arate privelisti tainice si suprafiresti. Pentru ca o icoana sa poata trimite energia spiritualizata catre rugatorul in contemplatie, ea trebuie facuta si pictata de un iconar care alaturi de mestesug si talent sa aiba o veritabila experienta sufleteasca si o perceptie a lumii de dincolo pentru a fi capabil sa sadeasca in lucrarea sa, icoana, germenele de energie duhovnceasca adus din vedenia sa. in functie de mestesug si de instruirea iconarului, icoanele pot fi de mai multe feluri: icoane biblice, bazate pe o realitate data de cuvantul lui Dumnezeu; icoane portret, bazate pe experienta spirituala a altcuiva, comunicata oral sau in scris din timpuri apuse si icoane revelate in urma experientei proprii a iconarului, a unei vedenii sau a unei aratari din vis.

Biserica Ortodoxa a formulat si transmis conceptia ca icoana este un obiect de cult care trebuie ferit de schimbari arbitrare si a impus canoane stricte in confectionarea si pictarea ei. O icoana reusita face ca in fata ei privitorul sau rugatorul sa-si domoleasca vapaia patimilor si focul grijilor lumesti, lucrand asupra omului.

Prin icoane vedem chipurile sfintilor iradiind de har si lumina, ca o vedenie, pictorul doar ne-a deschis o fereastra catre cer pe care a descoperit-o el singur ca artist induhovnicit, iar pentru ascetii nevoitori ai rugaciunii icoana poate fi chiar usa prin care aceste persoane patrundeau in lumina invizibila. Atunci cand se aratau credinciosilor in rugaciune sfintii coborau tocmai din icoane.

La inceputul Renasterii arta iconografiei s-a scindat, dupa ce o facuse intai Biserica crestina, in catolicism s-a trecut la pictura in ulei, atributul esential fiind senzualitatea imaginii picturale, in protestantism s-a trecut la gravura si stampa, iar Biserica de Rasarit a continuat traditia bizantina. Pictura in ulei a Renasterii incearca sa imite imaginea, sa o inlocuiasca cu ea insasi prin senzualitate si culoare. Gravura este specifica protestantismului si este facuta pentru a construi imaginea pe baza rationamentului, lipsindu-se de atribute senzoriale si de psihologisme. Iconografia Bisericii de Rasarit a atins culmile artei picturale prin icoanele rusesti, care se numara printre cele mai de seama comori religioase universale. Pe o icoana in ortodoxie se construieste ceea ce nu este accesibil prin experienta senzoriala si in fata marilor icoane, din pacate tot mai rare, ne inchinam si confirmam minuni, si sint divine fiindca talentul misterios al artistului iconar, experienta si stiinta lucrului sunt deopotriva induhovnicite in ea.

Icoanele facatoare de minuni sunt ferestre catre vesnicie si prin contact cu lumea spirituala trimit ajutor miraculos in vindecarea sufletului. Icoana ii da celui ce o contempla intr-o anumita stare sufleteasca forta de a-i simti esenta duhovniceasca si atunci ea prinde viata si lucreaza dupa cum ii este rostul: depune marturie pentru lumea suprasensbila. Icoana este un instrument de contemplatie prin care sufletul se smulge din lumea sensibila si intra in lumea iluminarii divine.

Datorita perspectivei inverse in imaginea icoanei, timpul si lumina curg invers, transmutand constiinta privitorului in lumea suprasensibila.

Gheorghe Urzica