joi, 10 martie 2016

Icoana din casă

De ce punem icoană în casă?



Icoana nu poate lipsi din casa creştinului. Prezenţa icoanei arată că acea casă este încreştinată, că familia care locuieşte acolo este creştină. Icoana din casă este o mărturisire a credinţei în Dumnezeu.
 
Icoana, prezenţă a celui înfăţişat în ea
 
Aşa cum fotografia sau tabloul unei persoane dragi ne aduc în faţă persoana dragă pe care o reprezintă, tot aşa şi icoana ne poartă cu gândul la cel înfăţişat în ea. Icoana este o prezenţă a celui înfăţişat în ea: a Mântuitorului Hristos, a Maicii Domnului sau a sfinţilor. Prezenţa chipului unei persoane este într-o măsură prezenţa respectivei persoane. Chipul ne pune în legatură cu persoana pe care o reprezintă, ne ajută să ne ducem cu gândul la ea sau mai curând, aduce persoana respectivă în faţa noastră, lângă noi, ne înlesneşte o întâlnire cu ea. Icoana ne ajută să ne rugăm mai bine, pentru că ne ajută să intrăm mai uşor în legatură cu Dumnezeu, să-L vedem în persoana Mântuitorului Hristos, să simţim prezenţa Maicii Domnului şi a sfinţilor pe care îi dorim împreună rugători cu noi şi pentru noi.
 
Cine nu iubeşte icoanele nu iubeşte cu adevărat nici pe cei care sunt înfăţişaţi în icoane
 
În rătăcirea lor, sectanţii spun că nu e bine să cinstim şi să ne închinăm la icoane pentru că sunt idoli, că nu e bine să te închini la o bucată de lemn sau hârtie, pentru că aşa spune legea lui Dumnezeu. Dar creştinii nu se închină la lemn sau hârtie. Cine-şi poate închipui că mamele şi bunicile noastre îngenunchează, se roagă şi plâng în faţa unor bucăţi de lemn aceia se înşeală amarnic şi îşi dau în felul acesta măsura întunecimii minţii lor. Cel mai simplu exemplu care este la îndemâna tuturor ne poate lămuri asupra acestui lucru: în faţa fotografiei unei persoane dragi, ceea ce ne bucură sau ne emoţionează nu este bucata de hârtie oricât de frumoasă ar fi aceasta, ci este chipul celui drag. Adeseori, de prea mult dor, sărutăm fotografia persoanei îndrăgite. Aceasta nu înseamnă că sărutăm hârtia, ci chipul celui drag şi prin aceasta persoana care ne este dragă. Fotografia ne este dragă şi o păstrăm cu sfinţenie mai ales când cel din fotografie este departe de noi. Dacă am pierde fotografia respectivă sau dacă cineva ne-ar rupe-o, de exemplu, ne-am supăra foarte tare şi ne-ar părea rău. Nu pentru că am pierdut o bucăţică de hârtie, ci pentru că am pierdut un semn, o prezenţă a celui drag. Cu cât ne este mai dragă persoana respectivă cu atât preţuim mai mult şi fotografia şi o ţinem la loc de cinste. Tot aşa şi icoanele. Cu cât ne sunt mai dragi Mântuitorul, Maica Domnului şi sfinţii, cu atât iubim şi cinstim mai mult icoanele. Cine nu iubeşte icoanele nu iubeşte cu adevărat nici pe cei care sunt înfăţişaţi în icoane. Altfel cum s-ar putea lipsi de chipurile celor dragi?
 
Icoana, fereastră spre adevăratul Dumnezeu
 
Dar icoana este mult mai mult decât o fotografie. Mai întâi, pentru că ea ne înfăţişează chipul lui Dumnezeu Însuşi, chipul Fiului lui Dumnezeu întrupat. Ea este o fereastră spre lumea lui Dumnezeu, spre Împărăţia cerurilor. Chipul Maicii Domnului şi cel al sfinţilor din icoane este chipul omenesc îndumnezeit, copleşit de lumina dumnezeiască a Împărăţiei lui Dumnezeu. Icoana este sfinţită prin chipul pe care îl reprezintă. Fără icoană ne putem rătăci de la adevăratul Dumnezeu, închipuindu-ne fiecare, după mintea, priceperea şi credinţa sa un Dumnezeu, care de cele mai multe ori este unul plăsmuit de imaginaţia noastră. Aşa încât riscul idolatriei este mult mai mare fără icoană, omul fiind tentat să-şi "închipuie" un Dumnezeu "convenabil", după propriile dorinţe şi nevoi.
 
Ce fel de icoană trebuie să punem în casă?
 
Este bine ca să punem în casele noastre icoane pictate pe lemn dupa rânduiala Bisericii. În lipsa celor pictate pe lemn, se pot folosi şi cele pe hârtie, fie lipite pe lemn, fie înrămate. Este foarte important să distingem între icoana adevărată şi tabloul religios. Icoana adevărată este cea care ne arată chipul îndumnezeit al Mântuitorului, al Maicii Domnului şi al sfinţilor, iar tabloul religios este cel care înfăţişează numai chipul omenesc al acestora. Pentru a nu greşi, se recomandă creştinului să întrebe preotul atunci când doreşte să-şi procure o icoană. Trebuie să fim foarte atenţi ce fel de icoană punem în casa noastră. Chipul acela se va întipări în mintea noastră, a copiilor noştri pentru totdeauna şi ne va ajuta să ne îndreptăm cu mintea spre Dumnezeu. Creştinul nu trebuie să se zgârcească tocmai atunci când cumpără o icoană.
 
Icoana dăruită
 
În tradiţia noastră se păstrează credinţa că este bine ca icoana să o primeşti în dar. Un lucru foarte frumos! De aceea, amintim aici, momentele prielnice pentru un astfel de gest binecuvântat. Este frumos şi foarte potrivit ca naşul să dăruiască prima iconiţă la botez. El poate oferi icoana cu chipul sfântului al cărui nume îl pune copilului. La fel, naşii de cununie. Ei pot oferi la cununie, în biserică, finilor lor, icoana sfântului care doresc ei să le fie ocrotitor al casei şi al familiei noi. Părinţii, pot şi ei să dăruiască o icoană copiilor, când aceştia se mută la casă nouă. În toate aceste prilejuri, sau cu alte ocazii, preotul parohiei poate şi el să ofere icoane credincioşilor săi. Putem oferi o icoană în dar prietenilor noştri, folosindu-ne de un prilej anume sau de o simplă vizită. Se vor bucura mai mult decât ne închipuim. Atenţie însă, icoana dăruită să fie de cea mai bună calitate. Dacă totuşi nu vom primi în dar icoana, este de la sine înţeles că nu vom sta fără icoană aşteptând, ci ne-o vom procura singuri.
 
Icoana de familie
 
Icoana moştenită de la părinţi este una dintre cele mai de preţ moşteniri. Ea are rolul de a ne lega de părinţii şi strămoşii noştri prin cea mai trainică legătură, cea a credinţei. Icoana veche, în faţa căreia s-au rugat părinţii, bunicii şi străbunicii noştri poartă încărcătura credinţei şi rugăciunilor acestora. Continuitatea credinţei este un element foarte preţios pentru spiritualitatea ortodoxă. De aici şi aprecierea deosebită pe care o acordăm tradiţiei. Nu trebuie să renunţăm la icoanele moştenite pentru nimic în lume. Aveam datoria de a le lăsa moştenire sfântă şi testament al credinţei copiilor şi nepoţilor noştri. Dacă nu am moştenit o icoană, putem să ne îngrijim noi ca în familia noastră să intre o icoană de preţ pe care să o lăsăm moştenire. Nimic mai frumos decât să auzi: "Această icoană o am de la mama mea" sau "de la bunica mea!"
 
Sfinţirea icoanei
 
Înainte de a fi aşezată în casă, icoana nouă se aduce la biserică pentru a fi sfinţită. Ea se lasă la biserică - de obicei patruzeci de zile - timp în care este ţinută în Sfântul Altar. Între timp, sau la sfârşitul celor patruzeci de zile, preotul o sfinţeşte, stropind-o cu apă sfinţită şi rostind rugăciunile rânduite de Biserică. Se recomandă ca preotul să scrie pe spatele icoanei data sfinţirii, hramul bisericii unde a fost sfinţită şi numele său.
 
Locul icoanei în casă
 
Este bine să avem în fiecare cameră câte o icoană. Locul icoanei în casă este pe peretele de răsărit. Pe peretele cu icoana nu trebuie să mai punem nimic altceva, pentru ca atenţia noastră să nu fie atrasă de alt lucru atunci când ne rugăm în faţa icoanei şi pentru că nu este bine să punem alături de icoană lucruri care nu au legătură cu aceasta. Punem icoana la răsărit pentru că ne rugăm întotdeauna cu faţa la răsărit, şi la biserică şi acasă. Răsăritul, locul de unde ne vine lumina, este semnul lui Dumnezeu, al Mântuitorului Hristos, numit în rugăciunile Bisericii "Răsăritul cel de sus", "Soarele Dreptăţii", etc... Apoi, lumina este semnul lui Dumnezeu, al binelui şi al lucrurilor bune care se fac la lumina zilei, în timp ce apusul, întunericul este semnul răului şi al lucrurilor care se fac la întuneric. Deci, trebuie să avem grijă să aşezăm icoana la răsărit, pentru a ne închina cu faţa la răsărit. A fost un timp când unii dintre creştini ţineau icoanele ascunse, după uşă, în vreun colţişor sau chiar în şifoniere sau în valize. A sosit timpul să scoatem icoanele la vedere şi să le aşezăm unde le este locul.
 SURSA
 http://susica-icoanaferestrasprecer.blogspot.ro/
 

Etichete