Pagini

joi, 8 aprilie 2021

NOI ALEGEM CALEA!

,,Doamne , eu sunt un nimeni şi un nimic în această lume, Tu eşti tot ceea ce am eu, Tu eşti Raiul meu, Tu eşti Împărăţia mea Cerească, Tu eşti Viaţa mea veşnică, Adevărul meu veşnic, Dreptatea mea veşnică. Toate acestea mi le dai şi eu sunt al Tău.” (Cuviosul Părinte Iustin Popovici)


de Preot Sorin Croitoru

Minciuna vine din ecrane
Și-aduce tulburări,
Iar harul vine prin icoane
Și-aduce alinări.

Depinde, astfel, doar de noi
Ce duhuri vom primi,
În funcție de suprafața
Spre care vom privi.

Deci dacă pace ne dorim,
Ușor o vom afla,
Iar dacă tulburare vrem,
Se va găsi și ea.

Iisus îi cheamă către El
Pe cei ce-s osteniți
De-atâtea frici și griji lumești,
Zicându-le: “Veniți!”

Ne cheamă bunul Dumnezeu,
Iar noi din nas strâmbăm..
Icoane-avem, biserici sunt,
Deci ce mai așteptăm?..

Să punem grabnic, frații mei,
Genunchii în pământ
Și ochii să ni-i ridicăm
La Dumnezeu Cel Sfânt!

Să nu-L trădăm pe-al nostru blând
Și bun Mântuitor
În loc de treizeci de arginți,
Pe-un biet televizor..

Rețele sunt, ecrane sunt,
Atâtea porți spre iad
Prin care vine cel viclean
La cei ce-n gheare-i cad..

Neprețuit e timpul, deci
Să-l pierdem cu folos,
Lucrând în fiecare zi
Spre slava lui Hristos!


miercuri, 7 aprilie 2021

ICOANELE - Sf.Ioan din Kronstadt

,,Doamne , eu sunt un nimeni şi un nimic în această lume, Tu eşti tot ceea ce am eu, Tu eşti Raiul meu, Tu eşti Împărăţia mea Cerească, Tu eşti Viaţa mea veşnică, Adevărul meu veşnic, Dreptatea mea veşnică. Toate acestea mi le dai şi eu sunt al Tău.” (Cuviosul Părinte Iustin Popovici)


"Icoanele sunt o necesitate a naturii omului. Poate oare firea noastră să se lipsească de imagine? Poți oare să-ți aduci aminte de un obiect sau o ființă fără să ți le imaginezi?
Oare nu Însuși DUMNEZEU ne-a dat capacitatea de a ne imagina ? Icoanele sunt răspunsul Bisericii la una din necesitățile stringente ale naturii noastre!"

Diavolul este un tolerat, nu este o putere.
Atacă permanent, dar dacă te rogi cu insistență, nu are nici un fel de putere.
Dacă te închini, închinarea și crucea au o foarte mare putere asupra lui, pentru că zicem: „Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh!”
Adică toată înălțimea, toată adâncimea și toată lățimea sunt pline de Sfânta Cruce.