"ATI OBSERVAT UN DETALIU IMPORTANT LA ICOANELE SFÂNTULUI NICOLAE ????"...

,,Doamne , eu sunt un nimeni şi un nimic în această lume, Tu eşti tot ceea ce am eu, Tu eşti Raiul meu, Tu eşti Împărăţia mea .

                            

..."Ați observat în colțurile de sus ale unor icoane ale Sfântului Nicolae, pe Mântuitorul și Maica Domnului???...haideti să vedem care este semnificația Lor, și ce reprezintă!!! ...
...În aproape toate icoanele Sfântului Nicolae , în partea superioară, de o parte și de alta a chipului Sfântului Ierarh Nicolae, apar zugrăviți, în medalioane sau stând pe nori, Mântuitorul Hristos ținând în mâini Evanghelia,
și Maica Domnului ținând în mâini omoforul episcopal.
Acest fapt amintește de o minune din viața Sfântului Nicolae, petrecută în vremea Sinodului I Ecumenic de la Niceea...
Aprins de râvna dumnezeiască, Sfântul Nicolae a îndrăznit a-l rușina pe Arie în mijlocul Soborului, nu doar cu cuvântul, ci și cu fapta, lovindu-l pe acesta peste față.
Văzând această faptă, Sfinții Părinți s-au întristat și, scoțându-l din Sinod, au luat de la dânsul însemnele arhierești și l-au aruncat în temniță.
Domnul Iisus Hristos și Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, privind la nevoințele Sfântului Nicolae, au binevoit spre fapta lui îndrăzneață și au lăudat râvna lui cea dumnezeiască, astfel că în timpul nopții Mântuitorul însoțit de Maica Sa, s-au arătat Sfântului Nicolae în temniță, oferindu-i cele luate de la dânsul:
...o Evanghelie și un omofor...
Aceeaşi vedenie au avut-o şi cei mai vrednici din Sfinţii Părinţi de la Sinod, cunoscând astfel că a fost plăcută lui Dumnezeu îndrăzneala Sfântului Nicolae.
Mergând în temniță, s-au convins de minunea ce se săvârșise,
găsindu-l pe Sfântul Ierarh Nicolae cu omoforul episcopal și cu Evanghelia.
După aceasta, Părinții l-au eliberat pe Sfântul Nicolae și l-au cinstit ca pe un plăcut al lui Dumnezeu.
Sfântul Metodie, Patriarhul Constantinopolului istorisește o întâmplare asemănătoare din viața Sfântului Nicolae. În această istorisire, Sfântul Metodie ne povestește că la scurtă vreme după alegerea ca episcop, Sfântul Ierarh Nicolae L-a văzut pe Mântuitorul lângă el, oferindu-i Sfânta Evanghelie, iar pe Maica Domnului în cealaltă parte, așezându-i pe umeri omoforul episcopal.Cerească, Tu eşti Viaţa mea veşnică, Adevărul meu veşnic, Dreptatea mea veşnică. Toate acestea mi le dai şi eu sunt al Tău.” (Cuviosul Părinte Iustin Popovici)

MAICA DOMNULUI: Adormirea Maicii Domnului în iconografie (explicar...

Adormirea Maicii Domnului se praznuieste pe 15 august dupa un post de doua saptamani. Sarbatoarea aceasta este una dintre cele mai indragite praznice ale popoarelor ortodoxe de pretutindeni. In iconografia traditionala scena Adormirii este descrisa astfel: Cate o cladire in dreapta si in stanga icoanei. In mijlocul planului frontal se afla Maica Domnului intinsa pe un pat, adormita cu mainile incrucisate pe piept. La capul Maicii Domnului se afla Sfantul Apostol Petru, aplecat, tinand in maini o cadelnita si tamaind. In partea opusa sta Sfantul Apostol Pavel, tot aplecat, privind la Maica Domnului, cu mana dreapta intinsa catre ea intr-un gest care exprima adanca evlavie. Jalea se citeste pe fata amandurora. Langa fiecare dintre cei doi mai sunt alti cinci apostoli, cu expresii pline de tristete. In spatele patului, la mijloc, se afla Hristos intr-o mandorla a slavei. Este incadrat de ingeri, si, putin mai departe, de sfintii ierarhi in vesminte liturgice. In capatul din stanga se afla femei plangand. Hristos tine cu amandoua mainile sufletul mamei Sale sub forma unui prunc infasat. El si Maica Domnului – atat trupul cat si sufletul ei – sunt reprezentati cu aureole; la fel si ingerii. Apostolii si ierarhii sunt reprezentati fara aureole, pentru a se scoate in evidenta chipurile Mantuitorului si Maicii Domnului. Din acelasi motiv, ingerii- fetele, aureolele si vesmintele – sunt pictati in culori pale. Ierarhii, care se recunosc datorita crucilor mari de pe vesmintele lor, tin deschise Sfintele Evanghelii. Numele lor nu sunt incrise. Dupa Dionisie din Furna, ei sunt Sfintii Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Kontoglu il adauga si pe Sfantul Iacov. 

Cu privire la reprezentarea sufletului Maicii Domnului ca prunc infasat, trebuie spus ca este zugravir astfel pentru a simboliza faptul ca, atunci cand a murit, duhul ei s-a nascut la o noua viata, la viata cereasca. In unele icoane vechi Sfintii Apostoli apar purtand patul pe care se afla intins trupul Maicii Domnului, evident intr-o procesiune de ingropare. Ii intalnim astfel, de exemplu, in fresca de secol XIV de la Decani, Serbia. Uneori apare in planul apropiat un om care are amandoua mainile taiate de un inger cu sabia. Dupa Leonid Uspensky, acest om, Athon, a fost un evreu fanatic care a indraznit sa se atinga de patul Maicii Domnului. El adaugat ca acest detaliu este “apocrif”. Kontoglu ofera o explicalie oarecum diferita. El spune ca omul era un evreu evlavios pe nume Jehonias, care a fost pedepsit de inger pentu ca a vrut se rastoarne trupul sfant. Acest element nu numai ca este ca este lipsit de importanta, dar si distrage. Abate atentia de la Maica Domnului, de la Hristos si de la ceilalti sfinti. Nu se intalneste in icoanele perioadei bizantine si nici Kontoglou nu a folosit acest element. Inscriptia icoanei este: “Adormirea Maicii Domnului”. 

       Icoana Adormirii nu se bazeaza pe relatari scripturistice, pentru ca acestea nu exista, ci pe Sfanta Traditie. Este in acord cu imnografia Bisericii, in special cu svetilna care se canta in ziua de 15 august si in cele paisprezece zile care o preced. Acest imn spune: “Apostoli de la margini, adunandu-va aici, in satul Ghetsimani, ingropati trupul meu; si Tu, Fiule si Dumnezeul meu, primeste duhul meu.” Desi nu se spune nimic despre adormirea prea Sfintei Fecioare in Noul Testament, termenul utilizat in icoana pentru a-i denumi adormirea, koimesis este folosit in Evanghelia dupa Ioan cand se vorbeste despre moartea lui Lazar. Aici citim ca dupa moartea lui Lazar, Iisus le-a spus ucenicilor” ,,Lazar, prietenul nostru, a adormit; Ma duc sa-l trezesc. Deci I-au zis ucenicii: Doamne, daca a adormit, se va face bine. Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau ca vorbeste despre somn de odiha. Atunci Iisus le-a spus lor pe fata: Lazar a murit,, (In. 11, 11-14). Forma verbala a lui koimesis se foloseste in Faptele Apostolilor, cand se vorbeste despre moartea lui Stefan, primul mucenic. In capitolul al saptelea din Faptele Apostolilor ni se spune ca, pe cand multimea arunca in el cu pietre, el L-a chemat pe Dumnezeu si a spus “Doamne, Iisuse, primeste duhul meu! 

Si, ingenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta! Si zicand acestea, a adormit (ekoimethe) (Fapte 7, 59-60). Cu privire la folosirea termenului koimesis in Noul Testament pentru a denumi “odihna” si ”moartea, koimesis este corect preluat in inscriptia grecesca a icoanei Adormirii Maicii Domnului. Ghetsimani, locul unde cantarea spune ca s-au adunat Sfintii Apostoli pentru inmormantarea trupului sfant al Maicii Domnului, este mentionat in Evanghelia dupa Matei ( 26, 36) si in cea dupa Marcu (14, 32) – mai exista o aluzie la el in Evanghelia dupa Ioan (18, l-2). Ioan se refera la gradina Ghetsimani si spune ca Iisus mergea adesea acolo cu ucenicii Sai.” Adunarea apostolilor in jurul Maicii Domnului la Adormirea ei se leaga de un moment precedent, de adunarea lor, impreuna cu ea, dupa Inaltarea lui Hristos. In primul capitol din Faptele Apostolilor citim urmatoarele: “Atunci ei (apostolii) s-au intors la Ierusalim de la muntele ce se cheama al Maslinilor, care este aproape de Ierusalim ….

 Si cand au intrat, s-au suit in incaperea de sus, unde se adunau de obicei: Petru si Ioan si Iacov si Andrei, Filip si Toma, Bartolomeu si Matei, Iacov al lui Alfeu si Simon Zelotul si Iuda al lui Iacov. Toti acestia, intr-un cuget, staruiau in rugaciune impreuna cu femeile si cu Maria, mama lui Iisus si cu fratii Lui.” (Fapte 1, 12-14). Acest pasaj arata ca intre Sfintii Apostoli si Maica Domnului a existat o legatura stransa: se intalneau cu ea din timp in timp, se rugau impreuna si ii purtau o adanca evlavie. Aceasta legatura stransa a inceput la Rastignirea Domnului, cand Prea Sfanta Fecioara si ucenicul Ioan stateau langa Cruce, iar Iisus i S-a adresat mai intai ei, apoi ucenicului Sau. 

Hristos a zis mamei Sale: „Femeie, iata fiul tau!’ Apoi a zis ucenicului: “Iata mama ta !” Si din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine” (In. 19, 27-28). In reprezentarea murala, mozaicul sau pictura care infatiseaza Adormirea este executata pe peretele de apus al naosului, deasupra trecerii spre pronaos. Ea aminteste privitorilor, in timp ce pleaca din biserica, de adormirea Maicii Domnului, de propria moarte si de viata ce va sa vina. Icoana se intalneste astfel in bisericile principale ale manastirilor si schiturilor din Muntele Athos si in numeroase biserici de pretutindeni, bizantine si postbizantine. Constantine Cavarnos (Sursa: crestin ortodox)



MAICA DOMNULUI: Adormirea Maicii Domnului în iconografie (explicar...: Adormirea Maicii Domnului se praznuieste pe 15 august dupa un post de doua saptamani. Sarbatoarea aceasta este una dintre cele mai indr...

,,Doamne , eu sunt un nimeni şi un nimic în această lume, Tu eşti tot ceea ce am eu, Tu eşti Raiul meu, Tu eşti Împărăţia mea Cerească, Tu eşti Viaţa mea veşnică, Adevărul meu veşnic, Dreptatea mea veşnică. Toate acestea mi le dai şi eu sunt al Tău.” (Cuviosul Părinte Iustin Popovici)

Schimbarea la Fata: icoana a luminii

a. Scripturile

Iisus le-a spus: "Adevarat graiesc voua ca sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea pana ce nu vor vedea imparatia lui Dumnezeu venind intru putere" (Mc. 9, 1). "Iar dupa cuvintele acestea, ca la opt zile, luand cu Sine pe Petru si pe Ioan si pe Iacov, S-a suit pe munte, ca sa se roage. Si pe cand se ruga El, chipul fetei Sale s-a facut altul, si imbracamintea Lui alba, stralucind. Si iata, doi barbati vorbeau cu El, care erau Moise si Ilie, si care, aratandu-se intru slava, vorbeau despre sfarsitul Lui, pe care avea sa-l implineasca in Ierusalim. Iar Petru si cei ce erau cu el erau ingreuiati de somn; si desteptandu-se, au vazut slava Lui si pe cei doi barbati stand cu El. Si cand s-au despartit ei de El, Petru a zis catre Iisus: "Invatatorule, bine este ca noi sa fim aici si sa facem trei colibe: una Tie, una lui Moise, si una lui Ilie", nestiind ce spune. Si, pe cand vorbea el acestea, s-a facut un nor si i-a umbrit; si ei s-au spaimantat cand au intrat in nor. Si glas s-a facut din nor, zicand: "Acesta este Fiul Meu cel ales, de El sa ascultati!" Si cand a trecut glasul, S-a aflat Iisus singur. Si ei au tacut si nimanui n-au spus nimic in zilele acelea din cele ce vazusera" (Lc. 9, 28-36).

De obicei, prima icoana pe care o picteaza un iconograf este icoana Schimbarii la Fata, -pentru ca Hristos sa faca sa straluceasca in inima lui lumina Slavei Sale negraite, asa cum a facut -pentru apostoli. Un manuscris de la Muntele Athos prescrie: Sa se roage cu lacrimi, pentru ca Dumnezeu sa-i patrunda in suflet. Sa se duca la preot, pentru ca acesta sa se roage pentru el si sa-i citeasca troparul Schimbarii la Fata. Avand misiunea de a propovadui prin imagine tainele lui Hristos, el trebuie, asemenea lui Petru, Iacov si Ioan, sa traiasca Schimbarea la Fata: "Pentru ca noi v-am adus la cunostinta puterea Domnului nostru Iisus Hristos si venirea Lui, nu luandu-ne dupa basme mestesugite ci fiindca am vazut slava Lui cu ochii nostri. Caci El a primit de la Dumnezeu Tatal cinste si slava atunci cand, din inaltimea slavei, un glas ca acesta a venit catre El: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit". Si acest glas, noi l-am auzit... pe cand eram cu Domnul, in muntele cel sfant." (II Ptr. 1, 16-18)

b. Vederea lui Dumnezeu

Aceasta tema a Schimbarii la Fata este fundamentala, bogatia sa constituind un izvor pentru reflectia Parintilor si a teologilor si dand nastere marilor dezbateri cu privire la deosebirea dogmatica dintre fiinta inaccesibila a lui Dumnezeu si energia Sa, care poate fi comunicata. Aceasta reflectie este foarte importanta pentru o intelegere justa a Schimbarii la Fata in gandirea Bisericii Ortodoxe.

Sfantul Grigorie Palama a spus ca Dumnezeu este numit lumina nu dupa Esenta, ci dupa Energia Sa. Pentru Palama, lumina dumnezeiasca nu este nici materiala, nici spirituala, caci ea transcende ordinea celor create, fiind stralucirea negraita a unei singure firi in trei ipostasuri. Intr-o alta omilie, precizeaza: Lumina Schimbarii la Fata a Domnului nostru nu avea nici inceput, nici sfarsit, ci ramanea necircumscrisa in timp si spatiu si imperceptibila simturilor, desi fusese contemplata cu ochii trupesti... Dar printr-o transmutare a simturilor lor, ucenicii Domnului au trecut de la trup la Duhul.

Faptul ca Hristos S-a aratat ucenicilor Sai nu in chipul robului, ci, prin intermediul acestuia, in slava firii Sale dumnezeiesti comune cu Tatal si cu Duhul Sfant, l-a facut pe Palama sa afirme ca manifestarea dumnezeirii lui Hristos este in acelasi timp si o teofanie a Treimii: Tatal, prin glasul Sau, da marturie pentru Fiul Sau Prea iubit, Duhul Sfant stralucind cu El in norul luminos arata ca Fiul poseda impreuna cu Tatal lumina care le este comuna ca tot ceea ce apartine bogatiei Lor.

Hristos le-a aratat apostolilor slava Sa in asa fel incat acestia au putut primi harul acestei viziuni. Apoi, cand au fost acoperiti de norul luminos, cuprinsi de spaima au auzit glasul Tatalui Care-i pregatea pentru evenimentul Patimilor. Intelegem ca Schimbarea la Fata se plaseaza in centrul teologiei. Ea ne dezvaluie in acelasi timp, in chip antinomic, absoluta inaccesibilitate a lui Dumnezeu in Sine si manifestarile Sale impartasibile: Dumnezeu Se revarsa in energiile Sale, fiind cu totul prezent in ele.

c. Iconografia

Reprezentarile simbolice ale Schimbarii la Fata, cum este minunatul mozaic din secolul al VI-lea din absida de la Sant Apollinare in Classe, care nu-L infatiseaza pe Hristos in intregime, ci doar partea superioara, deasupra Crucii triumfatoare, si in care apostolii sunt reprezentati in chip de miei, au fost repede parasite pentru a lasa loc evenimentului evanghelic insusi.

Pe o icoana ruseasca din secolul al XV-lea atribuita lui Teofan Grecul, il vedem pe Hristos in slava: El este infatisat in partea de sus a icoanei, pe munte, dar fara a-l atinge. Invesmantat in alb, sau in aur, nu este decat lumina. El ii invaluie in lumina Sa pe Moise si pe Ilie, fiecare pe cate un munte, pe care insa nu-l ating cu picioarele. Se afla pe culmi, caci sunt oamenii inaltimilor duhovnicesti care L-au intalnit pe Dumnezeu acolo unde le vorbea, amandoi sunt vizionarii Vechiului Legamant, cei care L-au vazut pe Dumnezeu pe Sinai si pe Carmel. Hristos le vorbeste despre Patimile Sale care se apropie. Moise ii reprezinta pe defuncti, in timp ce Ilie, ridicat la cer intr-un car de foc, ii reprezinta pe cei vii. Jos, apostolii, inca nedesprinsi de cele omenesti, sunt rascoliti si uluiti de aceasta descoperire. Petru (aflat in stanga), coplesit de uimire, ar vrea sa faca trei colibe, socotind ca se afla deja in Parusie, inainte de sfarsitul istoriei. El isi exprima incantarea de a se regasi in starea initiala a lumii, dinainte de cadere. Dar vederea Zilei a Opta este ingaduita pentru a-i intari in credinta pe martorii care, o data reintorsi in lume, vor trebui sa-si implineasca misiunea apostolica.

Schimbarea la Fata - Invatatura teologica

a. Revelatia conditiei umane

 Schimbarea la Fata atesta starea fireasca a omului, frumusetea sa dintai: Hristos ne arata care este starea deplina, integrala a fiintei atunci cand, iluminata de stralucirea dumnezeiasca, sta de vorba cu Dumnezeu despre adevar... Este starea de sfintenie, a carei sarbatoare este tocmai Schimbarea la Fata... Ucenicii, pana atunci "ingreuiati de somn", "s-au desteptat"si "au vazut slava" lui lisus.

b. Aratarea Treimii

Prezenta lui Dumnezeu fara nici un val, transfigurata, nu poate fi indurata de ucenici, in omenitatea lor actuala: Ei pot vedea si auzi Cuvantul intrupat, chiar si Schimbat la Fata, in slava, dar nu pot inca sa priveasca slava imparatiei si sa-I auda glasul fara a tremura si a-si acoperi ochii, spre deosebire de Moise si de Ilie, care nu mai sunt din lumea aceasta.

Si totusi, ei sunt martorii unei aratari complete a lui Dumnezeu in cele trei Persoane: Vocea Tatalui marturiseste, Duhul lumineaza si Fiul primeste si manifesta cuvantul si lumina.

c. Imparatie si Parusie

Era nevoie ca ucenicii sa aiba o pregustare a imparatiei pentru a putea infrunta ceea ce avea sa urmeze - Ghetsimani, Golgota, mormantul - pentru a putea rezista oricare ar fi fost durata "anilor sau vremilor pe care Tatal le-a pus in stapanirea Sa" (F.A. 1, 7): Schimbarea la Fata este o imagine in acelasi timp si simbolica, si reala a imparatiei, o icoana... Lumina care-i invaluie pe protagonisti confera proorociei o stralucire speciala. Aceasta lumina este haina de nunta a Mirelui cand se arata in slava Miresei, intruchipata aici de catre Petru. "Pentru o clipa" ei sunt iluminati de acest dar atat de asteptat de omenire si intru totul nou pentru ea, de a fi partasa la preaslavirea Dumnezeului-Om de catre Duhul, prin glasul Tatalui: acest dar fulgurant este revelatia Preasfantei Treimi.

Despre acest moment, atat de puternic incat martorii alesi se arunca cu fata la pamant, Ioan marturiseste: "Vedeti ce fel de iubire ne-a daruit noua Tatal, ca sa ne numim fii ai lui Dumnezeu (...) ce vom fi, nu s-a aratat pana acum. Stim ca daca El Se va arata, noi vom fi asemenea Lui, fiindca il vom vedea cum este" (I In. 3, 1-2).

Schimbarea la Fata ne invata ca nu se afla decat o singura si aceeasi lumina dumnezeiasca, cea pe care apostolii au vazut-o pe Tabor, cea pe care sufletele purificate o contempla inca de pe acum si care este insasi realitatea vesnicelor bunatati ce vor veni. Iata de ce marele Vasile a spus ca lumina din Tabor, din timpul Schimbarii la Fata a Domnului, era preludiul slavei lui Hristos, de la a doua Sa venire.

d. Un Pasti care conduce in raiul regasit

Schimbarea la Fata intra dincolo de timp, in timpul invierii, al slavei lui Dumnezeu. Ea reveleaza scopul istoriei, care va fi transfigurarea totala si definitiva a lumii, "care suspina inca in durerile facerii". Este semnul unui Pasti facand trecerea spre raiul care va deveni zidirea in starea sa transfigurata de harul celei de-a doua veniri.

Schimbarea omeneasca, ceea ce va sa fie intru a doua si infricosata venirea Ta, cu slava aratandu-o, Mantuitorule, Te-ai schimbat la fata in Muntele Toborului. Pentru ca lumea sa poata ajunge la slava, Fiul a sadit un alt pom al vietii: cel al iubirii adeverite -prin jertfa, care merge de la intrupare la moarte.

Sfintii sunt deja pentru noi actualizarea chipurilor transfigurate de lumina Duhului, aratandu-ne ca telul vietii crestine este dobandirea Sfantului Duh.

Atunci parintele Serafim m-a luat dupa umeri si strangandu-ma tare, a spus: " Si tu, si eu ne aflam amandoi in plinatatea Duhului Sfant. De ce nu ma privesti ? "Nu te pot privi, parinte. Din ochi iti ies fulgere si fata ta s-a facut mai stralucitoare decat soarele. Ma dor ochii..." Parintele Serafim mi-a raspuns: "Nu te teme, prietene al lui Dumnezeu. Si tu te-ai facut la fel de stralucitor ca si mine. Si tu te afli acum in plinatatea Duhului Sfant, altfel nu m-ai fi putut vedea". Dupa aceste spuse, mi-am ridicat ochii spre chipul sau si m-a cuprins o teama si mai mare. Inchipuiti-va in mijlocul soarelui, in stralucirea sa cea mai puternica din miezul zilei, chipul unui om care va vorbeste... Nu mai zaresti nimic decat o lumina stralucitoare care se revarsa de jur imprejurul tau... "Ce simti, prietene? "O pace negraita... O dulceata negraita... O nemarginita bucurie..." "Cand Duhul Sfant pogoara peste om cu plinatatea darurilor Sale, sufletul omenesc este coplesit de o nespusa bucurie, caci Sfantul Duh rezideste in bucurie tot ceea ce atinge....

e. Slujba

Straluceste de jos lumina, Cerule, mai mult decat soarele, si tu, o, pamantule, asculta graiurile lui Dumnezeu celui viu. (Peasna I, glas 4, Irmos)

Isus, fiul lui Navi, a oprit soarele oarecand, mai inainte inchipuind ziua dumnezeiestii patimi; iara Tu insuti, Mantuitorule, mai inainte de cinstita Crucea Ta, ai intunecat razele soarelui cu raza dumnezeiestii fetei Tale. (Peasna 4, Irmos)

Hristos... va sa straluceasca cu lumina nemasurata, razele soarelui intunecandu-le cu slava dumnezeirii, ca un datator de lumina. (Peasna 5, Irmos)

Camara slavei bucuriei ce va sa fie gatind Hristos ucenicilor, Se suie in munte, de la viata cea ravnitoare de cele de jos la viata cea mai inalta ridicandu-i pe dansii. (Peasna 6, Irmos)

Intru dumnezeiasca Schimbarea la Fata, chipul nostru cel de demult prin ticalosie stricat, astazi Ziditorul a scos din stricaciune pe Adam... si a indumnezeit mintea noastra. Si petrece Dumnezeu impreuna si om. Pe fiecare fire impreunate purtandu-le, neschimbate si nedespartite. Drept aceea, acum la Tabor negrait a stralucit si din tot trupul a daruit razele Dumnezeirii Sale. (Icos)

Tu insuti, iubitorule de oameni Hristoase Dumnezeule, lumineaza-ne si pe noi cu lumina slavei Tale celei neapropiate si ne arata vrednici mosteni imparatiei Tale celei fara de sfarsit. (Stihirile, glas 2, la Litie).

Daniel Rousseau

https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/schimbarea-fata/icoana-schimbarii-fata-69481.html

De ce praznuim Schimbarea la Fata a Domnului pe 6 august?

,,Doamne , eu sunt un nimeni şi un nimic în această lume, Tu eşti tot ceea ce am eu, Tu eşti Raiul meu, Tu eşti Împărăţia mea Cerească, Tu eşti Viaţa mea veşnică, Adevărul meu veşnic, Dreptatea mea veşnică. Toate acestea mi le dai şi eu sunt al Tău.” (Cuviosul Părinte Iustin Popovici)

Biserica Ortodoxa Romana praznuieste pe 6 august Schimbarea la Fata a Domnului. Aceasta sarbatoare ne pune in fata momentul schimbarii minunate la fata a Domnului, in Muntele Taborului, in prezenta ucenicilor Petru, Iacob si Ioan. Din Evanghelii aflam ca atunci cand fata Lui stralucea ca soarele si hainele erau albe ca lumina au aparut deodata Moise si Ilie, Moise care reprezenta Legea si Ilie care reprezenta prorocii Vechiului Testament.

Prezenta lui Moise si a lui Ilie alaturi de Hristos este dovada clara, potrivit Sfantului Ioan Gura de Aur, ca Hristos nu putea fi vinovat de acuzele care ii erau aduse de farisei: ca nu pazeste sambata (Ioan 9, 16) si ca este hulitor de Dumnezeu (Ioan 10, 33). "Moise a dat Legea, iar iudeii trebuiau sa taca aici, ca Moise n-ar fi trecut cu vederea ca aceasta sa fie incalcata si, desigur, n-ar fi aratat stima calcatorului Legii si vrajmasului Datatorului de Lege. De asemenea, ei trebuiau sa stie ca Ilie, acest ravnitor pentru cinstea lui Dumnezeu, nu s-ar fi aratat la chemarea lui Hristos daca Acesta S-ar fi ridicat impotriva lui Dumnezeu si cu nedreptate S-ar fi numit pe Sine Dumnezeu si deopotriva cu Tatal".

Schimbarea la Fata a Domnului a avut loc cu putin timp inainte ca El sa fie rastignit. Hristos ia cu Sine trei ucenici pentru a-i intari in credinta ca El este Fiul lui Dumnezeu, ca are putere sa biruiasca moartea. Era o pregatire a ucenicilor pentru momentul rastignirii Domnului, ca atunci cand Il vor vedea suferind sa nu cada in necredinta, ci sa aiba convingerea ca va iesi biruitor din moarte. Avand in vedere timpul cand ea are loc, Schimbarea la Fata a Mantuitorului ar fi trebuit sa fie prezenta in calendar inainte de Sfintele Pasti. Insa pentru ca Sfintii Parinti au dorit sa ne descopere ca slava Domnului de pe muntele Taborului are legatura nu numai cu Invierea lui, ci si cu a doua Sa venire intru slava la sfarsitul lumii, s-a stabilit ca ea sa fie praznuita in luna august, ultima luna a anului bisericesc. Ziua sarbatorii este data de 6 august pentru ca in ziua a sasea a fost facut omul. Tinand seama de faptul ca Adam si Eva au cazut in pacat si au pierdut slava Imparatiei Cerurilor, Hristos vine acum sa o redea intregului neam omenesc.

"Schimbarea la fata a Domnului ne arata si chipul luminos al primului om, al protoparintilor nostri inainte de cadere. Slava Taborului este si slava chipului omului celui dinainte de cadere. Aceasta taina a Schimbarii la fata nu arata numai slava chipului celui dintai, ci arata si slava asemanarii omului cu Dumnezeu. Omul dintai, Adam, inainte de cadere avea slava chipului, dar trebuia sa asculte de Dumnezeu, sa conlucreze cu El, cu harul lui ca sa ajunga la o treapta mai inalta si anume slava asemanarii cu Dumnezeu sau sfintenia desavarsita cat este posibila pentru om. Iisus Hristos, noul Adam, nu numai ca a redat slava chipului celui dintai, ci a aratat desavarsirea chipului prin asemanarea totala cu Dumnezeu, el fiind si Fiul lui Dumnezeu" (Preafericitul Parinte Patriarh Daniel)

"Biserica Ortodoxa a pastrat nealterata invatatura de credinta pe care a primit-o de la Sfintii Apostoli, cu privire la viata si activitatea Mantuitorului Iisus Hristos, infatisandu-L intotdeauna, in toate veacurile si in toate timpurile, ca Dumnezeu si Om. Pe Muntele Taborului, in fata ucenicilor, a coplesit firea Sa omeneasca cu puterea dumnezeirii Sale, fara sa o desfiinteze, si a infatisat omul in toata frumusetea si splendoarea lui, asa cum a fost gandit si voit de Dumnezeu. In al doilea rand, sarbatoarea de astazi vrea sa arate ca in fiinta umana se petrece, datorita acestui eveniment, un proces de conversiune duhovniceasca foarte profund, ce urmareste ca sa transforme patimile si poftele, ca miscari irationale care ne indeparteaza de Dumnezeu si ne leaga de lumea aceasta, in virtuti care ne inalta si ne apropie de frumusetea lui Dumnezeu". (pr. prof. acad. dr. Dumitru Popescu)

Mentionam ca in ziua sarbatorii Schimbarii la Fata a Domnului avem dezlegare la peste.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

ICOANELE ...

,,Doamne , eu sunt un nimeni şi un nimic în această lume, Tu eşti tot ceea ce am eu, Tu eşti Raiul meu, Tu eşti Împărăţia mea Cerească, Tu eşti Viaţa mea veşnică, Adevărul meu veşnic, Dreptatea mea veşnică. Toate acestea mi le dai şi eu sunt al Tău.” (Cuviosul Părinte Iustin Popovici)

ICOANELE – Noi nu venim la nişte chipuri pictate, ci, având în minte prototipul zugrăvit, văzând nevăzutul prin zugrăvirea văzută

Poate cineva dintre cei necredincioşi, iubitor de ceartă fiind, ne-ar contrazice, zicând că şi noi în biserici, închinându-ne la icoane, putem fi socotiţi că venim la idoli neînsufleţiţi. Să nu fie să facem noi una ca aceasta! Căci acestea este credinţa creştinilor: Dumnezeul nostru nemincinos lucrează puterile, căci noi nu venim la nişte chipuri pictate, ci, având în minte prototipul zugrăvit, văzând nevăzutul prin zugrăvirea văzută, Îl slăvim ca fiind prezent.
 Dar nu credem ca unui Dumnezeu Care nu este, ci ca Unuia Care este cu adevărat. Dar nici în sfinţi, ca şi cum nu ar fi, ci ca unii care sunt şi trăiesc la Dumnezeu, fiindcă duhurile lor sunt sfinte şi cu puterea lui Dumnezeu ajută celor vrednici care au nevoie.
         Căci este scris: „Dumnezeul nostru în cer şi pe pământ toate câte a voit a făcut”, mărturisire şi frumuseţe înaintea Lui, sfinţenie si mare cuviinţă întru sfinţenia Lui. „Iar dumnezeii neamurilor sunt demoni şi lucrul mâinilor oamenilor”. De aceea, şi cei ce cred în ei unul pe altul spre nimicire s-au adus. Căci au vărsat sângiuri în ucideri, prin furt şi vicleşug, corupţie şi necredinţă, tulburare şi jurământ strâmb, zarvă neorânduită, uitarea harurilor, spurcarea sufletelor, schimbarea rânduielii fireşti, neorânduiala căsătoriilor, adulterul şi desfrâul. Căci religia idolilor fără nume este în bogăţie, pricina oricărei răutăţi a veacului, începutul şi capătul ei. Căci fie bucurându-se înnebunesc, fie profeţesc mincinos, fie trăiesc cu nedreptate, fie îndată se jură.
Căci cei ce cred idolilor neînsufleţiţi pun jurăminte rele, să fie nedreptăţiţi nu suferă. Căci din ambele părţi le vin acestora pedepsele. Căci nu puterea celor ajutaţi, ci pedeapsa celor ce păcătuiesc urmează călcării de lege a necredincioşilor şi nedrepţilor. Că rău au crezut despre Dumnezeu, ataşându-se de demoni şi, jurând cu nedreptate, au dispreţuit cuvioşia.
Hristos, Dumnezeul nostru, cel blând şi adevărat, îndelung răbdător, a chivernisit toate câte a făcut cu milă, căci ale Lui sunt toate şi Lui I se cuvine slava, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh în vecii vecilor. Amin.
Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Cuvinte ascetice, Editura Doxologia

sursa Florian Sebastian Dimcea

NOI ALEGEM CALEA!

,,Doamne , eu sunt un nimeni şi un nimic în această lume, Tu eşti tot ceea ce am eu, Tu eşti Raiul meu, Tu eşti Împărăţia mea Cerească, Tu eşti Viaţa mea veşnică, Adevărul meu veşnic, Dreptatea mea veşnică. Toate acestea mi le dai şi eu sunt al Tău.” (Cuviosul Părinte Iustin Popovici)

de Preot Sorin Croitoru

Minciuna vine din ecrane
Și-aduce tulburări,
Iar harul vine prin icoane
Și-aduce alinări.

Depinde, astfel, doar de noi
Ce duhuri vom primi,
În funcție de suprafața
Spre care vom privi.

Deci dacă pace ne dorim,
Ușor o vom afla,
Iar dacă tulburare vrem,
Se va găsi și ea.

Iisus îi cheamă către El
Pe cei ce-s osteniți
De-atâtea frici și griji lumești,
Zicându-le: “Veniți!”

Ne cheamă bunul Dumnezeu,
Iar noi din nas strâmbăm..
Icoane-avem, biserici sunt,
Deci ce mai așteptăm?..

Să punem grabnic, frații mei,
Genunchii în pământ
Și ochii să ni-i ridicăm
La Dumnezeu Cel Sfânt!

Să nu-L trădăm pe-al nostru blând
Și bun Mântuitor
În loc de treizeci de arginți,
Pe-un biet televizor..

Rețele sunt, ecrane sunt,
Atâtea porți spre iad
Prin care vine cel viclean
La cei ce-n gheare-i cad..

Neprețuit e timpul, deci
Să-l pierdem cu folos,
Lucrând în fiecare zi
Spre slava lui Hristos!

ICOANELE - Sf.Ioan din Kronstadt

,,Doamne , eu sunt un nimeni şi un nimic în această lume, Tu eşti tot ceea ce am eu, Tu eşti Raiul meu, Tu eşti Împărăţia mea Cerească, Tu eşti Viaţa mea veşnică, Adevărul meu veşnic, Dreptatea mea veşnică. Toate acestea mi le dai şi eu sunt al Tău.” (Cuviosul Părinte Iustin Popovici)

"Icoanele sunt o necesitate a naturii omului. Poate oare firea noastră să se lipsească de imagine? Poți oare să-ți aduci aminte de un obiect sau o ființă fără să ți le imaginezi?

Oare nu Însuși DUMNEZEU ne-a dat capacitatea de a ne imagina ? Icoanele sunt răspunsul Bisericii la una din necesitățile stringente ale naturii noastre!"

Diavolul este un tolerat, nu este o putere.

Atacă permanent, dar dacă te rogi cu insistență, nu are nici un fel de putere.

Dacă te închini, închinarea și crucea au o foarte mare putere asupra lui, pentru că zicem: „Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh!”

Adică toată înălțimea, toată adâncimea și toată lățimea sunt pline de Sfânta Cruce.

Bună Vestire

,,Doamne , eu sunt un nimeni şi un nimic în această lume, Tu eşti tot ceea ce am eu, Tu eşti Raiul meu, Tu eşti Împărăţia mea Cerească, Tu eşti Viaţa mea veşnică, Adevărul meu veşnic, Dreptatea mea veşnică. Toate acestea mi le dai şi eu sunt al Tău.” (Cuviosul Părinte Iustin Popovici)

Astăzi răsună glas de bucurie în tot pămîntul. Astăzi Arhanghelul Gavriil îi vesteşte Fecioarei Maria că va lua în pîntece şi va naşte în lume pe Fiul lui Dumnezeu, mîntuirea întregului neam omenesc. Ziua de astăzi este mai sfîntă şi mai veselitoare decît toate zilele veacurilor, căci aduce bucurie şi vesteşte mîntuirea în toată lumea. Astăzi, Dumnezeu a căutat cu milă şi cu îndurare din cer spre pămînt şi a auzit suspinele strămoşilor noştri şi plîngerea tuturor celor ce se chinuiau în iad de la începutul lumii.
Vă îndemnăm iarăşi, fraţilor, să apăraţi sfînta şi dreapta credinţă ortodoxă printr-o viaţă creştinească exemplară. Iubiţi Sfînta Biserică şi ascultaţi de păstorii pe care vi i-a rînduit Dumnezeu. Feriţi-vă de adunările rele, de creştinii dezbinaţi şi de sectanţi, căci ei s-au rupt de Biserica lui Hristos şi hulesc şi defaimă Sfînta Cruce, sfintele icoane şi pe Maica Domnului. Amin.

 

Înţelesul duhovnicesc al Postului Mare

,,Doamne , eu sunt un nimeni şi un nimic în această lume, Tu eşti tot ceea ce am eu, Tu eşti Raiul meu, Tu eşti Împărăţia mea Cerească, Tu eşti Viaţa mea veşnică, Adevărul meu veşnic, Dreptatea mea veşnică. Toate acestea mi le dai şi eu sunt al Tău.” (Cuviosul Părinte Iustin Popovici)

Postirea aspră, care urmează timp de şapte săptămâni, cu anumite dezlegări sâmbăta şi duminica şi la marile praznice, este recomandată de Tradiţia Bisericii ca o aducere aminte de felul în care a fost tratat Domnul nostru Iisus Hristos de oameni, înaintea răstignirii Sale pe cruce. Postul Paştilor este cel mai vechi dintre posturile Bisericii.

Postul Mare a cunoscut o dezvoltare în primele veacuri creştine şi era legat de înţelesul îndoit al Paştilor: sărbătorirea Învierii şi amintirea Pătimirilor lui Hristos. Lungimea postului era diferită în primele trei veacuri. Astfel, în secolul al III-lea, acest post putea ţine de la o zi până la 40 de ore sau chiar o săptămână. Postirea timp de 40 de ore prin lipsirea totală de hrană avea două înţelesuri, care mai târziu au stat la baza Postului Mare: imitarea postului de 40 de zile al Mântuitorului, după ce a fost botezat de către Sfântul Ioan, şi pregătirea pentru întâmpinarea Paştilor. Postul de 6 zile înaintea Paştilor este amintit în „Constituţiile Apostolice”, scriere din secolul al III-lea. Postirea timp de 40 de zile este menţionată în secolul al IV-lea, mai ales în legătură cu postul catehumenilor care urmau să fie botezaţi în noaptea de Paşti. În scrisoarea a doua pascală a Sfântului Atanasie cel Mare este menţionată postirea timp de 40 de zile înainte de Paşti, ca o pregătire ascetică pentru întâmpinarea acestui praznic. La sfârşitul secolului al IV-lea, postul de 40 de zile devine obişnuit pentru întreaga creştinătate, chiar dacă felul exact de postire (cu sau fără sâmbete şi duminici) va fi diferit încă multă vreme, de la o regiune la alta. Spre exemplu, Socrate, istoric bisericesc din secolul al V-lea, scria despre acest post astfel: „Postul înainte de Paşti este ţinut diferit... la Roma postesc neîntrerupt 3 săptămâni, în afara sâmbetelor şi a Zilei Domnului [duminica], în Iliricum, Grecia şi Alexandria ţin post 6 săptămâni până la Paşti şi numesc aceasta Patruzecime, alţii însă încep postirea cu 7 săptămâni înainte de Paşti... şi ţin trei săptămâni câte cinci zile, dar şi unii, şi alţii, chiar dacă postesc un număr diferit de zile, numesc acest post Patruzecime, unii se abţin de la mâncarea animalelor însufleţite, alţii din cele însufleţite mănâncă numai peştele, iar alţii cu peştele mănâncă şi păsări... alţii se abţin de la fructe şi ouă, alţii mănâncă doar pâine uscată, iar alţii nu primesc nici aceasta, iar unii postesc până la ceasul al 9-lea şi după aceasta mănâncă orice fel de hrană” (Socrate, Istoria V, 22). Ulterior, în interiorul Imperiului Bizantin, Postul Mare a ajuns să fie ţinut aşa cum îl cunoaştem noi astăzi, cu abţinere de la hrană de origine animală, dezlegare la untdelemn şi vin sâmbăta şi duminica şi la peşte de Buna Vestire şi Florii. Postul începe cu lunea de după Duminica Izgonirii lui Adam din Rai şi ţine până în noaptea Paştilor, adică 48 de zile, dintre care ultimele şase fac parte dintr-o săptămână specială, numită Săptămâna Sfintelor Pătimiri.

Înţelesul duhovnicesc al Postului Mare

Sfântul Grigorie Palama spune, în omilia 13 la Duminica a 5-a din Postul Mare, că prin postire noi „nu numai că pătimim şi murim împreună cu Hristos, dar vom şi învia şi împărăţi cu El în veşnicie”. Astfel, Postul Mare este văzut de creştinii ortodocşi o vreme de smerenie stăruitoare în faţa lui Dumnezeu, creştere spirituală, curăţire şi înnoire interioară. Sfântul Ioan Casian definea acest post ca „zeciuiala pe care i-o dăm lui Dumnezeu”.

Sfântul Atanasie cel Mare spunea astfel despre importanţa acestui post: „Dacă cineva nu ţine seama de Patruzecime, nu ţine seama nici de Paşti”. După ce practica împărtăşirii a devenit mai rară, Postul Mare a fost privit şi ca o perioadă de pregătire pentru Euharistie, după cum învăţa la sfârşitul secolului al IV-lea Sfântul Ioan Gură de Aur. În legătură cu asprimea postirii acestei perioade, canoanele Bisericii opresc săvârşirea Liturghiei cu Anafora de luni până vineri în Postul Mare. În secolele V-VI s-a răspândit practica săvârşirii unei rânduieli speciale de împărtăşire incluse în slujba Vecerniei, cunoscută astăzi sub numele de Liturghia Darurilor înainte sfinţite.

De asemenea, anumite praznice sunt mutate în zilele de sâmbătă şi duminică, iar dacă se ţin, atunci au o rânduială diferită, conform perioadei de postire. În perioada postului este oprită săvârşirea nunţilor şi a zilelor de naştere (canonul 52 al Sinodului de la Laodiceea).

Rânduieli speciale în slujbele din Postul Mare

Postul Mare are duminici consacrate anumitor evenimente sau sfinţi din Biserică, precum şi slujbe deosebite, la care încearcă să participe toţi credincioşii. Astfel, prima duminică a postului este consacrată încheierii disputelor iconoclaste şi este numită „a Ortodoxiei”, a doua este consacrată Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, vieţuitor în secolul al XIV-lea, a treia este închinată cinstirii Sfintei Cruci, a patra Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, a cincea Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, iar a şasea Intrării Domnului în Ierusalim. În zilele de luni până joi din prima săptămână a Postului Mare, la slujba Pavecerniţei Mari se citeşte, în loc de canonul zilei, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, de către arhiereu sau preotul slujitor în patru stări, fiecare în câte o zi. Acelaşi canon este citit la slujba Utreniei speciale din Joia săptămânii a cincea din Post, numită Denie, de la cuvântul rusesc ce desemnează Privegherea. În Sâmbăta săptămânii a cincea, tot la Utrenie (vineri seara), se citeşte Imnul Acatist al Maicii Domnului. Privegherile sau Deniile din Săptămâna Pătimirilor încep de duminică şi ţin până vineri şi sunt dedicate unor sfinţi sau evenimente din viaţa Mântuitorului Hristos, mai ales ultimele zile înainte de moartea pe cruce. Una dintre sedealnele Utreniei de luni, din prima săptămână a Postului Mare, spune astfel: „Preacinstitul Post să-l începem cu bucurie, strălucind noi cu razele sfintelor porunci ale lui Hristos, Dumnezeul nostru, care sunt: strălucirea dragostei, fulgerul rugăciunii, sfinţenia curăţiei, tăria ­bărbăţiei. Ca să ajungem luminaţi la sfânta Înviere cea de a treia zi, care luminează lumea cu nestricăciunea”.

Altar de rugaciune - cu preot Ioan.

SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL – “MINUNATA ÎNCRUNTARE”

,,Doamne , eu sunt un nimeni şi un nimic în această lume, Tu eşti tot ceea ce am eu, Tu eşti Raiul meu, Tu eşti Împărăţia mea Cerească, Tu eşti Viaţa mea veşnică, Adevărul meu veşnic, Dreptatea mea veşnică. Toate acestea mi le dai şi eu sunt al Tău.” (Cuviosul Părinte Iustin Popovici)

"Icoana Sfântului Ioan este ferecata în argint, lucrare săvârșită în anul 1853, pe cheltuiala domnitorului Grigore Alexandru Ghica al Moldovei. Nu se știe cu exactitate anul în care a fost zugrăvită sfânta icoană însă este posibil ca aceasta să dateze din anul 1660, când paraclisul Sfântului a fost rezidit, sub duhovnicul Filoftei.

Cea mai renumită minune săvârșită de Sfântul Ioan Botezatorul, prin Sfânta lui icoană este cea petrecută în anul 1821, odată cu izbucnirea Revoluției în Grecia. În acest an, neînțelegerile cu turcii au provocat mari supărări în Sfântul Munte Athos. Ajungand turcii și în Chilia Sfântul Ioan Botezătorul, ei nu au găsit aici mai nimic de mare valoare, precum aur sau obiecte scumpe. Părinții de la chilie, fie fugisera în munți, cu odoarele cele de preț (Sfinte Moaște, Vase), fie mersesera la Marea Lavra.

Turcii cei necredinciosi, intrand în paraclis și negăsind nimic de valoare, de mânie, au tras cu arma în icoana Sfântului Ioan Botezătorul. Gloanțele nu au atins însă icoana, ci s-au întors spre ei, speriindu-i groaznic. Cu aceasta ocazie, chipul Sfântului Ioan a ramas foarte încruntat, până în ziua de astăzi, după cum se poate vedea.

Unii spun că turcii au tras înspre Sfântul Altar, spre a nu fi cineva ascuns acolo, alții spun că turcii au tras de spaimă înspre Sfântul Ioan, care s-a încruntat în momentul în care au pășit în paraclis, iar alții spun că au tras din greșeală, speriindu-se de un zgomot. Motivul pentru care aceștia au tras spre icoană nu este important, ci important este faptul că Sfântul Ioan nu a fost pictat astfel, ci abia după acest moment, el s-a încruntat puternic, cum a și rămas, până astăzi".

CREȘTIN - ORTODOXRO

SFIINTII PRIETENII MEI...: Sfantul Ioan Botezatorul in iconografie

SFIINTII PRIETENII MEI...: Sfantul Ioan Botezatorul in iconografie: Sfantul Ioan Botezatorul in iconografie Alaturi de chipul lui Hristos si de cel al Maicii Domnului, chipul Sfantului Ioan Botezatorul si ...