INVATACELUL: Unii crestini se mira ca noi ne inchinam la icoane.
PREOTUL: Sfanta Scriptura opreste inchinarea la chipuri cioplite si la alte asemanari vazute (Ies., 20, 4; Lev., 26, l ; Deut., 5, 8; Fapte, 7, 9). Dar prin aceasta opreste numai inchinarea intemeiata pe socotinta ca chiar aceste chipuri trebuie cinstite ca dumnezei, adica opreste inchinarea la idoli. Nu opreste insa cinstirea unor semne si infatisari ale lui Dumnezeu si ale sfintilor, cand aceasta cinstire nu ramane in materia din care sunt facute, ci duce gandul nostru la Dumnezeu, de la sfantul cel inchipuit de ea. Am vazut cinstirea ce se da unor braie si stergare de pe trupul apostolului Pavel. In Vechiul Testament se vorbeste despre doi Heruvimi sculptati, asezati deasupra chivotului Legii sau in covoarele din locasul sfant (Ies., 25, 18-22 ; 26, 32). Inaintea lor se tamaia si se faceau inchinaciuni (Ios” 7, 6). Precum ne ajutoram de cuvant ca sa ne ridicam la cele mai presus de cuvant, tot asa ne folosim si de icoana, ca sa ne ridicam mai presus de icoana. Si precum Dumnezeu vrea ca auzul nostru sa se sfinteasca prin cuvinte curate, asa vrea ca si vederea noastra sa se sfinteasca prin icoane cuvioase, ca sa patrunda in suflet gandiri curate prin amandoua aceste simtiri superioare.
INVATACELUL: Dar se spune ca nu trebuie sa ne inchinam icoanelor, pentru ca Dumnezeu este cu totul diferit de icoane, oricat de pretios ar fi materialul din care sunt facute si oricat de artistic ar fi executate. Caci Apostolul Domnului graieste lamurit: “Daca suntem neam al lui Dumnezeu, nu trebuie sa credem ca dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau ca marmora cioplita de mestesugul si de gandirea omului” (Fapte, 17, 29).
PREOTUL: Aici nu cultul sfintelor icoane se inlatura, ci intelegerea gresita a paganilor de a confunda pe Dumnezeu cu materia, cioplita artistic, a chipurilor de idoli reprezentand pe zeii paginilor atenieni. Apostolul Pavel tocmai aceasta vrea sa le arate invatatilor atenieni, in cuvantarea sa din Areopag, ca daca noi, oamenii - dupa cum si ei insisi credeau - “suntem neam al lui Dumnezeu”, adica avem suflet imaterial care este chipul lui Dumnezeu in noi, de aici putem deduce ca Dumnezeu este si El imaterial ca si sufletul nostru pe care il avem de la El si dupa care suntem inruditi cu El. Dumnezeu nu poate fi socotit identic, si nici confundat, cu materia unor statui de zei ca cele din templele pagane ale Atenei. Ci trebuie sa spunem ca Dumnezeu este strain fata de orice materie si de aceea este de neinteles a-L confunda cu o statuie oarecare, oricat de pretios ar fi materialul din care este turnata si oricat de geniala ar fi creatia artistului care a executat-o.
In Ortodoxie sustinem intocmai acest adevar. Avem icoane sfintite, de aur, de argint etc., executate cu maiestrie si cu talent, dar nu sustinem deloc ca Dumnezeu este identic si omogen cu argintul icoanei care-I infatiseaza chipul. Noi invatam ca exista un singur Dumnezeu, iar sfintele icoane ne reprezinta chipul Tatalui, care e Fiul, ori pe Tatal ca pe un parinte ceresc, ori pe sfinti, ori evenimente din viata Mantuitorului sau a Bisericii. Ele au deci un rol ajutator in rugaciunea credinciosului si uneori il ajuta sa inteleaga sensuri ale invataturii crestine. Astfel, in Biserica Ortodoxa icoana are rol pedagogic, ea fiind rezultatul si mijlocul raspandirii invataturii noastre despre Dumnezeu.
INVATACELUL: Bine, dar icoanele, ca si idolii, fiind simple obiecte materiale, neputincioase, Dumnezeu a osandit pe cei ce nadajduiesc vreun ajutor de la ele, caci zice psalmistul: “Idolii neamurilor sunt argint si aur, lucruri de maini omenesti. Gura au si nu vor grai, ochi au si nu vor vedea, urechi au si nu vor auzi, caci nu este duh in gura lor. Asemenea lor sa fie toti cei ce ii fac pe dansii si se incred in ei” (Ps. 134, 15-18; 113, 12-16).
PREOTUL: Citatul acesta se refera numai la idoli. Daca cei doi Heruvimi din Vechiul Testament, precum si chipurile de Heruvimi cusute pe catapeteasma de acolo, au fost poruncite de Insusi Dumnezeu, nu este cu putinta ca sfintele icoane sa fie oprite de El. Si daca cei ce au cinstit si s-au inchinat chipurilor Heruvimilor in Testamentul Vechi, la porunca directa a lui Dumnezeu, chiar atunci cand idolatria era foarte aspru condamnata, n-au putut cadea nicidecum in osanda, atunci nu pot fi osanditi nici cei ce cinstesc sfintele icoane. Idolii, intr-adevar, sunt neputinciosi, dar sfintele icoane adeseori au dat dovada ca au in ele putere dumnezeiasca de a face minuni, punand in uimire uneori o lume intreaga; insusi acest fapt este foarte graitor in privinta atitudinii pe care trebuie sa o avem fata de sfintele icoane.
INVATACELUL: Am auzit pe unii spunand ca cinstirea lui Dumnezeu in icoane - si mai ales cinstirea icoanelor cu chipul lui Dumnezeu pe ele - ar fi ceva paganesc, pentru ca numai paganii si-au facut asemanari ale lui Dumnezeu in diferite feluri si li s-au inchinat, dupa cum ne marturiseste apostolul Pavel: (Paganii) “au schimbat slava lui Dumnezeu celui nestricacios intru asemanarea chipului omului stricacios si a pasarilor si a dobitoacelor cu patru picioare si a taratoarelor” (Rom., l, 23). Or, este absurd sa ne intoarcem la idoli sau la un astfel de paganism.
PREOTUL: Aici este vorba de idoli si de ratacirea paganilor relativ la credinta lui Dumnezeu, iar nu la sfintele icoane ale crestinilor, care sunt cu totul altceva, in sfintele icoane, crestinii niciodata nu L-au inchipuit pe Dumnezeu ca stricacios sau ca animal cu patru picioare sau ca tarator, ci, dimpotriva, L-au zugravit asa cum S-a descoperit El oamenilor. Prin aceasta, crestinii si-au facut o idee mai clara si mai precisa despre adevaratul Dumnezeu. Tocmai din acest motiv, sfintele icoane au fost intotdeauna un mijloc foarte potrivit pentru adancirea evlaviei, mai ales la nestiutorii de carte, dar si la oricare om. Prin aceasta, si artistii pictori si-au pus talentul in slujba si marirea lui Dumnezeu, Care i-a inzestrat pe ei.
INVATACELUL: Dumnezeu nu poate fi vazut de oameni; de aceea nimeni nu stie cum este El si nu-I poate zugravi fata in icoane sau sa faca o asemanare a chipului Sau cel adevarat, caci Domnul a zis: “Nu poate omul sa vada fata Mea si sa fie viu” (Ies., 33, 20), iar Evanghelistul, la fel, a zis: “Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata” (Ioan, 1, 18; I Ioan, 4, 12). Apostolul a zis, de asemenea: “Cel ce singur are nemurirea (Dumnezeu) si locuieste intru lumina cea neapropiata, pe Care nu L-a vazut nimeni dintre oameni, nici poate sa-L vada, Lui cinste si stapanire vesnica, Amin !” (I Tim., 6, 16).
PREOTUL: Este adevarat ca pe Dumnezeu nimeni nu-L poate vedea in fiinta Sa, asa cum este, deoarece El este Duh (Ioan, 4, 24), nevazut ochiului material al omului si este nemarginit, incat nu numai ochiul, dar nici mintea sau priceperea omului nu-L poate cuprinde, pentru ca tot ceea ce tine de om este limitat, finit, iar Dumnezeu este infinit. De aceea, nu-i de mirare ca este cu neputinta a-L vedea cineva asa cum este. Arhiereii Vechiului Testament, cand intrau o data pe an in Sfanta Sfintelor, unde Se arata in locasul Sau vazut (in templu), tamaiau mult, potrivit unei randuieli dumnezeiesti, ca sa nu vada cumva pe Dumnezeu si sa moara (Ies., 30, 10 ; Lev., 16, 2, 12-13). Cei trei apostoli au cazut la pamant atunci cand Iisus Hristos, pe muntele Tabor, Si-a aratat stralucirea dumnezeirii in trupul Sau (Matei, 13, 6) ; strajerii de la Mormantul Domnului au cazut la pamant, “s-au facut ca niste morti”, cand au vazut ingerul Domnului coborat deasupra mormantului (Matei, 28, 4). Apostolul Pavel a cazut orbit la pamant, cand a auzit glasul lui Hristos-Dumnezeu pe drumul spre Damasc (Fapte, 9, 3-8). Astfel, pentru oamenii muritori si marginiti, vederea lui Dumnezeu a ramas o imposibilitate.
Caci daca oamenilor le este cu neputinta a vedea vreodata fiinta lui Dumnezeu, in schimb, Dumnezeu Se poate face vazut ochiului si mintii omenesti in diferite chipuri sau sub diferite forme, fara ca omul sa moara. Astfel :
Pe Dumnezeu-Tatal L-a vazut Avraam in chipul a trei calatori la stejarul Mamvri (Fac., 18, 1-3); L-a vazut Iacov, care a zis apoi: “Am vazut pe Dumnezeu fata catre fata si mantuit a fost sufletul meu” (Fac., 32, 30) ; L-a vazut Moise tot in chip de om, graind cu el “fata catre fata”, “cum ar grai cineva catre prietenul sau” (Ies., 33, 11); tot Moise L-a vazut pe muntele Horeb in rugul care ardea si nu se mistuia (Ies., 3, 2-4); L-a mai vazut apoi Isaia, proorocul, dupa cum insusi marturiseste : “O, ticalosul de mine ! ca m-am umilit fiindca sunt om si buze necurate avand, locuiesc intru popor care are buze necurate si pe Imparatul Domnul Savaot L-am vazut cu ochii mei” (Isaia, 6, 5) ; L-a vazut sfantul prooroc Daniel in chip de om batran si intr-un cadru foarte minunat (Dan., 7, 9-10). Iarasi, Amos, proorocul, ne marturiseste zicand: “Vazu-t-am pe Domnul sezand pe Altar” (9, 1). Insusi Dumnezeu a anuntat ca Se va arata unora in chip vazut, dupa cum spune Cartea Sfanta: “Apoi a zis catre ei (lui Aaron si surorii lui, Mariam): “Ascultati cuvintele Mele: De este intre voi vreun prooroc al Domnului, Ma arat lui in vedenie si in somn vorbesc cu el. Nu tot asa am vorbit cu robul Meu Moise… Cu el graiesc gura catre gura, la aratare si aievea, iar nu in ghicituri, si el vede fata Domnului…” (Num., 12, 6-8).
Pe Dumnezeu-Fiul L-au vazut in chip de om preamarit: Daniel proorocul (Dan., 7, 13-15); diaconul Stefan (Fapte, 7, 55-56); apostolul Pavel pe drumul Damascului (Fapte, 9, 3, 5) precum si dumnezeiescul evanghelist Ioan (Apoc., l, 8, 12-13, 20 s.a.).
Pe Dumnezeu-Duhul Sfant L-au vazut sfantul Ioan Botezatorul la Botezul Domnului, in chip de porumbel (Matei, 3, 16; Luca, 3, 21-22); apostolii, la primele Rusalii crestine, in chip de limbi de foc (Fapte, 2, 1-4).
INVATACELUL: Daca icoanele sunt placute lui Dumnezeu si sunt invrednicite de puterea harului dumnezeiesc, de ce nu pedepseste Dumnezeu pe cei care le hulesc, le profaneaza si le distrug ?
PREOTUL: Trebuie stiut ca icoana are ca model pe insusi Iisus Hristos, Care la ai Sai a venit (Ioan, 1, 11) si in mijlocul lor si cu ei a trait. Dumnezeu nu pedepseste pe pacatosi si pe hulitori. El ii rabda indelung, pentru ca nu vrea moartea pacatosilor, ci intoarcerea si indreptarea lor. De aceea le da timp de pocainta. Nici chiar pe cei ce hulesc sau distrug Biserica nu-i pedepseste indata, dupa cum nici pe cei ce au rastignit pe Fiul Sau nu i-a pedepsit indata.
Insa ii asteapta pe toti, in viata de dincolo, si numai la judecata cea de apoi ii va rasplati fiecaruia dupa faptele lui (Rom., 14, 10; II Cor., 5, 10).
INVATACELUL: Dar prin inchinarea la icoane noi ajungem a ne inchina oamenilor, deci a ne inchina la chipurile sfintilor, care au fost oameni ca si noi, slujim fapturilor si ne inchinam lor, nu lui Dumnezeu !
PREOTUL: Nu-i deloc asa cum gandesti fratia ta. Eu ti-am aratat mai sus ca noi nu ne inchinam la icoane ca lui Dumnezeu, nici le cinstim ca pe niste dumnezei, cum faceau inchinatorii la idoli.
Noi ne ajutam privind la sfantul facut pe icoana, mintea noastra patrunde mai usor la sfantul respectiv cel de dincolo de icoana si ii cerem sa se roage pentru noi. Adu-ti aminte ca si noi suntem facuti dupa chipul lui Dumnezeu (Fac., l, 26-27), iar sfintii lui Dumnezeu, care s-au desavarsit in faptele cele bune, au ajuns intr-o masura sa fie si dupa asemanarea lui Dumnezeu; caci toti am fost facuti dupa chip, dar dupa asemanare ramane la vointa noastra si la darul lui Dumnezeu sa ajungem. Cine se sileste sa ajunga desavarsit in fapta cea buna se face si un dumnezeu dupa dar. Iar cum ca si oamenii se numesc, in acest fel, dumnezeu, ne arata Sfanta Scriptura : “Eu am zis: dumnezei sunteti si fiii Celui Prea-Inalt toti” (Ps. 81, 6).
Deci, cinstim (veneram) icoanele Sfintilor lui Dumnezeu ca ale unor dumnezei dupa dar. Ii cinstim prin ele pe cei ce au pe Dumnezeu in ei.
INVATACELUL: Dar nu se supara Dumnezeu cand noi cinstim icoanele sfintilor si ne inchinam lor ?
PREOTUL: Nicidecum, caci Dumnezeu slaveste pe cei ce il slavesc pe El in cer si pe pamant, ca auzi ce zice: Viu sunt Eu, zice Domnul, si voi slavi pe cei ce Ma vor slavi pe Mine (Pilde, 3, 35; Isaia, 60, 21; Col., 3, 4 ; II Tes., 2, 14; II Tim., 2, 10 s.a.). Dumnezeu este preamarit in lume prin faptele cele bune ale sfintilor (vezi Matei, 5, 16; I Petru, 2, 12) si El preamareste atat pe pamant, cat si in cer, pe cei ce-L proslavesc pe El (Ps. 149, 5; Ioan, 17, 24 s.a.). Asadar, noi cinstim icoanele sfintilor sau ale Mantuitorului si ale Maicii Domnului si facem acest lucru spre slava lui Dumnezeu, dupa cum ne invata marele apostol Pavel zicand: “De aceea, ori de mancati, ori de beti, sau altceva de faceti, spre slava lui Dumnezeu sa le faceti” (I Cor., 10, 31 ; Filip., 2, 15; I Petru, 2, 12 s.a.).
INVATACELUL: Dar icoanele sunt lucruri facute de oameni; unde se arata in Sfanta Scriptura ca Dumnezeu a dat porunca a se face lucruri de maini omenesti spre slava Lui?
PREOTUL: Eu ti-am aratat mai sus destul de clar acest lucru, dar daca vrei sa stii mai luminat, citeste cu atentie in Sfanta si dumnezeiasca Scriptura in aceste locuri: Ies., 25, 1-40; 26, l-37; 27, 1-21 s.a. E clar ca Dumnezeu a poruncit sa se faca multe lucruri care sa fie cinstite de oameni spre slava Lui. Tot despre aceasta vezi si la sfantul Ioan Damaschin, Dogmatica, cap. 16 s.a. In toate a fagaduit Dumnezeu sa fie prezent.
INVATACELUL: Dar unde se arata in Sfanta Scriptura ca Dumnezeu a dat porunca sa fie cinstite icoanele facute de maini omenesti, punandu-se in fata lor candele, sfesnice cu luminari aprinse si tamaindu-se inaintea lor, asa cum fac preotii nostri prin biserici si crestinii prin casele lor ?
PREOTUL: Eu despre aceasta ti-am aratat mai sus, dar ca sa tii minte mai cu intemeiere, asculta :
Dumnezeu a poruncit lui Moise sa faca cortul adunarii, cerand sa I se aduca prinoase, ca: “aur, argint si arama; matase violeta, purpurie si stacojie, in si par de capra; piei de berbec vopsite rosu… untdelemn pentru candele, aromate pentru mirul de uns si pentru miresme de tamaiere… Din acestea sa-Mi faci locas sfant si voi locui in mijlocul lor” (Ies., 25, 2-8). in acest cort sfant a poruncit Dumnezeu ca, pe langa celelalte lucruri, sa fie pusi doi Heruvimi: “Si vei face doi Heruvimi de aur; si sa-i faci ca dintr-o bucata… sa pui un Heruvim la un capat si un Heruvim la celalalt capat al capacului…” (Ies., 25, 18-19). Iar sicriul marturiei era “din lemn de salcam, de doi coti si jumatate de lung si de un cot si jumatate de lat si de un cot si jumatate de inalt” (Ies., 25, 10). Apoi, in fata acestui sicriu, cu cei doi Heruvimi, a dat porunca sa se faca sfesnic de aur curat, zicand: “Si vei face sfesnic de aur curat, sfesnicul sa-l faca batut in ciocan, fusul, bratele, cupele, nodurile si florile lui sa fie dintr-o bucata” (Ies., 25, 31-32). Dar nu numai sfesnic a poruncit sa se faca inaintea sicriului celui cu Heruvimi, ci si candele: “Si vei face sapte candele si vei pune in ele festile ca sa lumineze latura din fata lui” (Ies., 25, 37); si iarasi: “Vei pune candelele si la altarul de aur al tamaierii, inaintea sicriului marturiei” (Ies., 40, 4-5).
Facand cortul marturiei si sicriul Legii cu Heruvimi, si sfesnicul si candelele, Moise a implinit porunca lui Dumnezeu, inaintea sicriului Legii, Domnul insusi a poruncit sa se tamaieze cu miresmele tamaierii. Oare nu erau toate acestea lucruri facute de maini omenesti pe care le-a poruncit insusi Dumnezeu ? Oare n-a dat aceasta porunca impreuna cu fagaduinta ca El va fi “in ele” ?
INVATACELUL: Dar se scrie in Sfanta Scriptura ca aceste lucruri facute de maini omenesti in cortul marturiei au fost sfintite la porunca lui Dumnezeu si ca oamenii se inchinau inaintea lor si aprindeau candele si luminari, cum fac preotii in biserici si crestinii prin casele lor, inaintea icoanelor?
PREOTUL: Auzi ce zice Dumnezeu lui Moise: “Si vei face untul de lemn, ungere sfanta, mir alcatuit dupa mestesugul facatorului de aromate; acesta va fi mirul pentru sfanta ungere; si vei unge cu el cortul adunarii, chivotul Legii si toate lucrurile din cort, masa si toate cele de pe ea, sfesnicul si toate lucrurile lui si altarul tamaierii. De asemenea, si altarul arderilor de tot si toate lucrurile lui si baia si postamentul ei. Si sa le sfintesti pe acestea si va fi sfintire mare: Tot ce se va atinge de ele se va sfinti” (Ies., 30, 25-29).
INVATACELUL: Dar unde se scrie ca oamenii sa se inchine la aceste, lucruri?
PREOTUL: Daca, ai fi citit cu atentie Sfanta Scriptura, nu mai era nevoie sa ma intrebi aceste lucruri. Dar si la aceasta intrebare iti voi raspunde cat mai pe scurt. Auzi ce zice Sfanta Scriptura in aceasta privinta: “Si sculandu-se David de la pamant s-a spalat si s-a uns si si-a schimbat hainele si intrand in Casa Domnului (biserica), s-a inchinat Lui” (II Regi, 12, 20). Dar auzi si de Iisus al lui Navi, care “si-a sfasiat hainele sale si a cazut cu fata la pamant inaintea chivotului Domnului si au stat asa pana seara, el si batranii lui Israel, si si-au pus cenusa pe capetele lor” (Iosua Navi, 7, 6; Num., 20, 6; Apoc., 19, 4).
INVATACELUL: Unde se vorbeste insa de aprinderea lumanarilor inaintea acestor lucruri sfinte, la porunca lui Dumnezeu ?
PREOTUL: Auzi ce spune Sfanta Scriptura in privinta aprinderii lumanarilor inaintea locurilor sfintite, la porunca lui Dumnezeu: “Porunceste fiilor lui Israel sa aduca la tine untdelemn de masline, curat si limpede, pentru candele, ca sa arda sfesnicul pururea inaintea perdelei in cortul adunarii si-l vor aprinde Aaron si fiii lui, inaintea Domnului, ca sa arda totdeauna de seara pana dimineata. Acesta este asezamant vesnic in neamul vostru. Candelele sa le puna in sfesnicul cel de aur curat de dinaintea Domnului ca sa arda sfesnicul de seara pana dimineata” (Lev., 24, l-4).
Si in alt loc scrie asa: “Cand va aprinde Aaron seara candelele, iar va arde miresme. Aceasta tamaiere neintrerupta se va face pururea inaintea Domnului, din neam in neam” (Ies., 30, 7-8, s.a.).
INVATACELUL: Dar unde se scrie in Sfanta Scriptura ca au voie crestinii sa tina aceste icoane sfintite prin casele lor? Daca sunt sfintite, nu trebuie ei sa le duca in biserica, iar nu sa le tina in casele lor, unde se fac atatea pacate ?
PREOTUL: Sfanta Scriptura ne arata ca chiar chivotul Domnului, care statea in cort (vezi II Regi 7, 2), era tinut uneori prin casele oamenilor: “Si-a sezut chivotul Domnului in casa lui Obed-Edom Gateanul trei luni si a binecuvantat Domnul pe Obed-Edom si toata casa lui” (II Regi 6, 11-12 ; vezi si la 7, 6 s.a.).
INVATACELUL: Unde se arata in Sfanta Scriptura ca aceste lucruri sfinte (icoanele) faceau minuni ?
PREOTUL: Ai vazut mai sus ca Dumnezeu l-a binecuvantat pe Obed-Edom si toata casa lui. El a dat putere acelor lucruri facute de maini omenesti - si sfintite la porunca Lui - sa faca minuni cu cei buni si sa pedepseasca pe cei rai, care nu le-au dat cinstea cuvenita (vezi despre aceasta pe larg la cartea I-a Regi, cap. 5, l-8 si altele).
INVATACELUL: Am inteles, din cele de pana aici, ca Dumnezeu a poruncit a se face diferite lucruri de maini omenesti, care s-au sfintit tot la porunca lui Dumnezeu si ca, deci, sfintele icoane sunt, intr-adevar, lucruri facute de maini omenesti, dar spre slava lui Dumnezeu in Biserica Sa.
Am mai inteles ca Dumnezeu a dat porunca de a se aprinde candele si lumanari in sfesnice si a se tamaia inaintea lucrurilor facute de maini omenesti si sfintite spre slava Sa. Iarasi am inteles ca Dumnezeu, prin lucrurile cele facute de maini omenesti, spre slava Sa, face minuni si binecuvanteaza pe cei credinciosi care tin aceste lucruri sfintite in casele lor si ca El pedepseste pe cei ce defaima lucrurile cele sfintite spre slava Sa, cum sunt si sfintele icoane, asa cum a pedepsit pe filistenii care au luat chivotul Legii Domnului in robie si nu i-au dat cinstea cuvenita (I Regi 5, l-2 s.a.).
Categoria: Despre credinta ortodoxa - Parintele ILIE CLEOPA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu