Pagini

sâmbătă, 10 ianuarie 2015

SFIINTII PRIETENII MEI...: Icoana - chemare a oamenilor la sfinţenie

 

Prigonitorii icoanelor nu acceptau adevărul că Mântuitorul Iisus este în acelaşi timp Dumnezeu şi Om, afirmând că firea omenească a fost întru totul absorbită de firea dumnezeiască. Ei pretindeau că Dumnezeu nu poate fi zugrăvit, deoarece este duh care nu poate fi văzut.

Ortodoxia învaţă însă că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut văzut prin chipul Său uman, adică Iisus Hristos este Dumnezeu-Omul. Iată de ce, în pofida tuturor prigonirilor şi suferinţelor la care au fost supuşi, apărătorii icoanelor nu au contenit să arate tuturor adevărul cuprins în Sfânta Evanghelie după Ioan, în care se spune: "Filip I-a zis (lui Iisus)): Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns. Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl" (Ioan 14, 8-9).

Prin urmare, potrivit mărturiilor Sfintei Evanghelii, Dumnezeu Cel Nevăzut S-a făcut văzut prin Fiul Său, Care S-a făcut Om, având chip sau faţă de om. Iar dacă Fiul Cel ce S-a făcut Om este chipul sau icoana văzută a Tatălui ceresc (cf. Coloseni 1, 15), atunci chipul văzut al Fiului poate fi pictat în icoană. Astfel, în icoana lui Hristos vedem pe Dumnezeu-Omul, pe Fiul lui Dumnezeu întrupat. În acest sens, icoana are ca temei principal Întruparea Fiului lui Dumnezeu, după al Cărui chip a fost făcut primul om (cf. Facerea 1, 26). Acest adevăr este tălmăcit în cuvinte simple de către părintele Cleopa Ilie, care ne spune că Dumnezeu poate fi pictat în icoane, pentru că S-a arătat oamenilor în chip vizibil şi le-a vorbit prin cuvinte înţelese de ei: icoana devine chip al lui Dumnezeu, întrucât întreaga Sfântă Treime S-a arătat oamenilor. Glasul Tatălui se face auzit la Botezul Fiului, ca şi la Schimbarea la faţă, Cuvântul lui Dumnezeu S-a întrupat şi astfel L-au putut vedea ucenicii Săi, adică Sfinţii Apostoli, precum şi primul mucenic Ştefan, iar Duhul Sfânt a fost văzut în chipul limbilor de foc la Pogorârea Sa peste ucenici 1.

"Pictura tăcută grăieşte de pe ziduri, mult bine făcând…"

Urmează lincul...urmarea aici:

SFIINTII PRIETENII MEI...: Icoana - chemare a oamenilor la sfinţenie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu