CANOANELE ICOANEI

,,Doamne , eu sunt un nimeni şi un nimic în această lume, Tu eşti tot ceea ce am eu, Tu eşti Raiul meu, Tu eşti Împărăţia mea Cerească, Tu eşti Viaţa mea veşnică, Adevărul meu veşnic, Dreptatea mea veşnică. Toate acestea mi le dai şi eu sunt al Tău.” (Cuviosul Părinte Iustin Popovici)

Sursa :

Pictorul Vasile Neguş

CANOANELE ICOANEI, au fost puse de Sfântul Duh prin părinţii şi pictorii sfinţi ai Bisericii, fără de care o imagine cu subiect religios nu se poate numi icoană, şi cine nu le respectă se „izbeşteˮ de însăşi Duhul Sfânt! Pentru că lumea a fost creată de Dumnezeu la modul iconic şi am căzut din iconicitatea ei, este imperativ să ne cunoaştem credinţa Ortodoxă şi din perspectiva adâncimilor iconografiei bizantine, spuse de această dată prin gura părintelui prof. Constantine Cavarnos:

„Iconografia bizantină este o artă sacră, este arta duhovnicească în esenţă şi în aspiraţie. Această artă este religioasă nu numai în conţinut, ci şi ca modalitate de expresie. Există opere de artă cu subiect religios dar secularizate ca expresie artistică, cu duh lumesc. În arta bizantină persoanele sfinte sunt redate frontal, fiind puse în relaţie directă cu privitorul sau închinătorul, şi mai ales pentru că în icoană chipul este cel mai important, el fiind considerat oglinda sufletului, a tainei persoanei. Arta bizantină nu pune in evidenţă ce este urât sau ce nu este sfânt, acestea fiind periferice şi lipsite de frontalitate. Descrierea veşmintelor, ca dealtfel, a trupului sau întregii compoziţii iconografice, nu este naturalistă, faldurile neluând forma trupului uman. Deşi faldurile sunt proporţionale cu masa membrelor trupului (braţe, picioare), ele sunt reprezentate prin forme geometrice: triunghiuri, dreptunghiuri, ovaluri, linii paralele. Acest mod de transfigurare cromatică vizuală face parte din strădania generală a artei iconografice tradiţionale, de a fi artă duhovnicească, artă anagogică, înălţând gândul privitorului de la lumea naturală, materială, la Împărăţia Duhului. Iată câteva caracteristici, canoane sfinte, ale modului iconic transfigurator, de sorginte bizantină.

Perspectiva inversă:

Pictura naturalistă utilizează perspectiva naturală, aşa cum apare ea vederii noastre, ca dimensiune, distanţă relativă şi poziţie, astfel că într-o pictură naturalistă, punctul de fugă se află în fundal, se îndepartează în raport cu creşterea distanţei. Iconografia bizantină însă, adoptă procedeul opus, răstoarnă realitatea aducând punctul de fugă în proximitatea privitorului, în planul cel mai apropiat lui, vrând să descopere faptul că, Dumnezeu este cel care vine la noi şi nu noi ne ducem către Dumnezeu!

Perspectiva psihologică:

Aceasta implică lărgirea figurii principale, pentru a-i scoate în evidenţă importanţa şi a o plasa în centrul compoziţiei.

Suspendarea timpului:

În icoană, evenimentele, persoanele, care au trăit în momente istorice diferite, sau persoane care au trăit la distanţe diferite dar în acelaşi timp, pot fi reprezentate ca şi când au fost petrecute simultan.

Alte trăsături importante cu puterea de canon, ale iconografiei bizantine, mai sunt:

- Simplitatea, adică evitarea complexităţii inutile în icoană, a tot ce este superfluu, evitarea teatralităţii;

- Claritatea, se referă la forma clar desenată sau pictată, cu contururi precis definite. În icoană, claritatea se realizează cu ajutorul liniilor trasate ferm şi prin utilizarea culorilor contrastante, nuanţele închise şi deschise fiind aşezate unele lângă altele. Se evită forma neclară, disproporţionată, cu excepţia cazurilor ce servesc unui anumit scop, cum ar fi evidenţierea urâţeniei, a răului, a diavolilor…

- Măsura sau rezerva, se observă în evitarea gesturilor energice, exagerate, cât şi a expresiei vagi. Se poate arăta şi prin evitarea culorilor ţipătoare sau prea şterse;

- Graţia, priveşte mai ales postura şi gesturile figurilor, persoanelor, vizibilă mai ales printr-o uşoară alungire a trupului, a mâinilor;

- Greutatea, opusul graţiei, este folosită rar, pentru a se exprima o anumită stare interioară a figurilor reprezentate sau o anumită patimă;

- Simetria sau echilibrul, este prezentă în toate compoziţiile, adică ceea ce este înfăţişat în partea dreaptă a icoanei este echilibrat prin ceea ce apare descris în partea stângă;

- Principiul adecvării, apare în toate icoanele bizantine, şi prin acesta se înţelege, că se evită tot ceea ce nu se potriveşte reprezentării unui anumit eveniment sau a unei persoane;

Cele şase caracteristici, simplitatea, claritatea, măsura, graţia, simetria şi adecvarea, contribuie la exprimarea eficientă şi potrivită a etosului lăuntric al persoanelor sfinte înfăţişate, a frumuseţii lor lăuntrice duhovniceşti.

- Hieratismul, ceea ce deosebeşte arta bizantină de cea clasică, este calitatea hieratică, adică solemnitatea duhovnicească, sfinţenia, care emană din chipurile persoanelor sfinte".