DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE! SA VA FIE ASCULTATE RUGACIUNILE!
Explicarea icoanei Intrarii Domnului in Ierusalim (Floriile)
Este zugravita ca icoana praznicala, singura pusa pe tetrapopodul obisnuit pentru inchinarea credinciosilor in ziua praznicului sau in catapeteasma, in sirul icoanelor praznicelor imparatesti.
Pe peretii locasului de inchinare - in biserica - este zugravita in conca de nord a absidei naosului, in imediata vecinatate cu icoana Invierii (Voronet) sau in absida altarului - partea de sud (Dobrovat).
Intrarea Domnului in Ierusalim - fundamentare scripturistica a evenimentului
Icoana este descrisa de Sfintii Evanghelisti: "Iar cand S-a apropiat de Ierusalim si au venit la Betfaghe in Muntele Maslinilor, atunci Iisus a trimis pe doi ucenici, zicindu-le: Mergeti in satul care este inaintea voastra si indata veti gasi o asina legata si un manz cu ea; dezlegati-o si aduceti-o la Mine. Si daca va va zice cineva ceva, veti spune ca-I trebuie Domnului; si le va trimite indata. Iar acestea toate s-au facut ca sa se plineasca ceea ce s-a zis prin proorocul ce zice: "Spuneti fiicei Sionului: Iata Imparatul tau vine la tine bland si sezand pe asina, pe manz, fiul celei de sub jug. Mergand deci ucenicii si facand dupa cum le-a poruncit Iisus, au adus asina si manzul si deasupra lor si-au pus Vesmintele, iar El a sezut pe ele. Si cei mai multi din multime isi asterneau hainele pe cale, iar altii taiau ramuri din copaci si le asterneau inaintea Lui si care veneau dupa El strigau zicand: Osana, Fiul lui David! S-au maniat si I-au zis: Auzi ce zic acestia? Iar Iisus le-a zis: Au niciodata n-ati citit ca din gura copiilor si a celor ce sug Ti-ai pregatit lauda?" (Matei 21, 1-12, 15-16).
Sfintii Evanghelisti Marcu si Luca vorbesc numai de manzul asinei nu si de asina: "Mergeti.. indata veti afla un manz legat, pe care n-a sezut pana acum nici un om. Dezlegati-l." (Marcu 11, 2; Luca 19, 30).
Strigatele de primire exclamate de multime au fost variate, asa cum se desprinde din Sfintele Evanghelii. Marcu: "Osana, bine este cuvantat cel ce vine intru numele Domnului! Binecuvantata este Imparatia ce vine a Parintelui nostru David! Osana intru cei de sus!" (11, 9-10); Luca: "Binecuvantat este imparatul care vine intru numele Domnului! Pace in cer si slava intru cei de sus!"; Ioan: "Osana! Binecuvantat este cel ce vine intru numele Domnului, imparatul lui Israel!" (12, 13).
Sfantul Evanghelist Luca arata ca si "multimea ucenicilor bucurandu-se a inceput sa laude pe Dumnezeu, cu glas tare, pentru toate minunile pe care le vazusera" (19, 37), dintre care cea mai mare invierea lui Lazar, cum mentioneaza Sfintul Evanghelist Ioan despre multimi : "De aceea L-a si intampinat multimea pentru ca auzise ca El a facut minunea aceasta - Invierea lui Lazar" (12, 17-18).
Sfantul Evanghelist Luca mai da si amanuntul: "Dar unii farisei din multime au zis catre El: Invatatorule, cearta-Ti ucenicii! Si El, raspunzand, a zis: Zic voua: Daca vor tacea acestia, pietrele vor striga" (19, 39-40).
Intrarea Domnului in Ierusalim (Floriile) - evolutia compozitiei icoanei de-a lungul secolelor
Intreaga aceasta maretie a faptului dumnezeiesc, starea de bucurie sincera a multimilor care au strigat pentru toate minunile pe care le vazusera ca si starea de invidie si rautate a fariseilor care reprosau Mantuitorului pentru strigatele ucenicilor si o data cu ele si cele ale multimilor sunt infatisate de vechii nostri iconari cu toata iscusinta ceruta de importanta faptului dumnezeiesc al Intrarii Domnului in Ierusalim, fapt prin care Mantuitorul se deseopera si este marturisit de multimi ca "Imparatul lui Israel", ca "Dumnezeu" (Luca, 19, 37).
Vechimea si evolutia compozitiei icoanei ne este prezentata succint si cuprinzator de unul din marii nostri istorici ai artei crestine: "Sculpturi pe sarcofage vechi ne arata compozitia orientala a scenei. In fata lui Hristos, doi tineri invesmantati in tunici scurte, unul isi intinde mantaua pe drumul pe care inainteaza acesta, iar celalalt se suie intr-un copac. Hristos sta pe asin, cu amandoua picioarele de aceeasi parte."
In secolul VI, in manuscrise ilustrate, compozitia se imbogateste: Doi apostoli urmeaza pe Hristos, copiii il intampina cu frunze de palmier; arhitecturi infatiseaza Ierusalimul. Aceasta este si dispozitia scenei murale din Capadocia.
In secolele X si XI insa, apar unele amanunte modificate. Vedem astfel, in biserica El-Nazar, privitori zugraviti la ferestrele Ierusalimului, ori, in alte monumente, asezati intre crenelele zidului de inconjur al orasului.
Pictorii Apusului, in Europa, s-au inspirat din aceeasi traditie. La San Marco din Venetia, copiii, tinerii sunt randuiti intr-un cortegiu ordonat. Iconografia bizantina se desparte de Capadocia si de Apus, punand, in primul plan, evrei cu barbi si cu capul invaluit. Se vad copii mai putini si, uneori, unul singur; exemplu: Dafni.
Incepand din secolele XI sau XII ideea bizantina si-a facut loc in Orient si in Occident. Miniaturistii evangheliarelor ilustrate in secolele X si XI (care reproduc modele mai vechi) zugravesc, compozitia pe doua planuri, despartite printr-un drum marginit cu copaci. In departare, Hristos coboara dealul, calauzit de un ucenic; tineri si barbati in varsta, imbracati in tunici scurte, il asteapta in fata portilor Ierusalimului. Un copil isi intinde haina pe cale, in fata asinului, altii tin in maini ramuri de palmier. In fundul scenei, pe marginea drumului o femeie inalta creanga de palmier in mana dreapta. Aflam intr-o asemenea compozitie un peisaj pictat in perspectiva.
Cu vremea, compozitia pitoreasca se imbogateste. Interesante in aceasta privinta sunt mozaicurile din Capela Palatina si din Basilica de la Betleem (sec. XI). In Serbia si Macedonia, si anume din secolul XIV pana in secolul XVI, pictorii s-au inspirat din exemplele bizantine. Pastreaza totusi, mai totdeauna, motivul oriental al celor doi copii care, unul langa altul, isi intind mantalele in calea lui Hristos.
Pictura in mozaic din Capela Palatina la Palermo (sec. XII) sta la originea compozitiilor pitoresti din Serbia si pastreaza, la randul ei, note vechi din monumentele secolelor VI-XI. Scena este incadrata intr-un peisaj de dealuri, zugravite in stanga, un palmier apare langa zidul de incinta al Ierusalimului, pe dreapta, in pragul portilor orasului, vedem numerosi tineri si batrani, cu expresii deosebite. "Hristos vine din dreapta si coboara poteca, asezat pe asin alb. In stanga tine un volumen inchis iar cu dreapta face un gest de subliniere a cuvintelor pe care le spune Apostolului Petru, in picioare, in stanga Lui. Drumul e semanat cu verdeata. Copiii se dezbraca si astern mantiile in fata lui Hristos. Apostolii il urmeaza".
La Mistra, scena din biserica Peribleptos (prima jumatate a secolului XIV) prezinta note noi : "Nu se vede orasul; langa asinul lui Hristos este pictat si asinul cel mic, de care vorbeste Evanghelia". La Pantanassa (prima jumatate a sec. XV) "reapare orasul".
Dionisie de Furna, sintetizand traditia iconografica ajunsa pana in vremea sa si calauzindu-se de textul Evangheliilor praznicului indruma: "O cetate si in afara ei un munte si Hristos sezand pe un magarus si binecuvantand, iar dinapoi apostolii si dinainte pe munte, un copac, iar in copac cativa copii ce taie ramuri cu securile si le arunca jos iar un alt copil ce se urca si priveste in jos spre Iisus; mai in jos de magarus iarasi copii, unii purtand crengute, altii inghesuindu-se, altii asternandu-si jos vesmintele, altii aruncand ramuri de palmieri sub picioarele apostolilor; iar in afara portii multime de iudei, femei si barbati, purtand in brate ori pe umeri copii ce tin la randul lor ramuri, iar altii il privesc pe Hristos de pe ziduri si de pe portile laturalnice ale cetatii."
Zugravii nostri au urmat indeaproape indrumarile Erminiei lui Dionisie din Furna urmarind si o simplificare a compozitiei prin reducerea numarului persoanelor participante la evenimentul dumnezeiesc, asa cum vedem in frescele bisericilor din secolele XV-XVI (Voronet, Dobrovat s. a.) si chiar in icoanele praznicale din catapetesmele vechilor noastre biserici sau in icoanele praznicale care se aseaza pe iconostasul obisnuit pentru inchinare in ziua praznicului.
Intrarea Domnului in Ierusalim (Floriile) - compozitia artistica si teologica a icoanei
Cateva observatii se impun pentru a sublinia din adancimea continutului teologic al icoanei Intrarii Domnului in Ierusalim.
Chipul Mantuitorului ocupa locul central al compozitiei; El sta pe asin - manzul asinei - nu calare obisnuit, cu un picior pe o parte si cu alt picior pe cealalta parte, ci cu amandoua picioarele de aceeasi parte. El este infatisat stand ca pe un tron; nu pe tronul slavei ci pe tronul smereniei, pe asin, animalul cel mai smerit socotit intotdeauna, fata de cal, simbolul stapanirii acestei lumi.
La acest inteles al sederii Mintuitorului pe asin ne conduc atat cuvintele Evangheliei luate din prooroci (Isaia 62, 11; Zaharia 9, 9): "Bucura-te foarte fiica Sionului, iata imparatul tau vine la tine drept si biruitor, smerit si calare pe asin, pe manzul asinei." (Zaharia 9, 9) , cat si textele liturgice ale slujbei praznicului.
"Pe scaun in cer si pe manz pe pamant fiind purtat, Hristoase Dumnezeule, lauda de la ingeri ai primit si cantare de la tinerii cei ce strigau: Binecuvantat esti Cel ce vii sa chemi pe Adam (Condacul praznicului).
"Si in Sfanta Cetate ai intrat cu ucenicii Tai, Sezand pe manzul asinei, ca si cum Te-ai fi purtat pe heruvimi, plinind propovaduirea proorocilor." (Stihira, glas 4, de la Laude din ziua praznicului).
Aceasta o simteau si cei ce L-au intampinat: "Vrand Tu, Doamne, sa intri in Sfanta Cetate, stalpari de copaci multimile purtau, laudandu-Te pe Tine Stapanul tuturor si vazandu-Te pe manz, Te priveau ca si cum ai fi fost pe heruvimi. Pentru aceasta strigau: Osana."
Mantuitorul, purtat de manzul asinei, se indreapta catre multimi, cu mana dreapta binecuvantand, iar in mana stanga tine volumenul inchis, simbolul Evangheliei; desi privirea se indreapta catre multimi totusi mesterul iconar nu infatiseaza fata Mantuitorului din profil, fata de noi care il privim, ci, potrivit randuielii iconografice si datorita neintrecutului sau mestesug artistic el infatiseaza fata din trei parti incat cu privirea Sa ne cuprinde si pe noi cei care stam in fata icoanei.
In unele icoane (Dobrovat) desi cu mana dreapta binecuvinteaza multimile, cu fata se indreapta inapoi, fie catre Apostoli, vrand a le spune ca din aceste multimi, care striga: "Osana", se, vor ridica si glasuri, nu peste mult timp, care, in vremea patimilor vor striga: "Rastigneste-L, rastigneste-L!", sau catre farisei, care cereau Mantuitorului sa opreasca strigatele, spunandu-le: "Daca vor tacea acestia pietrele vor striga."
In alte icoane (Voronet), Mantuitorul este infatisat stand pe asin catre noi si intors catre multimi numai cu fata, privindu-le cu sentimentul celor ce se vor intampla in timpul patimilor cand, asa cum s-a amintit mai sus, din randul multimilor vor striga: "Rastigneste-L!"
"Sederea pe manz insemna, potrivit comentarului liturgic al praznicului, intoarcerea neamurilor neinfranate de la necredinta la credinta" (Idiomela, glas 8, de la Doamne strigat-am, Vecernia de Duminica seara din saptamina Patimilor) sau Rascumparatorul nostru cel drept a sezut pe manz ca sa piarda cutezanta cea dobitoeeasca a vrajmasilor, care nu striga: "Toate lucrurile laudati-L pe Domnul si-L preainaltati in toti vecii" (Cantarea 8 din canonul Utreniei praznicului).
Mantuitorul a venit in lume sa nimiceasca pacatul, sub toate formele lui, nu numai sub cea a cutezantei, si sa aduca pe om la starea de integritate in care a fost creat, a carui menire este sa laude pe Facatorul sau, pe Dumnezeu.
"Pe manz tanar, incalecand Imparatul Tau, Sioane, Hristos a venit sa strice inselaciunea idolilor cea necuvantatoare si sa opreasca pornirea cea neoprita a tuturor neamurilor, ca toti sa cante: "Toate lucrurile laudati-L pe Domnul" (Ibidem).
Desi Mantuitorul intra in Ierusalim calare pe cel mai smerit animal, totusi multimile L-au primit ca pe un imparat, pe imparatul lui Israel; aceasta, pentru c-a insusi Duhul Sfant i-a luminat si indemnat sa inteleaga si sa marturiseasca pe imparatul lui Israel: "Prea Sfantul Duh, Cel ce a invatat pe Apostoli sa graiasca cu alte limbi straine, Acelasi a indemnat si pe tinerii evreiesti cei fara de rautate sa strige: Osana, Celui dintru inaltime; Bine este cuvantat Cel ce vine, imparatul lui Israel" (Stihirea, glas 1, de la Litia praznicului).
Multimile au strigat, marturisindu-L pe Mantuitorul ca imparatul lui Israel, deci nu la indemnul Apostolilor ci la indemnul Duhului Sfant, indemn care a putut lucra in inimile cele fara rautate. De aceea Apostolii sunt infatisati in icoana mergand in urma Mantuitorului, nedumeriti de maretia faptului dumnezeiesc: "Acestea nu le-au inteles ucenicii Lui la inceput, dar cand S-a preaslavit Iisus, atunci si-au adus aminte ca acestea erau scrise pentru El si ca acestea I le-au facut Lui" (Ioan 12, 16), ba au strigat si ei, o data cu multimile care veneau in urma cu ei: "Toata multimea ucenicilor bucurandu-se, a inceput sa laude pe Dumnezeu, cu glas tare, pentru toate minunile pe care le vazuse" (Luca 19, 37), "iar multimile care mergeau inaintea Lui si care veneau dupa El strigau zicand: Osana!" (Matei 21, 9).
"Iconarii, cel mai adesea, infatiseaza mergand in urma Mantuitorului numai ceata ucenicilor, toata sau numai doi, cum vedem nu numai in icoanele vechi ale inceputului vietii crestine, ci si in cele de mai tarziu, in secolul al XVII-lea, cum vedem intr-unul din vechile noastre manuscrise miniate."
Intrarea Domnului in Ierusalim nu este numai un fapt de cunoastere si de marturisire a Sa ca Imparat-Dumnezeu ci si un fapt de innoire a omului si o data cu el a intregii creaturi sau cunoasterea si marturisirea lui Dumnezeu este un act de innoire, iar prin starea de innoire, sau numai in aceasta stare de innoire duhovniceasca, putem sa cunoastem si sa-L marturisim pe Dumnezeu, laudandu-L.
Starea de innoire este biruinta virtutii asupra pacatului care inseamna moarte deci si reusita vietii asupra mortii, biruinta totala fiind invierea cea obsteasca. Starea de innoire fiind un lucru duhovnicesc ea se manifesta printr-o stare de bucurie care se marturiseste prin simboluri sau semne masteriale purtatoare de simboluri ale unei stari spirituale-duhovnioesti, in cazul de fata stalparile sau ramurile de finic pline de seva primaverii pe care multimile le purtau in maini si strigau cu glas de bucurie: "Osana!"
Comentarul liturgic este limpede: "Pruncii semnele biruintei purtand, Tie, Biruitorului mortii, strigam: Osana!" (Troparul praznicului).
Innoirea are ca treapta premergatoare inlaturarea patimilor cu rugaciuni luminatoare si tinand ramuri de virtuti sa ne sarguim a intampina pe Hristos, pe care-L asteptam sa incalece pe manz "si gatindu-Se spre patimi, ca sa ne mantuiasca pe noi" (Tropar de la Pesna 9 de la Utrenia de Marti in Saptamana Patimilor).
"Curatindu-ne sufletele, sa laudam pe Hristos prin credinta, cu ramuri intelegatoare, ca si pruncii, strigand cu glas mare Stapanului: "Bine esti cuvantat!" (Sedelna, glas 4, dupa a doua stihologie de la slujba Utreniei praznicului).
"Si muntii, adica neamurile cele potrivnice, cu inimile impietrite, de fata Ta s-au veselit, cantandu-Ti Tie cantare de biruinta" (Tropar Pesna 1, de la slujba Praznicului), iar El venind in Ierusalim, spre Patima cea de buna voie, poporul cel ce sedea intru intuneric si in umbra mortii, luand semnele biruintei, adica ramuri de copaci si stalpari de finic, mai inainte inchipuind invierea, L-au intampinat." (Rugaciunea binecuvantarii salciilor).
Innoirea duhovniceasca este parga invierii noastre cea de obste, simbolizata prin ramurile de copaci si stalparile de finic si aratata mai inainte prin invierea lui Lazar: "Invierea cea de obste mai inainte de Patima Ta incredintand-o, Hristoase Dumnezeule, pe Lazar din morti l-ai sculat. Pentru aceasta si noi ca pruncii semnele biruintei purtand, Tie, Biruitorul mortii, strigam: Osana!" (Troparul praznicului).
Starea noastra de innoire adusa prin intruparea Fiului lui Dumnezeu si impartasita si in faptul Intrarii in Ierusalim se pastreaza si creste prin faptele cele bune, prin virtuti, vorbind in general, care sunt ca si stalparile cu care multimile au intampinat pe Domnul.
"Sa ne veselim aducand lui Hristos si noi acum, ca pruncii aceia, stalpari de virtuti; sa-I intindem haine de fapte dumnezeiesti si cu taina sa-L primim in suflete"; "Stalpari de fapte bune, sa aducem fratilor, lui Hristos Dumnezeu." (Stihiri, glas 6, de la Doamne strigat-am, de la Vecernia mica a praznicului). "Sa aducem stalpari de intelepciune."; "Sa pregatim virtutile ca niste ramuri si ca niste stalpari, spre intampinarea imparatului." (Tropar, Pesna 8, de la Tricantarea din Joia Saptamanii Floriilor).
Pentru a sublinia starea de innoire duhovniceasca impartasita de Mantuitorul prin dumnezeiescul fapt al Intrarii in Ierusalim, iconarul teolog infatiseaza hainele asternute in calea Mantuitorului peste care El trebuia sa treaca in culoarea alba, simbolul curatiei sufletului ("Spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi", Psalmul 50), chiar si asinul este infatisat in alb, aratand prin aceasta ca si firea nerationala s-a impartasit de o stare de innoire, ca o parga, o data cu cea a omului (Romani 8, 21).
Prezenta copiilor este permanenta in icoana praznicului, unul sau doi suiti in copac, finic, pentru a taia ramurile necesare iar unul inaintea asinului aranjand hainele si stalparile puse pe cale pentru a calca pe ele Mantuitorul, Care sta pe asin. Copiii sunt simbolul nevinovatiei si al curatiei sufletesti care desi datorita varstei lor nu pot sa faca prea multe dar aduc lauda lui Dumnezeu, mai mult decat cei inaintati cu varsta anilor dar garboviti de povara pacatelor, a impietririi inimilor.
Prezenta si fapta lor au fost spuse mai dinainte de prooroci cu privire la Intrarea Domnului in Ierusalim (Psalmul 8, 3). Acestia au intampinat cu strigate pe Mantuitorul la intrarea in Cetate, desi Evangheliile nu mentioneaza; se intelege de la sine ca de la o asemenea adunare ei nu puteau lipsi si, mai ales ei, copiii, prezenti ca in toate imprejurarile de acest fel, ei au strigat si dupa ce Mantuitorul a intrat in Ierusalim si apoi in templu; strigatele lor nevinovate, sincere au facut insa pe arhierei si carturari sa se manie si sa reproseze Mantuitorului (Matei 21, 15).
Asinul care poarta pe Mantuitorul paseste mancand din ramurile de copaci asternute de multimi. Zugravul-teolog a infatisat in acest fel asinul pentru a arata ca intrarea Mantuitorului in Ierusalim, triumfala, se face nu ca a oamenilor veacului vrednici de o asemenea intrare, calari pe cai; Mantuitorul foloseste asinul, cel mai umil animal, si acesta, pasind in toata voia lui, biruit de fragezimea ramurilor de copaci si nu este nici macar condus de cineva pentru a da faptului un aspect de intrare triumfala, solemna; nu era nevoie de aceasta pentru ca cei care au iesit in intampinarea imparatului lui Israel nu erau manati de maretia din afara a faptului, care lipsea cu totul, ci multimile erau manate, sa intampine cu bucurie, de Duhul Sfant, Care stapanea in acel moment inimile lor, ale celor fara rautate: "Multimea cea fara rautate, firea care inca era prunceasca, cu dumnezeiasca cuviinta Te-a laudat pe Tine Imparate al lui Israel si al ingerilor. Cu stalpari de finic si cu ramuri, Hristoase Te-a laudat multimea si a strigat: "Bine esti cuvantat!" (Pesna 7 slujba praznicului).
Compozitia icoanei, cortegiul faptului, se desfasoara nu cum ne-am fi asteptat, realist, pe orizontala ci pe verticala; chiar si acolo unde orizontala este mai intinsa, nu cu mult decat verticala, se desfasoara tot intr-un cadru pe un plan adunat, cu o tendinta de inaltare; aceasta pentru a sugera ideea si invatatura teologica a faptului dumnezeiesc de coborare a lui Dumnezeu la om, la oameni, "ca toti sa fie una" si sa-i ridice din adancul pacatului la inaltimea imparatiei celei ceresti.
"Sioane, munte Sfant al lui Dumnezeu si Ierusalime, ridica-ti ochii tai imprejur si vezi pe fiii tai adunati intru tine; ca iata au venit de departe sa se inchine imparatului Tau. Pace spre Israel si mantuire neamurilor" (Pesna 5, Utrenia praznicului).
"Multimea cea de Dumnezeu aleasa a sfintilor sihastri, impreuna cu poporul, adunati-va sa intampinati cu stalpari pe Hristos, strigand: "Bine esti cuvantat!" (Stihira, glas 4, la Doamne strigat-am de la Vecernia de joi seara pentru Vinerea Saptamanii Floriilor).
"Doi sfinti apostoli, care Te stiau pe Tine, Hristoase, ca esti Unul din Treime, au fost trimisi acum de Tine ca sa aduca manzul, fiul asinei, precum scrie; pe care smerindu-Te ai sezut. Indura-Te ca sa gasesti cu voia Ta sederea intru inaltime a tuturor celor ce Te iubesc pe Tine." (Ibidem)
Arhitectura cladirilor Cetatii Ierusalimului ca si muntele, se desfasoara pe verticala; muntele este infatisat cu piscuri abrupte, foarte inalt pentru a sugera ideea de inaltare spre cele inalte, de innoire si bucurie a intregii lumi: "Sa vesteasca veselie mare pentru mila; dealuri si toti muntii si lemnele dumbravii sa salte." (Pesna 4 de la slujba Praznicului)
Numarul multimilor care au intampinat pe Mantuitorul este redus la minimum cuprinzand totusi toate starile sociale si varstele: copii si varstnici, femei si barbati, fariseii si carturarii, infatisand pe fiecare cu starea sa sufleteasca cu care a participat la dumnezeiescul fapt al intrarii Domnului in Ierusalim; este geniul artei icoanei si invatatura Bisericii Ortodoxe privind teologia sa vizuala cu aceeasi sobrietate pe care o vedem si in Sfinita Scriptura, mai ales in Sfanta Evanghelie.
Intrarea Domnului in Ierusalim - Duminica Floriilor
Intrarea Domnului in Ierusalim, petrecandu-se a doua zi, dupa Sambata, in ziua cea dintai a saptamanii, Duminica, aceasta Duminica este numita in cartile de slujba Duminica Stalparilor, pentru ca Mantuitorul a fost intampinat cu stalpari, ramuri de finic si alti copaci existenti in Tara Sfanta.
Poporul nostru dreptcredincios numeste de obicei aceasta Duminica, si este mentionata inca din vechime si in cartile de slujba, Duminica Floriilor sau Floriile. Niciodata in vorbirea obisnuita poporul nostru nu zice Duminica Stalparilor.
Potrivit rainduielii liturgice, in aceasta zi suint aduse la biserica ramuri de salcie care la timpul sau suint binecuvaintate printr-o rugaciune speciala si apoi impartite credinciosilor pe care le tin in mana in timpul slujbei si apoi le iau cu ei acasa, ca cele care sunt impartasite de binecuvantarea praznicului si le pastreaza, folosindu-le pentru nevoile duhovnicesti ale familiei si cuprinsului gospodariei (Simeon Florea Marian)
Smicelele, ramurile de salcie aduse in Duminica Floriilor, sunt in stare de vegetatie inaintata, cu acei "mitisori" care sunt, din punct de vedere botanic, florile lor deci salcia este inflorita, semn sigur al venirii primaverii, cand intreaga fire amortita in timpul iernii incepe sa revina la viata, sa invie. Deci aducand in Duminica Stalparilor ramuri de salcie inflorita zicem ca de aici poporul nostru a dat Duminicii Stalparilor denumirea de Duminica Floriilor.
Mai este si o alta explicatie, potrivit careia denumirea de sarbatoarea Floriilor, data Duminicii Stalparilor, intrarii Domnului in Ierusalim, vine de la o sarbatoare a romanilor, Floralia, adica sarbatoarea inchinata florilor sau zeitei florilor, sarbatoare care avea loc, cum era si firesc, la inceput de primavara cand incepeau sa infloreasca pomii si iarba campului.
Imbisericirea unei asemenea sarbatori era un lucru obisnuit in viata stramosilor nostri care au imbratisat crestinismul nu numai in timpul apostolic, cel mai devreme, dar si cu cea mai mare usurinta de asimilare ca cei care aveau o credinta aproape monoteista, adica henoteista, cum bine se stie.
Crestinismul nostru a increstinat "colindele" si mai ales sarbatorile pagane inchinate soarelui, ingloband aceasta sarbatoare celei a "Soarelui dreptatii", lui Hristos Dumnezeu, indeosebi Nasterii Domnului; aceasta sarbatoare pagana nu era in religia nerevelata altceva decit o, instrainare a inchinarii primilor oameni Facatorului cerului si al pamantului, Celui care a facut luminatori pe taria cerului in ziua a patra, inchinare prin care, ca urmare a pacatului, omul a cinstit faptura in locul Facatorului ei (Romani 2, 25).
Desi florile salciei nu sunt atat de atragatoare sau prea parfumate fata de multe altele, totusi poporul nostru care foloseste ramurile de salcie inflorita in Duminica Stalparilor a numit sarbatoarea, Duminica Floriilor sau simplu Floriile, aceasta pentru a exprima bucuria mare a sarbatorii pe oare o traieste si mai ales mesajul teologic-biserioesc al sarbatorii: innoirea, invierea pe care nu poate sa o simbolizeze si exprima in chipul cel mai plenar decat floarea.
Firea omului pamantului nostru stramosesc, firea florei tarii noastre clocoteste in chip tainic si izbucneste in chip vadit de bucuria primaverii, atat a celei a firii nerationale cat si mai ales a firii rationale, a omului, fiul credincios al Bisericii mosilor si stramosilor nostri.
In aceasta zi de Florii numarul mare de credinciosi, si in zilele care urmeaza, se innoieste si se umple de nemarginita bucurie prin Sfanta Taina a Spovedaniei si apoi a Cuminecaturii, precum bucuria Intampinarii Domnului cand a intrat in Ierusalim a fost prelungita si dupa intrarea Sa in Sfanta Cetate, in Templu, prin glasul copiilor care strigau: "Osana", asa si bucuria Floriilor, a Intrarii Domnului in Ierusalim este prelungita deci in zilele urmatoare primind pe Domnul Euharistie in trupurile si sufletele lor curatite prin Sfanta Taina a Spovedaniei.
Daca icoana Intrarii Domnului in Ierusalim plasticizeaza, infatiseaza, in linii si culori, faptul dumnezeiesc descris de cuvintele Evangheliei, intiparind deci mai limpede chipul si mesajul praznicului, denumirea de Florii vine sa imbogateasca si sa sublinieze intelesul adanc duhovnicesc al faptului dumnezeiesc si la care facem partasa si firea lumii florale, a florei pamantului nostru stramosesc.
Suntem singurii care facem partasa sarbatorii flora sub chipul ei plenar: in starea de inflorire. In toate Bisericile crestine sarbatoarea Intrarii Domnului in Ierusalim se numeste simplu Duminica Stalparilor. Intelegem si de aici mesajul icoanei, acela de a infatisa chipul lumii innoite; orice sarbatoare imparateasca - praznic imparatesc - este un fapt duhovnicesc de innoire, de restaurare, de intoarcere a chipului lumii la "frumusetea cea dintai", prin harul lui Dumnezeu adus de intruparea Sa.
Starea noastra de innoire cu care vom fi imbracati la invierea obsteasca este infatisata de textul liturgic din Saptamana Floriilor si sub chipul infloririi: "Ca in locul acestor rani trupesti de acum, striga sfintii mucenici, imbracaminte luminata va inflori noua la inviere" (Stihira, glas 5, de la Stihoavna Utreniei de Joi din Saptamana Floriilor), inflorirea fiind starea plenara a frumusetii si a bucuriei lumii.
Termenul este foarte des folosit de imnografii Bisericii, termen fata de care poporul nostru a fost foarte receptiv folosindu-l, cum vedem, cu dreapta socoteala si cu adanc simt teologic si in denumirea praznicului Intrarii Domnului in Ierusalim -Floriile.
Este zugravita ca icoana praznicala, singura pusa pe tetrapopodul obisnuit pentru inchinarea credinciosilor in ziua praznicului sau in catapeteasma, in sirul icoanelor praznicelor imparatesti.
Pe peretii locasului de inchinare - in biserica - este zugravita in conca de nord a absidei naosului, in imediata vecinatate cu icoana Invierii (Voronet) sau in absida altarului - partea de sud (Dobrovat).
Intrarea Domnului in Ierusalim - fundamentare scripturistica a evenimentului
Icoana este descrisa de Sfintii Evanghelisti: "Iar cand S-a apropiat de Ierusalim si au venit la Betfaghe in Muntele Maslinilor, atunci Iisus a trimis pe doi ucenici, zicindu-le: Mergeti in satul care este inaintea voastra si indata veti gasi o asina legata si un manz cu ea; dezlegati-o si aduceti-o la Mine. Si daca va va zice cineva ceva, veti spune ca-I trebuie Domnului; si le va trimite indata. Iar acestea toate s-au facut ca sa se plineasca ceea ce s-a zis prin proorocul ce zice: "Spuneti fiicei Sionului: Iata Imparatul tau vine la tine bland si sezand pe asina, pe manz, fiul celei de sub jug. Mergand deci ucenicii si facand dupa cum le-a poruncit Iisus, au adus asina si manzul si deasupra lor si-au pus Vesmintele, iar El a sezut pe ele. Si cei mai multi din multime isi asterneau hainele pe cale, iar altii taiau ramuri din copaci si le asterneau inaintea Lui si care veneau dupa El strigau zicand: Osana, Fiul lui David! S-au maniat si I-au zis: Auzi ce zic acestia? Iar Iisus le-a zis: Au niciodata n-ati citit ca din gura copiilor si a celor ce sug Ti-ai pregatit lauda?" (Matei 21, 1-12, 15-16).
Sfintii Evanghelisti Marcu si Luca vorbesc numai de manzul asinei nu si de asina: "Mergeti.. indata veti afla un manz legat, pe care n-a sezut pana acum nici un om. Dezlegati-l." (Marcu 11, 2; Luca 19, 30).
Strigatele de primire exclamate de multime au fost variate, asa cum se desprinde din Sfintele Evanghelii. Marcu: "Osana, bine este cuvantat cel ce vine intru numele Domnului! Binecuvantata este Imparatia ce vine a Parintelui nostru David! Osana intru cei de sus!" (11, 9-10); Luca: "Binecuvantat este imparatul care vine intru numele Domnului! Pace in cer si slava intru cei de sus!"; Ioan: "Osana! Binecuvantat este cel ce vine intru numele Domnului, imparatul lui Israel!" (12, 13).
Sfantul Evanghelist Luca arata ca si "multimea ucenicilor bucurandu-se a inceput sa laude pe Dumnezeu, cu glas tare, pentru toate minunile pe care le vazusera" (19, 37), dintre care cea mai mare invierea lui Lazar, cum mentioneaza Sfintul Evanghelist Ioan despre multimi : "De aceea L-a si intampinat multimea pentru ca auzise ca El a facut minunea aceasta - Invierea lui Lazar" (12, 17-18).
Sfantul Evanghelist Luca mai da si amanuntul: "Dar unii farisei din multime au zis catre El: Invatatorule, cearta-Ti ucenicii! Si El, raspunzand, a zis: Zic voua: Daca vor tacea acestia, pietrele vor striga" (19, 39-40).
Intrarea Domnului in Ierusalim (Floriile) - evolutia compozitiei icoanei de-a lungul secolelor
Intreaga aceasta maretie a faptului dumnezeiesc, starea de bucurie sincera a multimilor care au strigat pentru toate minunile pe care le vazusera ca si starea de invidie si rautate a fariseilor care reprosau Mantuitorului pentru strigatele ucenicilor si o data cu ele si cele ale multimilor sunt infatisate de vechii nostri iconari cu toata iscusinta ceruta de importanta faptului dumnezeiesc al Intrarii Domnului in Ierusalim, fapt prin care Mantuitorul se deseopera si este marturisit de multimi ca "Imparatul lui Israel", ca "Dumnezeu" (Luca, 19, 37).
Vechimea si evolutia compozitiei icoanei ne este prezentata succint si cuprinzator de unul din marii nostri istorici ai artei crestine: "Sculpturi pe sarcofage vechi ne arata compozitia orientala a scenei. In fata lui Hristos, doi tineri invesmantati in tunici scurte, unul isi intinde mantaua pe drumul pe care inainteaza acesta, iar celalalt se suie intr-un copac. Hristos sta pe asin, cu amandoua picioarele de aceeasi parte."
In secolul VI, in manuscrise ilustrate, compozitia se imbogateste: Doi apostoli urmeaza pe Hristos, copiii il intampina cu frunze de palmier; arhitecturi infatiseaza Ierusalimul. Aceasta este si dispozitia scenei murale din Capadocia.
In secolele X si XI insa, apar unele amanunte modificate. Vedem astfel, in biserica El-Nazar, privitori zugraviti la ferestrele Ierusalimului, ori, in alte monumente, asezati intre crenelele zidului de inconjur al orasului.
Pictorii Apusului, in Europa, s-au inspirat din aceeasi traditie. La San Marco din Venetia, copiii, tinerii sunt randuiti intr-un cortegiu ordonat. Iconografia bizantina se desparte de Capadocia si de Apus, punand, in primul plan, evrei cu barbi si cu capul invaluit. Se vad copii mai putini si, uneori, unul singur; exemplu: Dafni.
Incepand din secolele XI sau XII ideea bizantina si-a facut loc in Orient si in Occident. Miniaturistii evangheliarelor ilustrate in secolele X si XI (care reproduc modele mai vechi) zugravesc, compozitia pe doua planuri, despartite printr-un drum marginit cu copaci. In departare, Hristos coboara dealul, calauzit de un ucenic; tineri si barbati in varsta, imbracati in tunici scurte, il asteapta in fata portilor Ierusalimului. Un copil isi intinde haina pe cale, in fata asinului, altii tin in maini ramuri de palmier. In fundul scenei, pe marginea drumului o femeie inalta creanga de palmier in mana dreapta. Aflam intr-o asemenea compozitie un peisaj pictat in perspectiva.
Cu vremea, compozitia pitoreasca se imbogateste. Interesante in aceasta privinta sunt mozaicurile din Capela Palatina si din Basilica de la Betleem (sec. XI). In Serbia si Macedonia, si anume din secolul XIV pana in secolul XVI, pictorii s-au inspirat din exemplele bizantine. Pastreaza totusi, mai totdeauna, motivul oriental al celor doi copii care, unul langa altul, isi intind mantalele in calea lui Hristos.
Pictura in mozaic din Capela Palatina la Palermo (sec. XII) sta la originea compozitiilor pitoresti din Serbia si pastreaza, la randul ei, note vechi din monumentele secolelor VI-XI. Scena este incadrata intr-un peisaj de dealuri, zugravite in stanga, un palmier apare langa zidul de incinta al Ierusalimului, pe dreapta, in pragul portilor orasului, vedem numerosi tineri si batrani, cu expresii deosebite. "Hristos vine din dreapta si coboara poteca, asezat pe asin alb. In stanga tine un volumen inchis iar cu dreapta face un gest de subliniere a cuvintelor pe care le spune Apostolului Petru, in picioare, in stanga Lui. Drumul e semanat cu verdeata. Copiii se dezbraca si astern mantiile in fata lui Hristos. Apostolii il urmeaza".
La Mistra, scena din biserica Peribleptos (prima jumatate a secolului XIV) prezinta note noi : "Nu se vede orasul; langa asinul lui Hristos este pictat si asinul cel mic, de care vorbeste Evanghelia". La Pantanassa (prima jumatate a sec. XV) "reapare orasul".
Dionisie de Furna, sintetizand traditia iconografica ajunsa pana in vremea sa si calauzindu-se de textul Evangheliilor praznicului indruma: "O cetate si in afara ei un munte si Hristos sezand pe un magarus si binecuvantand, iar dinapoi apostolii si dinainte pe munte, un copac, iar in copac cativa copii ce taie ramuri cu securile si le arunca jos iar un alt copil ce se urca si priveste in jos spre Iisus; mai in jos de magarus iarasi copii, unii purtand crengute, altii inghesuindu-se, altii asternandu-si jos vesmintele, altii aruncand ramuri de palmieri sub picioarele apostolilor; iar in afara portii multime de iudei, femei si barbati, purtand in brate ori pe umeri copii ce tin la randul lor ramuri, iar altii il privesc pe Hristos de pe ziduri si de pe portile laturalnice ale cetatii."
Zugravii nostri au urmat indeaproape indrumarile Erminiei lui Dionisie din Furna urmarind si o simplificare a compozitiei prin reducerea numarului persoanelor participante la evenimentul dumnezeiesc, asa cum vedem in frescele bisericilor din secolele XV-XVI (Voronet, Dobrovat s. a.) si chiar in icoanele praznicale din catapetesmele vechilor noastre biserici sau in icoanele praznicale care se aseaza pe iconostasul obisnuit pentru inchinare in ziua praznicului.
Intrarea Domnului in Ierusalim (Floriile) - compozitia artistica si teologica a icoanei
Cateva observatii se impun pentru a sublinia din adancimea continutului teologic al icoanei Intrarii Domnului in Ierusalim.
Chipul Mantuitorului ocupa locul central al compozitiei; El sta pe asin - manzul asinei - nu calare obisnuit, cu un picior pe o parte si cu alt picior pe cealalta parte, ci cu amandoua picioarele de aceeasi parte. El este infatisat stand ca pe un tron; nu pe tronul slavei ci pe tronul smereniei, pe asin, animalul cel mai smerit socotit intotdeauna, fata de cal, simbolul stapanirii acestei lumi.
La acest inteles al sederii Mintuitorului pe asin ne conduc atat cuvintele Evangheliei luate din prooroci (Isaia 62, 11; Zaharia 9, 9): "Bucura-te foarte fiica Sionului, iata imparatul tau vine la tine drept si biruitor, smerit si calare pe asin, pe manzul asinei." (Zaharia 9, 9) , cat si textele liturgice ale slujbei praznicului.
"Pe scaun in cer si pe manz pe pamant fiind purtat, Hristoase Dumnezeule, lauda de la ingeri ai primit si cantare de la tinerii cei ce strigau: Binecuvantat esti Cel ce vii sa chemi pe Adam (Condacul praznicului).
"Si in Sfanta Cetate ai intrat cu ucenicii Tai, Sezand pe manzul asinei, ca si cum Te-ai fi purtat pe heruvimi, plinind propovaduirea proorocilor." (Stihira, glas 4, de la Laude din ziua praznicului).
Aceasta o simteau si cei ce L-au intampinat: "Vrand Tu, Doamne, sa intri in Sfanta Cetate, stalpari de copaci multimile purtau, laudandu-Te pe Tine Stapanul tuturor si vazandu-Te pe manz, Te priveau ca si cum ai fi fost pe heruvimi. Pentru aceasta strigau: Osana."
Mantuitorul, purtat de manzul asinei, se indreapta catre multimi, cu mana dreapta binecuvantand, iar in mana stanga tine volumenul inchis, simbolul Evangheliei; desi privirea se indreapta catre multimi totusi mesterul iconar nu infatiseaza fata Mantuitorului din profil, fata de noi care il privim, ci, potrivit randuielii iconografice si datorita neintrecutului sau mestesug artistic el infatiseaza fata din trei parti incat cu privirea Sa ne cuprinde si pe noi cei care stam in fata icoanei.
In unele icoane (Dobrovat) desi cu mana dreapta binecuvinteaza multimile, cu fata se indreapta inapoi, fie catre Apostoli, vrand a le spune ca din aceste multimi, care striga: "Osana", se, vor ridica si glasuri, nu peste mult timp, care, in vremea patimilor vor striga: "Rastigneste-L, rastigneste-L!", sau catre farisei, care cereau Mantuitorului sa opreasca strigatele, spunandu-le: "Daca vor tacea acestia pietrele vor striga."
In alte icoane (Voronet), Mantuitorul este infatisat stand pe asin catre noi si intors catre multimi numai cu fata, privindu-le cu sentimentul celor ce se vor intampla in timpul patimilor cand, asa cum s-a amintit mai sus, din randul multimilor vor striga: "Rastigneste-L!"
"Sederea pe manz insemna, potrivit comentarului liturgic al praznicului, intoarcerea neamurilor neinfranate de la necredinta la credinta" (Idiomela, glas 8, de la Doamne strigat-am, Vecernia de Duminica seara din saptamina Patimilor) sau Rascumparatorul nostru cel drept a sezut pe manz ca sa piarda cutezanta cea dobitoeeasca a vrajmasilor, care nu striga: "Toate lucrurile laudati-L pe Domnul si-L preainaltati in toti vecii" (Cantarea 8 din canonul Utreniei praznicului).
Mantuitorul a venit in lume sa nimiceasca pacatul, sub toate formele lui, nu numai sub cea a cutezantei, si sa aduca pe om la starea de integritate in care a fost creat, a carui menire este sa laude pe Facatorul sau, pe Dumnezeu.
"Pe manz tanar, incalecand Imparatul Tau, Sioane, Hristos a venit sa strice inselaciunea idolilor cea necuvantatoare si sa opreasca pornirea cea neoprita a tuturor neamurilor, ca toti sa cante: "Toate lucrurile laudati-L pe Domnul" (Ibidem).
Desi Mantuitorul intra in Ierusalim calare pe cel mai smerit animal, totusi multimile L-au primit ca pe un imparat, pe imparatul lui Israel; aceasta, pentru c-a insusi Duhul Sfant i-a luminat si indemnat sa inteleaga si sa marturiseasca pe imparatul lui Israel: "Prea Sfantul Duh, Cel ce a invatat pe Apostoli sa graiasca cu alte limbi straine, Acelasi a indemnat si pe tinerii evreiesti cei fara de rautate sa strige: Osana, Celui dintru inaltime; Bine este cuvantat Cel ce vine, imparatul lui Israel" (Stihirea, glas 1, de la Litia praznicului).
Multimile au strigat, marturisindu-L pe Mantuitorul ca imparatul lui Israel, deci nu la indemnul Apostolilor ci la indemnul Duhului Sfant, indemn care a putut lucra in inimile cele fara rautate. De aceea Apostolii sunt infatisati in icoana mergand in urma Mantuitorului, nedumeriti de maretia faptului dumnezeiesc: "Acestea nu le-au inteles ucenicii Lui la inceput, dar cand S-a preaslavit Iisus, atunci si-au adus aminte ca acestea erau scrise pentru El si ca acestea I le-au facut Lui" (Ioan 12, 16), ba au strigat si ei, o data cu multimile care veneau in urma cu ei: "Toata multimea ucenicilor bucurandu-se, a inceput sa laude pe Dumnezeu, cu glas tare, pentru toate minunile pe care le vazuse" (Luca 19, 37), "iar multimile care mergeau inaintea Lui si care veneau dupa El strigau zicand: Osana!" (Matei 21, 9).
"Iconarii, cel mai adesea, infatiseaza mergand in urma Mantuitorului numai ceata ucenicilor, toata sau numai doi, cum vedem nu numai in icoanele vechi ale inceputului vietii crestine, ci si in cele de mai tarziu, in secolul al XVII-lea, cum vedem intr-unul din vechile noastre manuscrise miniate."
Intrarea Domnului in Ierusalim nu este numai un fapt de cunoastere si de marturisire a Sa ca Imparat-Dumnezeu ci si un fapt de innoire a omului si o data cu el a intregii creaturi sau cunoasterea si marturisirea lui Dumnezeu este un act de innoire, iar prin starea de innoire, sau numai in aceasta stare de innoire duhovniceasca, putem sa cunoastem si sa-L marturisim pe Dumnezeu, laudandu-L.
Starea de innoire este biruinta virtutii asupra pacatului care inseamna moarte deci si reusita vietii asupra mortii, biruinta totala fiind invierea cea obsteasca. Starea de innoire fiind un lucru duhovnicesc ea se manifesta printr-o stare de bucurie care se marturiseste prin simboluri sau semne masteriale purtatoare de simboluri ale unei stari spirituale-duhovnioesti, in cazul de fata stalparile sau ramurile de finic pline de seva primaverii pe care multimile le purtau in maini si strigau cu glas de bucurie: "Osana!"
Comentarul liturgic este limpede: "Pruncii semnele biruintei purtand, Tie, Biruitorului mortii, strigam: Osana!" (Troparul praznicului).
Innoirea are ca treapta premergatoare inlaturarea patimilor cu rugaciuni luminatoare si tinand ramuri de virtuti sa ne sarguim a intampina pe Hristos, pe care-L asteptam sa incalece pe manz "si gatindu-Se spre patimi, ca sa ne mantuiasca pe noi" (Tropar de la Pesna 9 de la Utrenia de Marti in Saptamana Patimilor).
"Curatindu-ne sufletele, sa laudam pe Hristos prin credinta, cu ramuri intelegatoare, ca si pruncii, strigand cu glas mare Stapanului: "Bine esti cuvantat!" (Sedelna, glas 4, dupa a doua stihologie de la slujba Utreniei praznicului).
"Si muntii, adica neamurile cele potrivnice, cu inimile impietrite, de fata Ta s-au veselit, cantandu-Ti Tie cantare de biruinta" (Tropar Pesna 1, de la slujba Praznicului), iar El venind in Ierusalim, spre Patima cea de buna voie, poporul cel ce sedea intru intuneric si in umbra mortii, luand semnele biruintei, adica ramuri de copaci si stalpari de finic, mai inainte inchipuind invierea, L-au intampinat." (Rugaciunea binecuvantarii salciilor).
Innoirea duhovniceasca este parga invierii noastre cea de obste, simbolizata prin ramurile de copaci si stalparile de finic si aratata mai inainte prin invierea lui Lazar: "Invierea cea de obste mai inainte de Patima Ta incredintand-o, Hristoase Dumnezeule, pe Lazar din morti l-ai sculat. Pentru aceasta si noi ca pruncii semnele biruintei purtand, Tie, Biruitorul mortii, strigam: Osana!" (Troparul praznicului).
Starea noastra de innoire adusa prin intruparea Fiului lui Dumnezeu si impartasita si in faptul Intrarii in Ierusalim se pastreaza si creste prin faptele cele bune, prin virtuti, vorbind in general, care sunt ca si stalparile cu care multimile au intampinat pe Domnul.
"Sa ne veselim aducand lui Hristos si noi acum, ca pruncii aceia, stalpari de virtuti; sa-I intindem haine de fapte dumnezeiesti si cu taina sa-L primim in suflete"; "Stalpari de fapte bune, sa aducem fratilor, lui Hristos Dumnezeu." (Stihiri, glas 6, de la Doamne strigat-am, de la Vecernia mica a praznicului). "Sa aducem stalpari de intelepciune."; "Sa pregatim virtutile ca niste ramuri si ca niste stalpari, spre intampinarea imparatului." (Tropar, Pesna 8, de la Tricantarea din Joia Saptamanii Floriilor).
Pentru a sublinia starea de innoire duhovniceasca impartasita de Mantuitorul prin dumnezeiescul fapt al Intrarii in Ierusalim, iconarul teolog infatiseaza hainele asternute in calea Mantuitorului peste care El trebuia sa treaca in culoarea alba, simbolul curatiei sufletului ("Spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi", Psalmul 50), chiar si asinul este infatisat in alb, aratand prin aceasta ca si firea nerationala s-a impartasit de o stare de innoire, ca o parga, o data cu cea a omului (Romani 8, 21).
Prezenta copiilor este permanenta in icoana praznicului, unul sau doi suiti in copac, finic, pentru a taia ramurile necesare iar unul inaintea asinului aranjand hainele si stalparile puse pe cale pentru a calca pe ele Mantuitorul, Care sta pe asin. Copiii sunt simbolul nevinovatiei si al curatiei sufletesti care desi datorita varstei lor nu pot sa faca prea multe dar aduc lauda lui Dumnezeu, mai mult decat cei inaintati cu varsta anilor dar garboviti de povara pacatelor, a impietririi inimilor.
Prezenta si fapta lor au fost spuse mai dinainte de prooroci cu privire la Intrarea Domnului in Ierusalim (Psalmul 8, 3). Acestia au intampinat cu strigate pe Mantuitorul la intrarea in Cetate, desi Evangheliile nu mentioneaza; se intelege de la sine ca de la o asemenea adunare ei nu puteau lipsi si, mai ales ei, copiii, prezenti ca in toate imprejurarile de acest fel, ei au strigat si dupa ce Mantuitorul a intrat in Ierusalim si apoi in templu; strigatele lor nevinovate, sincere au facut insa pe arhierei si carturari sa se manie si sa reproseze Mantuitorului (Matei 21, 15).
Asinul care poarta pe Mantuitorul paseste mancand din ramurile de copaci asternute de multimi. Zugravul-teolog a infatisat in acest fel asinul pentru a arata ca intrarea Mantuitorului in Ierusalim, triumfala, se face nu ca a oamenilor veacului vrednici de o asemenea intrare, calari pe cai; Mantuitorul foloseste asinul, cel mai umil animal, si acesta, pasind in toata voia lui, biruit de fragezimea ramurilor de copaci si nu este nici macar condus de cineva pentru a da faptului un aspect de intrare triumfala, solemna; nu era nevoie de aceasta pentru ca cei care au iesit in intampinarea imparatului lui Israel nu erau manati de maretia din afara a faptului, care lipsea cu totul, ci multimile erau manate, sa intampine cu bucurie, de Duhul Sfant, Care stapanea in acel moment inimile lor, ale celor fara rautate: "Multimea cea fara rautate, firea care inca era prunceasca, cu dumnezeiasca cuviinta Te-a laudat pe Tine Imparate al lui Israel si al ingerilor. Cu stalpari de finic si cu ramuri, Hristoase Te-a laudat multimea si a strigat: "Bine esti cuvantat!" (Pesna 7 slujba praznicului).
Compozitia icoanei, cortegiul faptului, se desfasoara nu cum ne-am fi asteptat, realist, pe orizontala ci pe verticala; chiar si acolo unde orizontala este mai intinsa, nu cu mult decat verticala, se desfasoara tot intr-un cadru pe un plan adunat, cu o tendinta de inaltare; aceasta pentru a sugera ideea si invatatura teologica a faptului dumnezeiesc de coborare a lui Dumnezeu la om, la oameni, "ca toti sa fie una" si sa-i ridice din adancul pacatului la inaltimea imparatiei celei ceresti.
"Sioane, munte Sfant al lui Dumnezeu si Ierusalime, ridica-ti ochii tai imprejur si vezi pe fiii tai adunati intru tine; ca iata au venit de departe sa se inchine imparatului Tau. Pace spre Israel si mantuire neamurilor" (Pesna 5, Utrenia praznicului).
"Multimea cea de Dumnezeu aleasa a sfintilor sihastri, impreuna cu poporul, adunati-va sa intampinati cu stalpari pe Hristos, strigand: "Bine esti cuvantat!" (Stihira, glas 4, la Doamne strigat-am de la Vecernia de joi seara pentru Vinerea Saptamanii Floriilor).
"Doi sfinti apostoli, care Te stiau pe Tine, Hristoase, ca esti Unul din Treime, au fost trimisi acum de Tine ca sa aduca manzul, fiul asinei, precum scrie; pe care smerindu-Te ai sezut. Indura-Te ca sa gasesti cu voia Ta sederea intru inaltime a tuturor celor ce Te iubesc pe Tine." (Ibidem)
Arhitectura cladirilor Cetatii Ierusalimului ca si muntele, se desfasoara pe verticala; muntele este infatisat cu piscuri abrupte, foarte inalt pentru a sugera ideea de inaltare spre cele inalte, de innoire si bucurie a intregii lumi: "Sa vesteasca veselie mare pentru mila; dealuri si toti muntii si lemnele dumbravii sa salte." (Pesna 4 de la slujba Praznicului)
Numarul multimilor care au intampinat pe Mantuitorul este redus la minimum cuprinzand totusi toate starile sociale si varstele: copii si varstnici, femei si barbati, fariseii si carturarii, infatisand pe fiecare cu starea sa sufleteasca cu care a participat la dumnezeiescul fapt al intrarii Domnului in Ierusalim; este geniul artei icoanei si invatatura Bisericii Ortodoxe privind teologia sa vizuala cu aceeasi sobrietate pe care o vedem si in Sfinita Scriptura, mai ales in Sfanta Evanghelie.
Intrarea Domnului in Ierusalim - Duminica Floriilor
Intrarea Domnului in Ierusalim, petrecandu-se a doua zi, dupa Sambata, in ziua cea dintai a saptamanii, Duminica, aceasta Duminica este numita in cartile de slujba Duminica Stalparilor, pentru ca Mantuitorul a fost intampinat cu stalpari, ramuri de finic si alti copaci existenti in Tara Sfanta.
Poporul nostru dreptcredincios numeste de obicei aceasta Duminica, si este mentionata inca din vechime si in cartile de slujba, Duminica Floriilor sau Floriile. Niciodata in vorbirea obisnuita poporul nostru nu zice Duminica Stalparilor.
Potrivit rainduielii liturgice, in aceasta zi suint aduse la biserica ramuri de salcie care la timpul sau suint binecuvaintate printr-o rugaciune speciala si apoi impartite credinciosilor pe care le tin in mana in timpul slujbei si apoi le iau cu ei acasa, ca cele care sunt impartasite de binecuvantarea praznicului si le pastreaza, folosindu-le pentru nevoile duhovnicesti ale familiei si cuprinsului gospodariei (Simeon Florea Marian)
Smicelele, ramurile de salcie aduse in Duminica Floriilor, sunt in stare de vegetatie inaintata, cu acei "mitisori" care sunt, din punct de vedere botanic, florile lor deci salcia este inflorita, semn sigur al venirii primaverii, cand intreaga fire amortita in timpul iernii incepe sa revina la viata, sa invie. Deci aducand in Duminica Stalparilor ramuri de salcie inflorita zicem ca de aici poporul nostru a dat Duminicii Stalparilor denumirea de Duminica Floriilor.
Mai este si o alta explicatie, potrivit careia denumirea de sarbatoarea Floriilor, data Duminicii Stalparilor, intrarii Domnului in Ierusalim, vine de la o sarbatoare a romanilor, Floralia, adica sarbatoarea inchinata florilor sau zeitei florilor, sarbatoare care avea loc, cum era si firesc, la inceput de primavara cand incepeau sa infloreasca pomii si iarba campului.
Imbisericirea unei asemenea sarbatori era un lucru obisnuit in viata stramosilor nostri care au imbratisat crestinismul nu numai in timpul apostolic, cel mai devreme, dar si cu cea mai mare usurinta de asimilare ca cei care aveau o credinta aproape monoteista, adica henoteista, cum bine se stie.
Crestinismul nostru a increstinat "colindele" si mai ales sarbatorile pagane inchinate soarelui, ingloband aceasta sarbatoare celei a "Soarelui dreptatii", lui Hristos Dumnezeu, indeosebi Nasterii Domnului; aceasta sarbatoare pagana nu era in religia nerevelata altceva decit o, instrainare a inchinarii primilor oameni Facatorului cerului si al pamantului, Celui care a facut luminatori pe taria cerului in ziua a patra, inchinare prin care, ca urmare a pacatului, omul a cinstit faptura in locul Facatorului ei (Romani 2, 25).
Desi florile salciei nu sunt atat de atragatoare sau prea parfumate fata de multe altele, totusi poporul nostru care foloseste ramurile de salcie inflorita in Duminica Stalparilor a numit sarbatoarea, Duminica Floriilor sau simplu Floriile, aceasta pentru a exprima bucuria mare a sarbatorii pe oare o traieste si mai ales mesajul teologic-biserioesc al sarbatorii: innoirea, invierea pe care nu poate sa o simbolizeze si exprima in chipul cel mai plenar decat floarea.
Firea omului pamantului nostru stramosesc, firea florei tarii noastre clocoteste in chip tainic si izbucneste in chip vadit de bucuria primaverii, atat a celei a firii nerationale cat si mai ales a firii rationale, a omului, fiul credincios al Bisericii mosilor si stramosilor nostri.
In aceasta zi de Florii numarul mare de credinciosi, si in zilele care urmeaza, se innoieste si se umple de nemarginita bucurie prin Sfanta Taina a Spovedaniei si apoi a Cuminecaturii, precum bucuria Intampinarii Domnului cand a intrat in Ierusalim a fost prelungita si dupa intrarea Sa in Sfanta Cetate, in Templu, prin glasul copiilor care strigau: "Osana", asa si bucuria Floriilor, a Intrarii Domnului in Ierusalim este prelungita deci in zilele urmatoare primind pe Domnul Euharistie in trupurile si sufletele lor curatite prin Sfanta Taina a Spovedaniei.
Daca icoana Intrarii Domnului in Ierusalim plasticizeaza, infatiseaza, in linii si culori, faptul dumnezeiesc descris de cuvintele Evangheliei, intiparind deci mai limpede chipul si mesajul praznicului, denumirea de Florii vine sa imbogateasca si sa sublinieze intelesul adanc duhovnicesc al faptului dumnezeiesc si la care facem partasa si firea lumii florale, a florei pamantului nostru stramosesc.
Suntem singurii care facem partasa sarbatorii flora sub chipul ei plenar: in starea de inflorire. In toate Bisericile crestine sarbatoarea Intrarii Domnului in Ierusalim se numeste simplu Duminica Stalparilor. Intelegem si de aici mesajul icoanei, acela de a infatisa chipul lumii innoite; orice sarbatoare imparateasca - praznic imparatesc - este un fapt duhovnicesc de innoire, de restaurare, de intoarcere a chipului lumii la "frumusetea cea dintai", prin harul lui Dumnezeu adus de intruparea Sa.
Starea noastra de innoire cu care vom fi imbracati la invierea obsteasca este infatisata de textul liturgic din Saptamana Floriilor si sub chipul infloririi: "Ca in locul acestor rani trupesti de acum, striga sfintii mucenici, imbracaminte luminata va inflori noua la inviere" (Stihira, glas 5, de la Stihoavna Utreniei de Joi din Saptamana Floriilor), inflorirea fiind starea plenara a frumusetii si a bucuriei lumii.
Termenul este foarte des folosit de imnografii Bisericii, termen fata de care poporul nostru a fost foarte receptiv folosindu-l, cum vedem, cu dreapta socoteala si cu adanc simt teologic si in denumirea praznicului Intrarii Domnului in Ierusalim -Floriile.
+ Pimen Suceveanul
