În primul rănd, deoarece credința noastră e lumină. Hristos a zis:
„Eu sunt lumina lumii”.
Lumina candelei ne aduce aminte de lumina cu care Hristos luminează sufletele noastre.
În al doilea rând, ca să ne aducă aminte de caracterul luminos al sfântului în fața căruia aprindem candela - fiindcă sfinții sunt numiți
fii ai luminii.
În al treilea rând,
ca să ne slujească drept mustrare pentru faptele noastre întunecate și
pentru gândurile și dorințele noastre rele, și să ne cheme la calea
sfințeniei evanghelice ca astfel să ne ostenim cu râvnă pentru a împlini
porunca Mântuitorului:
„așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă lucrurile voastre cele bune”.În al patrulea rând, ca
să ne aducem o mică jertfă lui Dumnezeu, Care a jerfit tot pentru noi.
Un mic semn al marii noastre recunoștințe și luminoasei noastre dragoste
pentru Cel de la Care cerem în rugăciune și viață și sănătate și
mântuire și tot ce ne poate da numai nemărginita dragoste cerească.
Î
n al cincilea rând,
ca să fie o sperietoare pentru puterile cele rele, care năvălesc uneori
asupra noastră și la rugăciune și ne abat gândurile de la Făcătorul
nostru - fiindcă puterile cele rele iubesc întunericul și fug de orice
lumină, mai ales de cea care este închinată lui Dumnezeu și sfinților
Lui.
În al șaselea rând, ca să ne dea
imbold la ardere de sine.
Precum untdelemnul și fitilul ard în candelă, supuse voii noastre, așa
să ardă și sufletele noastre cu flacăra dragostei în toate pătimirile,
supuse totdeauna voii lui Dumnezeu.
În al șaptelea rând,
ca să ne învețe că după cum candela nu poate să se aprindă fără mâna
noastră, nici inima noastră, această candelă lăuntrică a noastră, nu
poate să se aprindă fără sfântul foc al harului Dumnezeiesc, chiar dacă
ar fi plină cu toate virtuțile - fiindcă toate virtuțile noastre sunt ca
un combustibil, iar de la Dumnezeu este focul ce le aprind.