joi, 11 aprilie 2013

Fac icoanele minuni?



Pentru a pune această întrebare într-o perspectivă corectă, să încercăm mai întâi să răspundem la câteva întrebări: Făcea chivotul legământului minuni (vezi Iosua 3, 15; I Samuel 4, 6)? Vindeca şarpele de aramă pe cei muşcaţi de şerpi (Numeri 21, 9)? Au înviat oasele profetului Elisei pe un om (II Regi 13, 21)? A vindecat umbra lui Petru pe bolnavi (Fapte 5, 15)? Au vindecat hainele lui Pavel pe cei bolnavi şi au scos draci (Fapte 19, 12)?

Răspunsul la aceste întrebări este DA, într-un anumit fel. Totuşi, ca să fim mai corecţi, Dumnezeu a fost Cel care a ales să facă minuni prin aceste obiecte. În cazul chivotului şi a şarpelui de aramă, avem de-a face cu imagini prin care s-au făcut minuni. Dumnezeu a făcut minuni prin rămăşiţele profetului Elisei, prin umbra unui sfânt şi prin lucruri care au fost doar atinse de un sfânt. De ce? Pentru că Dumnezeu cinsteşte pe cei ce Îl cinstesc (I Samuel 2, 30), pentru că îşi găseşte plăcerea în a face minuni prin sfinţii Lui, chiar şi pe aceste căi indirecte. Faptul că Dumnezeu poate sfinţii lucruri materiale nu trebuie să surprindă pe cei ce cunosc Scriptura. De exemplu, nu numai altarul templului era sfânt, ci tot ce îl atingea (Ieşirea 29, 37). A respinge adevărul că Dumnezeu lucrează prin lucruri materiale înseamnă a cădea în gnosticism. Prin urmare, da, într-un sens larg icoanele pot face minuni, deoarece El cinsteşte pe cei ce-L cinstesc.

Pr. John Whiteford
Foto: Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Galaktotrofousa” (“Cea care alăptează”) de la Typikario, chilia Hilandarului, Sfântul Munte Athos

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

BIBLIA ORTODOXĂ