ICOANE SFANTUL GHEORGHE

Icoană pe sticlă. "Bunavestire"

Icoană pe sticlă. Bunavestire
Muzeul Naţional al Ţăranului Român - BUCUREŞTI



Icoană pe sticlă. Bunavestire
Muzeul Naţional al Ţăranului Român - BUCUREŞTI

Sărbătoarea Bunei Vestiri denumită popular Blagoveștenie (termenul slav corespunzător celui de Buna Vestire) are în centru figura Maicii Domnului, fiind una dintre primele sărbători dedicate acesteia.



Variabilă la început, data de 25 martie s-a generalizat începând cu prima jumatate a secolului al V-lea, odată cu fixarea datei de 25 decembrie pentru Nașterea Domnului.



Reprezentările iconografice ale Bunei Vestiri se bazează pe episodul din Evanghelia după Luca, în care îngerul Gavriil este trimis de Dumnezeu în Galileea, la o fecioară logodită cu un bărbat numit Iosif, căreia îi anunță nașterea binecuvântată a unui fiu, prin Duhul Sfânt.



Icoană pe sticlă. "Bunavestire"
Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" - BUCUREŞTI



Icoană pe sticlă. Buna Vestire
Muzeul de Istorie - SIGHIŞOARA

Reprezentarea canonică a icoanei Bunei Vestiri îl prezintă pe Arhanghelul Gavriil binecuvântând-o pe Fecioara Maria. Gavriil apare în partea stângă a compoziției, îngenuncheat, cu mâna dreaptă întinsă binecuvântând-o pe Fecioara Maria



și având un toiag (simbol al autorității mesagerului lui Dumnezeu) ,deseori un crin,în mâna stângă. Fecioara Maria este reprezentată în partea dreaptă, stând în picioare în fața unui scaun înalt, uneori fiind așezată pe acesta



. Veșmintele îi lasă descoperite doar fața, gâtul și mâinile, în care uneori ține o batistă sau un fus. Deasupra celor două personaje se află o reprezentare a bolții cerești din care izvorăște o rază de lumină, simbolizând harul Prea Sfantului Duh. Un alt element recurent este vaza cu flori, simbol al fecioriei.



Sărbătoare marcantă a calendarului ortodox și popular românesc, Buna Vestire este sărbătorită în fiecare an în perioada Postului Mare, fiind o sărbătoare pentru care Biserica acordă dezlegare la pește indiferent de ziua în care cade aceasta.

Icoane tradiţionale

Expoziţie de Radu Dincă
25 – 29 martie, Sala Acvariu
Muzeul Naţional al Ţăranului Român
Vernisaj: duminică, 25 martie, ora 12.00, Sala Acvariu



Deşi realizate în secolul al XXI-lea, icoanele prezente în expoziţie îşi doresc a fi mărturia perpetuării unui meşteşug artistic izvorât în Transilvania începutului de secol XVIII.
În România, începuturile picturii pe sticlă se pierd în nordul Transilvaniei, în micul sat Nicula, aflat la câţiva kilometri de oraşul Gherla. Data se leagă de o întâmplare neobişnuită, petrecută, se pare, la 15 februarie 1694, când icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe (aflată în bisericuţa din lemn) a început să lăcrimeze.



Această minune a făcut din Nicula, peste noapte, loc de pelerinaj şi a ajutat la dezvoltarea comerţului cu icoane. Primele icoane pe sticlă au fost aduse de negustori şi meşteri din Boemia, Austria şi Slovacia, care desfăceau şi la noi în ţară marfa produsă acolo. Se pare că acest negoţ, făcut de străini în satul lor, a fost repede preluat de niculeni, care au deprins şi meşteşugul picturii, copiind la început icoane străine şi gravuri ortodoxe, pentru ca mai apoi să creeze o adevărată şcoală de pictură pe sticlă.



Astfel, este incontestabil că satul Nicula a fost primul centru românesc unde s-a pictat pe sticlă şi de unde fenomenul acesta s-a răspândit mai apoi în zone precum Braşov, Ţara Făgăraşului, Ţara Oltului, Sibiu ş.a.m.d. Ţăranul român din Transilvania – o Transilvanie aflată sub dominaţie străină până la începutul secolului al XX-lea – a ştiut şi a reuşit, prin icoană, să susţină atât ortodoxia, cât şi continuitatea tradiţiei româneşti.



Lucrările prezente în expoziţie îşi doresc să poarte toată această încărcătură şi să fie ferestre deschise spre întâlnirea dintre om şi Dumnezeu, o creaţie în care întregul limbaj artistic este în mod firesc în slujba comunicării.



Prin aceste icoane, artistul propune publicului o trecere prin diverse zone ale picturii tradiţionale româneşti (Nicula, Arpaş, Scheii Braşovului, Făgăraş ş.a.m.d.), păstrând tematica, tehnica şi cromatica specifice, bineînţeles, într-o abordare personală. Radu Dincă îşi doreşte ca icoanele sale să aibă duh şi har, să fie oglinda unei lumi nepământene, să fie fereastră către dumnezeire.



El încearcă să construiască o frântură din Împărăţia Cerească, asemenea ţăranului român, care a ştiut să alăture simplitatea şi grandoarea, modestia şi spontaneitatea, tradiţia şi credinţa.



Iconarul încearcă să rămână cât mai aproape de tehnica secolului al XVIII-lea (tempera cu emulsie de ou), de ornamentica şi de cromatica fiecărei zone şi perioade care îi serveşte drept sursă de inspiraţie, folosind cu precădere culori minerale şi pigmenţi naturali, care au o mare transparenţă şi creează un cu totul alt aspect vizual decât cel obţinut cu culori moderne (ce sunt mai opace, intense şi saturate).



Rama joacă şi ea un rol important, este o parte integrantă a icoanei, întregind lucrarea. Radu Dincă realizează singur ramele şi apoi le ceruieşte cu ceară de albine – o tehnică veche, de asemenea tradiţională şi verificată în timp.



Toate aceste icoane prezentate de mine in articol sunt icoane de patrimoniu,avand ca an de datare inceputurile anilor 1800.Sunt icoane traditional numite "pe sticla",in fap ele se picteaza sub sticla,pictura fiind inversa,tocmai pe a vedea corect imaginea cand ne uitam deasupra "sticlei".
Ele au o particularitate,sticla este manuala ,numita glaja,nu are fatetele regulate ci ondulate si prezinta dese impuritati in compozitie.
Mi-am petrecut multi ani in sala destinata icoanelor a Muzeului,am citit cam tot ce se poate citi si am studiat icoanele.Pot spune ca Muzeul Taranului Roman este cel mai european muzeu,cel mai bine structurat.Totul este perfect,ai explicatie la tot,si pe un suport arhaic adesea.