de Preot Sorin Croitoru
O pâine, o hăinuță și-un pat se mai găsesc,
Dar se găsesc persoane orfanii să-i iubească?..
Un om din lumea asta, cu suflet românesc,
Iubire dăruiește, luând orfani să-i crească.
Mai mult de patru sute de prunci îl cheamă “tată”,
Iar el, iubindu-i foarte, într-adevăr le este.
Tăticul este unu, iar pruncii.. o armată;
Atât de mare-i fapta, că pare o poveste.
Despre Înaltul Longhin s-a scris și se va scrie,
Căci e un sfânt părinte ce-ascunde-o taină-n sine:
Prin marea lui iubire el e icoana vie
A Tatălui din ceruri ce lumea-n palme ține!
Din când în când, din toată această omenire
Cerescul nostru Tată și-al lui Hristos Părinte
Alege câte-un suflet mai milostiv din fire
Să semene iubirea, și-așa să-L reprezinte..
Icoana bunătății și-a dragostei divine
Ne ești, Părinte Longhin, prin jerfa ta smerită.
A noastră rugăciune pe drept ți se cuvine
Acum, la ceas de boală, în vremuri de ispită.
Să te ridice Domnul din boala cea grozavă
Precum odinioară pe Iov din Sfânta Carte,
Să te învrednicească de veșnica Lui slavă,
De-a sfinților cunună în Rai făcându-ți parte!
amin